Excursie Sharm el Sheikh – Petra si ce trebuie sa ai in vedere daca vrei sa te bucuri de aceasta experienta

Sharm el Sheikh este una dintre cele mai populare statiuni egiptene de la Marea Rosie, iar cei care-si fac vacantele aici sunt interesati nu numai de atractiile din imediata apropiere a orasului, ci si de excursiile optionale cu plecare de aici, care duc catre unele dintre cele mai fascinante obiective istorice ale lumii. 

Printre tururile de o zi cu plecare din Sharm se face remarcat si cel catre Petra, Iordania, care presupune o experienta ceva mai solicitanta, insa cu siguranta memorabila si totodata tentanta pentru cei care au ales sa-si petreaca o vacanta in Egipt, dar care descopera pe parcurs ca pot bifa unul dintre cele mai impresionante situri arheologice descoperite vreodata – Petra, aflat la cateva sute de kilometri distanta. 

Descopera in cele ce urmeaza ce presupune excursia Sharm el Sheikh – Petra, care sunt variantele de transport pe care le ai la indemana, care sunt costurile aproximative si alte detalii importante pe care e bine sa le cunosti inainte de a te inscrie in cadrul acestui trip.

Distanta Sharm el Sheikh – Petra si modalitati de transport intre cele doua 

Intre Sharm el Sheikh si Petra sunt in jur de 350 kilometri, iar pentru a ajunge dintr-un loc in celalalt, turistii au la indemana doua variante:

  • transport cu avionul din Sharm el Sheikh – Aqaba si ulterior transport cu autocarul catre Petra 
  • transport cu autocarul pana in portul din Taba, transport cu ferry pana in portul Aqaba si transport cu autocarul catre Petra 

Un pret mai ok vei gasi pentru a doua varianta de excursie (cea care implica autocar + transport pe mare), pentru care, in 2022, platesti in medie in jur de 210-220 euro/persoana. Totusi, e bine sa ai in vedere faptul ca vei fi preluat de la hotelul din Sharm el Sheikh in jurul orei 01.00 AM, urmand sa fii adus inapoi la ora 23.00 PM. Drumul pe care-l vei face va fi astfel unul destul de solicitant. 

In cazul excursiei Sharm el Sheikh – Petra cu avionul, preluarea de la hotel se va face in jurul orei 04.00 AM, iar inapoi la hotel vei ajunge seara, in jurul orei 21.00. Modalitatea de transport implica mai multa comoditate, insa pretul este ceva mai ridicat (peste 300 euro/persoana)

Orele de preluare exemplificate mai sus sunt informative, iar orele exacte le vei primi numai de la operatorul local de la care ai achizitionat experienta si trebuie respectate, pentru a te asigura ca nu pierzi excursia. In acest sens, iti recomandam sa-ti pui 1-2 alarme la telefon, care sa te trezeasca pe timp de noapte pentru a fi gata de plecare sau sa ceri la receptie un wake up call. 

Program excursie Sharm el Sheikh-Petra 

In linii generale, programul de vizitare de la Petra decurge la fel in cazul celor doua variante de excursii exemplificate mai sus, unde difera doar modalitatea de transport. 

Varianta transportului cu autocarul + ferry este printre cele mai solicitate, motiv pentru care e bine sa stii ca programul unei astfel de experiente arata cam asa:

  • In jurul orei 01.00 AM vei fi preluat de la hotelul tau din Sharm el Sheikh si dus catre portul din Taba (drumul dureaza aproximativ 3 ore) 
  • In jurul orei 05.30 te vei imbarca pe ferry, iar dupa ce ai ajuns in Aqaba, vei mai avea de parcurs inca 2 ore cu autocarul catre Petra. 
  • Ajuns la Petra, vei fi preluat de catre ghid si turul va incepe cu o plimbare prin Canionul Siq – de altfel intrarea principala in orasul antic Petra. 
  • Al Khazneh (Trezoreria Faraonului), poate cel mai frumos templu din Petra, va face obiectul urmatoarei tale opriri. 
  • Ulterior, te vei indrepta catre Teatrul Roman si vei face pauza pentru masa de pranz. 
  • Inainte sa pornesti inapoi catre casa, vei mai face o oprire la Al-Habis Fort, urmand ca mai apoi sa fii condus catre portul din Aqaba. 
  • In jurul ore 23.00 vei fi adus inapoi la hotelul tau din Sharm el Sheikh. 

Servicii incluse si servicii neincluse in timpul excursiei Sharm el Sheikh – Petra 

Majoritatea operatorilor locali care organizeaza aceasta excursie includ in pretul pachetului urmatoarele servicii: 

  • transportul cu un microbuz/autocar dotat cu aer conditionat, atat pe teritoriul Egiptului, cat si in Iordania
  • biletele pentru ferry
  • toate intrarile la obiectivele turistice mentionate in program 
  • masa de pranz intr-un restaurant din Petra 
  • un ghid vorbitor de limba engleza
  • apa imbuteliata, pe durata transportului cu autocarul
  • viza pentru Iordania si viza pentru reintrarea catre Sharm el Sheikh 

Totusi, e bine sa te asiguri inainte sa achiti excursia daca toate cele mentionate mai sus sunt incluse si sa intrebi operatorul alte informatii de care mai ai nevoie. 

Servicii neincluse, acte pe care trebuie sa le ai la tine si alte sfaturi utile

Pe parcursul excursiei, nu vor fi incluse bauturile de la restaurantul local la care vei lua masa de pranz, intrarile la obiectivele turistice nementionate in program sau bacsisurile. 

Inainte sa pleci in aceasta excursie, asigura-te ca ai luat cu tine pasaportul, o palarie sau o sapca, incaltaminte foarte confortabila, ochelari de soare, aparatul de fotografiat (sau telefonul incarcat), dar si cateva gustari pentru dimineata. 

In loc de concluzie

Desi este una dintre excursiile din care te vei intoarce mai mult ca sigur obosit, oportunitatea de a vizita Petra pe parcursul vacantei tale in Sharm el Sheikh nu este un lucru marunt. Vorbim despre genul de experienta potrivita turistilor mai activi, dornici de aventura si de explorat, care stiu ca se pot reface usor dupa un astfel de drum. Pe de alta parte, daca stii ca o noapte nedormita iti da programul peste cap destul de tare sau daca mergi in Sharm el Sheikh alaturi de copii mici, e posibil ca aceasta excursie sa nu fie insa cea mai buna alegere.

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Egipt?