Despre Peninsula Halkidiki, una din cele mai accesibile destinatii pentru vacante in Grecia 26 April 2021 Grecia Postat de Andreea Tache Stii deja că Halkidiki este o destinație foarte populară printre turiștii români. Este suficient de aproape de țară pentru a ajunge repede cu mașina personală. Are peisaje de vis, condiții foarte bune și variate de cazare, dar și o mulțime de servicii de calitate și activități pe care iti recomandam sa le incerci fie că vii în vacanță cu familia, în cuplu sau cu prietenii. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: CUM AJUNGI IN HALKIDIKI TRASEE PE CARE ȚI LE RECOMANDĂM CÂND SĂ VIZITEZI HALKIDIKI PENTRU VACANȚE DE VISREGIUNILE TURISTICE DIN PENINSULA HALKIDIKI BUCURĂ-TE DE ATMOSFERA LOCALĂ ȘI VIZITEAZĂ ATRACȚIILE DIN HALKIDIKI. CE VARIANTE ÎȚI PROPUNEM LASĂ-TE VRĂJIT DE FRUMUSEȚEA NATURII DIN HALKIDIKI.DACĂ TE-AI HOTĂRÂT SĂ ÎȚI PETRECI URMĂTOAREA VACANȚĂ ÎN HALKIDIKI, NU RATA ACESTE GUSTĂRI TRADIȚIONALE Alte articole care te-ar putea interesa Daca te gandesti sa iti petreci urmatorul concediu pe aceasta minunata peninsula greceasca, sfaturile de mai jos cu siguranta iti vor prinde bine, iar daca nu te-ai decis inca in privinta cazarii, la noi pe site gasesti unele dintre cele mai bune oferte cazare hoteluri Halkidiki, cu o multime de variante din care sa poti selecta ce ti se potriveste mai bine! Cunoscută pentru cele 3 brațe ale sale, Kassandra, Sithonia și Athos, fiecare cu specificul său, Halkidiki are toate ingredientele necesare pentru o vacanță reușită, exact așa cum ți-ai imaginat. CUM AJUNGI IN HALKIDIKI TRASEE PE CARE ȚI LE RECOMANDĂM De la Giurgiu la Salonic este o distanță de aproximativ 619 km, care se parcurge cu mașina personală în aproximativ 8 ore, cu mici variații în funcție de trafic și perioada de așteptare din vamă. Înainte de a-ți planifica vacanța, îți recomandăm sa verifici care sunt condițiile de călătorie in Grecia. De la Salonic și până în principalele orașe de pe peninsulă așteaptă-te la un drum de 1h-1h.30 minute. Dacă este weekend, este posibil sa prinzi aglomerație in trafic și să dureze mai mult. Distanțele sunt în jur de 100 – 150 de km între Salonic și cele mai populare stațiuni ale peninsulei. Poți călători în Halkidiki și cu avionul, există curse directe din România în Salonic. Vei ajunge pe aeroportul Macedonia. De aici, ai mai multe variante de a vizita peninsula, poți închiria o mașină, folosi taxiul sau chiar transportul in comun. Aici găsești mai multe informații despre rețeaua de transport în comun din peninsula Halkidiki. Recomandarea noastră este să folosești o mașină pentru o experiență de vacanță cât mai plăcută și relaxantă. Grecia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Grecia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita! Oferte de vacanta in Grecia CÂND SĂ VIZITEZI HALKIDIKI PENTRU VACANȚE DE VIS Clima mediteraneană din regiune, cu temperaturi plăcute întreaga vară și puține ploi, este perfectă pentru relaxare la malul mării. Ținutul pare făcut pentru vacanțe. Există 4 anotimpuri în Halkidiki, iernile sunt blânde, iar verile sunt călduroase și secetoase. Sezonul turistic începe din lunie și durează până în Octombrie. În Iulie și August sunt lunile de vârf, când vei găsi cei mai mulți turiști pe plajele sale și în stațiuni. Tot atunci și prețurile sunt cel mai ridicate. Recomandarea noastră este să eviți perioada de vârf și să te orientezi spre lunile Iunie sau Septembrie. Vei avea parte de prețuri mai accesibile și te vei bucura de o vacanță mai linistita. Aici poti consulta preturile la cazare pentru fiecare luna in parte. REGIUNILE TURISTICE DIN PENINSULA HALKIDIKI Regiunea este foarte căutată pentru atmosfera locală specific grecească, plajele curate, bine organizate, dar și pentru vestigiile arheologice și religioase. Dacă încă nu știi ce regiune ți se potrivește cel mai bine, îți spunem care sunt caracteristicile principalelor zone turistice din Halkidiki și ce au ele de oferit. KASSANDRA Primul braț al peninsulei Halkidiki, Kassandra, este cel mai cosmopolit și animat loc din Halkidiki. Dacă îți dorești o vacanță activă, cu multe atracții turistice și culturale, atunci acesta este locul potrivit pentru tine. Kassandra are plaje cu nisip fin, dar și munți cu panorame spectaculoase și stațiuni turistice numai bune pentru relaxare sau distracție. Cazare in Kassandra În Kassandra vei găsi atât plaje mai sălbatice în zona de nord-vest, cât și plaje bine organizate cu toate facilitățile necesare pentru a-ți asigura maximul de confort. Îți recomandăm să încerci beach-barurile, tavernele și localurile unde poți petrece clipe relaxante în timp ce savurezi cocktailul preferat și te bucuri de priveliștea de vis a mării. În Kassandra găsești o mulțime de cazări disponibile pentru fiecare buget. Poți alege între cazările disponibile in stațiunile mai animate din est sau in cele din localitățile ceva mai liniștite in partea de vest. Iată și câteva dintre recomandările noastre : Kassandra Palace (5*), Core hotel (4*) sau Sani Resort (5*). SITHONIA Este cel de-al doilea braț al peninsulei Halkidiki, recunoscut pentru plajele sălbatice și peisajele naturale pe care le oferă cu generozitate vizitatorilor săi. Așadar, dacă ești iubitor de natură și îți dorești o vacanță liniștită și relaxantă, acesta este locul cel mai potrivit pentru a-ți petrece concediul. Aici gasesti vegetație foarte bogată, o combinație între munte și mare, cu o mulțime de păduri de pini, plantații de măslini. Daca iti place aventura, poti sa explorezi la pas sau cu bicicleta muntele Itamos. Din vârf ai o priveliște pe care cu siguranță îți vei dori să o imortalizezi în cât mai multe fotografii. În Sithonia există 13 plaje premiate Blue Flag, așadar fii sigur că îți vei petrece zilele de vacanță pe plajă în cele mai bune condiții. Cele mai multe cazări se află în partea de vest, între Psakoudia și Porto Carras. Opțiunile sunt printre cele mai variate, pornind de la mici afaceri de familie și ajungând până la resorturi all inclusive cu toate facilitățile incluse. Îți recomandăm Sonia Village (3*), Lagomandra Beach (4*) sau Blue Lagoon Princess (5*). La noi pe site gasesti lista de hoteluri din Sithonia. Hoteluri in Sithonia ATHOS Athos este cea de-a treia peninsulă din Halkidiki. Nu este foarte populară ca destinație turistică, întrucât cei mai mulți o asociază doar cu Muntele Athos, care nu este accesibil turiștilor. Dacă ești pasionat de turismul religios, sau doar îți dorești o vacanță foarte liniștită, departe de aglomerație, atunci ar trebui să te gândești să îți petreci vacanța pe brațul Athos. Zona turistică deschisă publicului se afla în nordul peninsulei. Cele mai importante stațiuni sunt Ouranoupoli, Nea Roda si Ierissos. Plajele sunt amenajate, cu nisip fin dar și pietriș pe alocuri, unele dintre ele fiind premiate cu Blue Flag. Pe Athos vei putea vizita vestigii arheologice dar și mânăstiri, existând chiar un traseu de pelerinaj prin pădure între Ouranoupolis și Komitsa. Ouranoupolis este cea mai populară stațiune de pe brațul Athos. Aici găsești și cele mai multe variante de cazare și cele mai apreciate restaurante. În stațiune sunt mai mult hoteluri de 2-3 stele, afaceri de familie sau studiouri și apartamente. Daca esti in cautarea resorturilor de familie în regim all inclusive sau demipensiune, le vei găsi în general în afara stațiunilor. Noi îți recomandăm să încerci : Mount Athos Resort (5*) și Akrathos Beach Hotel (4*). Vezi la noi pe site lista hotelurilor de pe bratul Athos Hoteluri in Athos HALKIDIKI NORD Regiunea centrală a peninsulei este, de asemenea, mai puțin populară. Chiar dacă nu te vei caza în această zonă, există numeroase obiective pe care le poți vizita într-o excursie de o zi. Zona are un relief muntos, perfect pentru drumeții, dar și canioane impresionante. Petralona este un loc pe care nu trebuie să îl ratezi. Este una dintre cele mai importante peșteri grecești, unde s-a descoperit craniul unui om preistoric, despre care se crede că ar avea in jur de 200.000 de ani vechime. BUCURĂ-TE DE ATMOSFERA LOCALĂ ȘI VIZITEAZĂ ATRACȚIILE DIN HALKIDIKI. CE VARIANTE ÎȚI PROPUNEM Fiecare regiune are specificul propriu, însă în toate vei găsi vestigii arheologice, dovadă a unei istorii bogate, mânăstiri și sate pitorești cu arhitectura tradițională. Va fi o adevărată încântare să te plimbi pe strădutele lor și să te lasi cuprins in atmosfera de altădată. Iată câteva dintre cele mai frumoase atracții pe care te provocam sa le viztezi : Afitos, Kassandra– este cel mai pitoresc sat grecesc de pe acest braț, inclus în patrimoniul UNESCO. Plimbă-te pe străduțele sale din secolul al 19-lea, admiră frumoasele case și oprește-te din drumul tău la o cafenea sau la un restaurant pe malul mării. Vechiul oraș Stagira și parcul dedicat lui Aristotel în Halkidiki Nord– este locul nașterii filozofului grec Aristotel, iar ruinele acestui străvechi oraș se pot vizita si astăzi. Parcul dedicat lui Aristotel este singurul parc tematic din Halkidiki și iti oferă o mulțime de activități interactive. Castelul Lekythos din Toroni, în Sithonia – se afla printre cele mai importante situri arheologice de aici. Muzeul Arheologic din Poligiros, Halkidiki Nord – este cel mai important din regiune. Aici poti vizita felurite exponate datate din Epoca Bronzului. LASĂ-TE VRĂJIT DE FRUMUSEȚEA NATURII DIN HALKIDIKI. Întreaga peninsulă este de o frumusețe aparte în ceea ce privește relieful și bogăția peisajului. Există însă câteva destinații reprezentative, unice, pe care credem ca nu ar trebui să le ratezi: Insula Ammouliani – este singura insulă locuită din Halkidiki, un loc de vis situat între peninsula Sithonia și Athos. Plajele sale cu nisip fin și apa clara sunt apanajul acestui mic colț de paradis. vezi ofertele de cazare Blue Lagoon, Sithonia – te va impresiona cu siguranță. Doar aici vei gasi apa marii in nuante puternice de albastrui. Apa este foarte clară, iar razele soarelui strălucesc puternic, reflectându-se în nisipul foarte deschis la culoare aflat sub apă. Rezervația Naturala din Sani, Kassandra – este o deltă cu vegetație impresionantă unde trăiesc peste 180 de specii de păsări și unde se fac excursii de birdwatching. Capul Possidi, Kassandra – este o plajă sub forma unei fâșii de nisip alungite în mare, o mică peninsulă în sine. Vei avea impresia ca ești doar tu și marea daca ajungi aici. DACĂ TE-AI HOTĂRÂT SĂ ÎȚI PETRECI URMĂTOAREA VACANȚĂ ÎN HALKIDIKI, NU RATA ACESTE GUSTĂRI TRADIȚIONALE Nu exista loc mai bun ca Halkidiki in care sa te bucuri de gustul tradițional al produselor specifice grecești. Peninsula are o tradiție în producția de miere de albine, în special de miere de pin, în Sithonia existând chiar o fabrică de miere care se poate vizita. Peștele și fructele de mare sunt foarte căutate pe toate cele trei brațe, peștele fiind mereu proaspăt preparat. Vei găsi de asemenea brânză de capră, nelipsitul ulei de măsline, dar si vin și tsipouro, băutură specifică foarte apreciată aici. Iar dacă vrei ceva cu adevărat special, iti recomandam sa mergi in nord și sa gusti preparatele din ciuperci de Holomontas, care se găsesc doar în această zonă montană. Daca ai nevoie de si mai multe motive sa mergi in vacanta in Halkidiki, vezi pe site-ul nostru ce spun turistii Travel Planner care au fost deja aici. Halkidiki este o destinație care îți va oferi concediul relaxant și deconectarea la care ai visat. Vei lăsa în urmă toate grijile de acasă cand vei ajunge pe plajele din Halkidiki, vei privi apa mării și te vei gândi că nu s-au inventat încă nume pentru toate nuanțele de albastru care se aștern azi calm în fața ta. Ești pregătit așadar să descoperi această frumoasă destinație? Daca nu te-a convins Halkidiki, poti cauta aici alte oferte de vacanta in Grecia Vacante in Grecia Alte articole care te-ar putea interesa Despre Peninsula Halkidiki, una din cele mai accesibile destinatii pentru vacante in Grecia Top plaje Halkidiki. Cele mai frumoase plaje din intreaga peninsula, plaje salbatice si plaje pentru nudisti Despre Kassandra, cea mai populara peninsula din Halkidiki, Grecia Despre Sithonia. Peninsula cu cele mai frumoase plaje din Halkidiki Despre peninsula Athos, Halkidiki. Mai putin cunoscuta dar cu foarte multe de oferit Despre Insula Ammouliani Halkidki. Va fi greu sa te intorci acasa Traseu auto Bucuresti Halkidiki. Care este cel mai bun drum pana in peninsula greceasca