Top plaje Kusadasi. Care sunt cele mai cunoscute plaje din zona, unde le gasesti si cum arata fiecare in parte 15 February 2023 Turcia Postat de Ana-Maria Lichwar Kusadasi este una dintre cele mai dezvoltate si apreciate zone turistice de pe coasta Marii Egee din Turcia, iar plajele de aici sunt considerate a fi principala atractie a statiunii, urmate fiind de obiectivele istorice din imprejurimi, zonele de bazar, restaurantele foarte bune si conditiile de cazare pentru toate preferintele si buzunarele. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Long Beach Kusadasi Ladies Beach sau Plaja Doamnelor din Kusadasi Plaja Kusadasi DowntownPlaja Pamucak Plaja GüvercinadaPlaja Pigale Plaja Green KusadasiPlaja Venus GuzelcamliPlajele din Parcul National Kuzelcamli Kusadasi (Milli Park)Cea mai buna perioada pentru a vizita plajele din Kusadasi Daca vrei sa mergi la plaja in Kusadasi, iti putem spune din start ca te vei putea bucura de o varietate de locuri frumoase localizate la malul marii, de-a lungul celor 40 kilometri de coasta. In cazul in care ti-ai propus sa mergi in fiecare zi sa te bucuri de plaja intr-un alt loc, vei putea face acest lucru in Kusadasi fara probleme, iar mai multe detalii despre toate aceste optiuni gasesti in cele ce urmeaza. Totodata, la noi pe site gasesti si unele dintre cele mai bune oferte vacante Kusadasi, cu peste 40 de hoteluri din care sa-l alegi pe cel potrivit cerintelor si nevoilor tale! Long Beach Kusadasi Asa cum sugereaza chiar si numele, aceasta este cea mai lunga plaja din zona Kusadasi (peste 10 kilometri), localizata in districtul Yavansu, insa este ceva mai indepartata de centrul orasului, la o distanta de aproximativ 8 kilometri. Totusi, Long Beach nu exceleaza si prin latime, insa la capitolul facilitati, ai sanse sa gasesti cam tot ce vrei: multe unitati de cazare in zona, amenajare cu sezlonguri si umbrele, restaurante si cafenele, dusuri, cabine de schimb, etc. Tot aici vei avea posibilitatea sa practici si diferite sporturi acvatice precum jet ski, canotaj, plimbari cu banana si altele. Long Beach a fost premiata in trecut cu distinctia Blue Flag, iar pe portiunea din spatele plajei exista si o pista de biciclete. Poti ajunge la Long Beach din centrul orasului-statiune Kusadasi cu dolmusurile nr.6 si 7. Long Beach este impartita pe mai multe sectiuni amenajate, astfel ca e posibil sa intalnesti si denumiri precum Silver Sand Beach, Diamond Beach sau Love Beach Davutlar, care apartin de aceeasi fasie de plaja. Ladies Beach sau Plaja Doamnelor din Kusadasi O vei gasi pe Harti si cu denumirea de Kadınlar Denizi Plajı, si se afla la circa 2 kilometri de centrul orasului si la 3,9 kilometri de portul din Kusadasi. Aceasta este una dintre cele mai populare plaje din Kusadasi, dovada fiind si faptul ca a acumulat pe Google peste 15000 de recenzii si o nota de 4,2 din 5. Este recomandat sa vii la aceasta plaja pe jos sau cu transportul in comun, poate chiar cu taxi, dar nu cu masina, mai ales in plin sezon, pentru ca e posibil sa te enervezi ceva pana gasesti un loc de parcare. In plin sezon si in weekenduri, Ladies Beach devine destul de aglomerata, iar cei care au fost aici in septembrie 2022 spun ca pentru inchirierea unui sezlong au platit in jur de 55 lire turcesti (2,80 euro). Nisipul este fin la aceasta plaja, iar intrarea in mare are o panta medie spre lina. Plaja nu este insa foarte lata, sezlongurile fiind asezate pe cate 2,3 sau 4 randuri. Plaja Kusadasi Downtown Aceasta plaja este publica si este una dintre variantele ok in cazul in care vrei sa te invarti mai mult prin oras in ziua respectiva, fiind localizata mai aproape de centrul din Kusadasi. Se afla intre cele doua porturi, are o multime de hoteluri in zona din spate si vedere catre Insula Porumbeilor. Poti inchiria sezlonguri, umbrele, iar tot in zona din spate vei gasi si o multime de cafenele si magazine, de-a lungul bulevardului. Plaja Pamucak Localizata la 14 kilometri departare de centrul orasului, Pamucak Beach este o plaja de dimensiuni generoase (aproximativ 7 kilometri lungime), formata din nisip si de regula neamenajata. Exista aici si un ponton destul de lung, pavat cu lemn, pe care te poti plimba admirand marea. O mica parte a plajei este rezervata si administrata de resorturile de aici, insa in mare majoritate, Pamucak este o plaja libera, facand parte din rezervatia naturala protejata a acestei zone. Daca vrei sa vizitezi Pamucak, ia cu tine si o umbrela si crema cu factor de protectie ridicat, pentru ca e posibil sa nu gasesti amenajare, daca te plimbi prin partea dreapta a plajei cum te uiti la mare. Fiind o zona cu umezeala crescuta (exista si un rau in imediata vecinatate), e indicat sa iei cu tine si un spray repelent pentru tantari. Plaja Güvercinada Aceasta locatie de plaja se afla pe insula Güvercinada (Insula Porumbeilor), iar accesul pe plaja este aproape de intrarea in Castelul Kusadasi. Totusi, plaja Güvercinada nu se numara printre cele mai bune din zona, mai ales ca accesul in mare se face de pe scari, deci nu vei sta pe nisip, ci pe un ponton din lemn. Altfel, peisajul de aici a fost foarte apreciat, mai ales ca poti admira navele de croaziera care trec prin apropiere. Plaja Pigale Este descrisa de catre cei care au vizitat-o in 2022 ca fiind o plaja frumoasa, din nisip, insa cu pietre pe multe dintre portiunile de la intrarea in mare. Este recomandat sa iei cu tine si incaltamintea speciala pentru apa daca vrei sa te bucuri de balaceala aici. Se platesc in jur de 100 lire turcesti pentru sezlong si umbrela, exista si cateva locuri de unde-ti poti procura bauturi si mancare, insa unii dintre vizitatori au remarcat ca spatiile de parcare pot deveni insuficiente, mai ales in plin sezon. Aici ai si posibilitatea de a practica diferite sporturi acvatice precum schi nautic si parasailing. Plaja Pigale se afla la o distanta de aproximativ 6 kilometri nord de centrul orasului Kusadasi. Plaja Green Kusadasi Aceasta plaja de dimensiuni mai micute se afla la circa 3,8 kilometri de centrul orasului-statiune Kusadasi, este amenajata cu sezlonguri si umbrele, insa cei care au fost aici in plin sezon recomanda sa ajungi devreme daca vrei sa prinzi un sezlong liber, mai ales in weekenduri, cand totul se ocupa foarte repede. Apa se adanceste treptat, iar in unele perioade are culoare turcoaz la mal. Sunt amplasate sezlonguri si pe partea de sus, cu iarba verde. Green Beach este marginita de stanci, iar in partea din stanga cum te uiti la mare exista si niste scari pe care le poti folosi pentru a intra in mare. Plaja Venus Guzelcamli O alta varianta de plaja, ceva mai indepartata de centrul din Kusadasi (circa 20 kilometri distanta), formata din nisip, cu o panta de intrare in apa medie spre lina. Cei care au fost aici in sezonul cald 2022 spun ca exista un dus si cabine de schimb asigurate pe plaja de catre municipalitate, o alee pietonala pe partea din spatele plajei, diferite cafenele, terase, mici barulete apropiate de plaja. In septembrie 2022, doua sezlonguri si o umbrela inchiriate la aceasta plaja costau 150 lire turcesti. Plajele din Parcul National Kuzelcamli Kusadasi (Milli Park) Milli Park este deschis publicului zilnic, in intervalul orar 08.00 – 19:00. Pentru a intra pe teritoriul parcului trebuie sa platesti o taxa de acces (in jur de 1 USD/persoana), iar daca vii cu masina si vrei sa o parchezi aici, mai platesti inca 4 dolari/vehicul. O modalitate buna prin care te poti bucura de plajele acestui parc este sa optezi pentru varianta unui boat tour (cu plecare din Guzelcamli sau din Kusadasi), pentru ca in aceasta maniera vei putea ajunge si la plajele neaccesibile cu mașina. Prima dintre plaje se numeste İcmeler Beach si este localizata la aproximativ 1 kilometru distanta de intrarea in parc (a nu se confunda cu plaja statiunii Icmeler din zona Marmaris). Aceasta este o plaja formata din nisip. Urmeaza Aydınlık Beach, Kalamaki Beach si Karasu Beach, formate dintr-un amestec de nisip cu pietricele (ia cu tine si incaltarile speciale pentru apa). Se poate intampla ca pe traseu sa intalnesti si mistreti, insa nu e cazul sa te sperii, pentru ca in general acestia cauta mancare prin zonele frecventate de turisti. Totusi, nu-ti recomandam sa-i atingi sau sa-i agiti si nici sa-i hranesti dupa bunul plac. Cea mai buna perioada pentru a vizita plajele din Kusadasi Perioada ideala in care te poti bucura de plajele acestei statiuni turcesti este fie la sfarsit de primavara-inceput de vara (asadar, sfarsit de mai si inceput de iunie), fie dupa prima jumatate a lunii septembrie. In intervalul iulie-august, plajele pot deveni destul de aglomerate, mai ales ca sunt vizitate atat de catre localnici, dornici sa se racoreasca in apele marii in zilele toride de vara si cu precadere in weekenduri, cat si de catre turisti. Tot in miez de vara vei intalni si cele mai ridicate preturi la cazari si la alte servicii, deci si din acest punct de vedere este mai avantajos sa eviti mijlocul sezonului. In loc de concluzie Kusadasi este una dintre cele mai populare destinatii pentru vacantele la mare in Turcia, iar daca vrei sa te bucuri de plaje cat mai variate, poate fi locul potrivit pentru tine! Nu uita la ca noi pe site gasesti unele dintre cele mai bune oferte vacante Kusadasi, cu zeci de hoteluri pentru toate preferintele! Vacante in Kusadasi Turcia