Aproape totul despre Mogren Beach, plaja apropiata de centrul vechi din Budva

Mogren Beach este, asa cum o descriu multi dintre turistii care au vizitat-o, o plaja emblematica pentru zona orasului Budva Muntenegru. Mogren este destul de populara si se distinge printr-o particularitate: este formata practic din doua plaje (Mogren Beach si Mogren Beach 2, asa cum vei remarca pe Google Maps), despartite de o stanca traversata de un pasaj.

Se poate spune ca Mogren Beach are atat avantajul cat si dezavantajul de a fi apropiata de centrul vechi din Budva, pentru ca poti ajunge foarte rapid aici, insa exista riscul sa dai peste o aglomeratie destul de deranjanta. 

Discutam, in cele ce urmeaza, despre principalele caracteristici ale acestei plajei faimoase din Budva, alaturi de plusurile si minusurile unei vizite aici.  

Localizare Mogren Beach, cum ajungi aici si distante din principalele statiuni si orase

Mogren Beach se afla la o distanta de doar 1,5 kilometri fata de centrul orasului Budva si la doar 400-500 metri departare de zona orasului vechi. 

Spre exemplu, de la Castelul Budva si pana la aceasta plaja, ar trebui sa faci maximum 10 minute pe jos. 

Iar drumul catre plaja este cat se poate de frumos. Pe traseu vei putea remarca si faimoasa statueta a balerinei care danseaza (marcata pe Harti cu Budva Dancing Girl). 

Gasesti parcare in zona orasului vechi, nu si la plaja, insa in plin sezon, poate deveni o adevarata provocare sa gasesti un loc in care sa-ti lasi masina.  

Din statiunea invecinata Becici si pana la aceasta plaja sunt 5,5 kilometri, iar din Sveti Stefan si pana la Mogren Beach vorbim despre o distanta de 10,5 kilometri. 

Distanta Mogren Beach – Kotor este de doar 20,8 kilometri, iar distanta intre aceasta plaja si orasul Bar este de 39,8 kilometri (in jur de 50 minute cu masina). 

Cum arata Mogren Beach si ce servicii sunt disponibile la aceasta plaja

Plaja Mogren este formata din doua portiuni cat se poate de frumoase, despartite de o stanca. Trecerea prin pasajul care separa cele doua segmente de plaja poate fi destul de anevoioasa, daca te intalnesti pe traseu cu oameni care circula in ambele sensuri, caci poteca este destul de ingusta, iar drumul poate fi alunecos (nu se recomanda sa porti slapi). 

Mogren Beach este o plaja formata din nisip amestecat cu pietricele si are amenajare cu sezlonguri si umbrele. 

Unii dintre turistii care au fost la Mogren Beach in vara anului 2023 spun ca sezlongurile pot fi inchiriate la pretul de 30 euro/setul + umbrela. Altii sunt de parere ca plaja poate parea cam prea inghesuita in plin sezon si recomanda sa te indrepti catre plaje mai generoase precum Becici sau Kamenovo daca ai o problema cu spatiile aglomerate. 

In alta ordine de idei, la Mogren Beach te vei putea bucura de o priveliste incantatoare catre insula Sveti Stefan si in general de frumusetea peisajului, pentru ca intreaga zona are un aspect stancos aparte. 

Apa marii este de regula limpede in zona acestei plaje si potrivita pentru cei care au in plan sa faca snorkeling. 

Vei avea totodata posibilitatea de a inchiria echipamente pentru diferite sporturi acvatice si caiace. 

La plaja exista si un bar de unde-ti poti procura bauturi racoritoare si mai multe tipuri de gustari. 

Cea mai buna perioada pentru o oprire la Mogren Beach

Asa cum spuneam inca de la inceput, Mogren Beach are atat avantajul, cat si dezavantajul de a fi apropiata de atractiile din centrul vechi. Ne vom axa putin pe directia dezavantajului, caci plaja devine foarte aglomerata in plin sezon. 

Este una dintre cele mai cunoscute plaje din Budva, iar faptul ca se poate ajunge aici intr-un timp atat de scurt pornind din zona orasului vechi suna tentant pentru multi dintre cei veniti sa viziteze Budva. 

De aceea, daca se intampla sa-ti faci vacanta in Muntenegru in intervalul iulie-august, e bine sa vii la Mogren Beach la primele ore ale diminetii. Dupa 10.00-11.00, drumul catre plaja si fasia de nisip se aglomereaza tare si exista sansa sa nu mai gasesti loc pe sezlong. 

Daca nu ai luat inca o hotarare cu privire la perioada vacantei tale in aceasta destinatie si vrei sa bifezi si zona orasului Budva, te poti orienta catre o plecare la sfarsit de mai – inceput de iunie sau sfarsit de septembrie – inceput de octombrie. 

Alte plaje apropiate de Mogren Beach 

Sunt sanse ca Mogren Beach sa ti se para totusi prea populara si ticsita de turisti. Sau, la fel de bine, sa vrei sa vezi acest loc, dar sa te bucuri si de alte plaje frumoase din zona. Destul de aproape vei mai gasi si: 

Plaja Jaz, localizata la 4,7 kilometri departare de Mogren Beach (in jur de 10 minute cu masina intre cele doua, intr-o zi cu trafic normal). 

In acest caz, te vei putea bucura de mult mai mult spatiu (este una dintre cele mai lungi plaje din zona Budva), dar si de mai multe servicii. 

Este formata tot din doua segmente (unul de 850 metri lungime si un altul de 450 metri lungime) si este cunoscuta si pentru evenimentele muzicale care au avut loc aici. 

In zona din spatele exista cateva unitati de cazare, teren de fotbal, zona de camping, restaurante si baruri. 

Plaja Ričardova Glava se afla la doar 400 metri departare de Mogren, in imediata apropiere a castelului. Totusi, plaja nu se numara printre cele mai aspectuoase din zona si poate deveni, de asemenea, aglomerata in plin sezon. 

Plaja Greco este unul dintre segmentele de plaja centrala din Budva, are un aspect mai ingust, insa poate fi genul de loc in care sa te opresti putin pentru a te bucura de mare si de soare. 

Plaja Slovenska se afla in continuarea plajei Greco, este ultracentrala, formata dintr-un amestec de nisip cu pietris si amenajata cu sezlonguri si umbrele. Si in acest caz poti sa intalnesti aglomeratie in miez de vara. 

Plaja Becici este localizata la 5,5 kilometri de Mogren (10-15 minute cu masina), are aproape 2 kilometri lungime si o multime de servicii si facilitati. Este in general preferata de familiile cu copii. 

In loc de concluzie

Mogren Beach este, fara doar si poate, una dintre cele mai cunoscute plaje din zona Budva. Este cat se poate de frumoasa, insa faptul ca devine foarte aglomerata in plin sezon reprezinta un motiv pentru care s-ar putea sa nu fie pe placul tau. 

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre ?