Shopping in Hurghada. Care sunt cele mai cunoscute zone cu magazine si ce poti sa cumperi din fiecare loc

Una dintre cele mai populare destinatii turistice din Egipt, Hurghada se regaseste din ce in ce mai des in planurile de vacanta ale romanilor care vor sa se orienteze catre un loc cald si plin de atractii, potrivit pentru un concediu in orice moment al anului. 

Hurghada este extrem de ofertanta pentru cei care iubesc snorkeling-ul si sporturile acvatice, dar si pentru cei care vor fie sa se relaxeze in resort, fie sa exploreze obiectivele din imprejurimi, prin intermediul excursiilor optionale. 

Destinatia este potrivita si celor care au in plan sa se intoarca acasa cu suveniruri, obiecte vestimentare, materiale, asadar, daca pui la cale o vacanta in Hurghada si vrei ca experienta ta sa implice si o sesiune de shopping, cu siguranta vei avea unde sa faci asta in acest oras-statiune de la Marea Rosie.

In linii generale, shoppingul in Hurghada poate fi de doua feluri: in magazinele clasice, cu vitrina (in centre comerciale sau in zone comerciale), unde pretul este in cele mai multe dintre cazuri fix   sau in zonele de bazar (unde exista posibilitatea sa negociezi pretul). 

Iata care sunt cele mai cunoscute zone de shopping in Hurghada si ce anume poti cumpara din fiecare dintre aceste locuri:

Piata El Dahar, una dintre cele mai cunoscute si totodata usor accesibile zone comerciale din Hurghada, se afla chiar in centrul orasului, la o distanta de aproximativ 12 kilometri fata de aeroport. Gasesti aici piata de fructe-legume, condimente, zone de bazar, magazine de toate felurile (cu bijuterii, parfumuri, haine, suveniruri, etc), de unde poti cumpara aproape orice si unde poti negocia pretul. Locul este si mai animat pe timp de seara si poate fi o adevarata experienta culturala, daca te inarmezi totusi cu rabdare si putin talent in arta negociatului. 

Unii dintre turistii care au fost in El Dahar spun ca poti avea o experienta mai buna aici alaturi de un ghid local (printr-o excursie organizata). 

Senzo Mall este un centru comercial destul de nou, vizitat atat de catre turisti, cat si de catre localnici. Se afla foarte aproape de Sand City Hurghada si la circa 14 kilometri distanta de aeroport.

Vei gasi aici magazine de brand international, dar si magazine locale, food court, supermarket, locuri de joaca pentru copii. Preturile din magazine sunt fixe, asadar nu te astepta sa poti negocia ceva. 

Cleopatra Bazar este un alt centru comercial, in acest caz potrivit celor care vor sa cumpere suveniruri de toate felurile. Poti gasi aici statuete, bijuterii, tot felul de alte accesorii, vase, magneti de frigider, shisha. Cleopatra Bazar este localizat la aproximativ 6 kilometri distanta de aeroport si la doar 700 metri distanta de Hurghada Museum, asadar cele doua pot fi bifate usor in aceeasi zi. 

Exista si alte centre comerciale care poarta denumirea de Cleopatra in Hurghada (fac parte din acelasi lant), printre care si Cleopatra Sun City Branch, Cleopatra Bostan Branch si Cleopatra Bazar Arabia Branch. In toate vei gasi acelasi gen de magazine, insa e bine sa te uiti pe harta pentru a-l localiza pe cel care se afla la indemana ta/in apropierea hotelului tau. 

Hurghada City Center este un mall cu 3 etaje, aflat in apropierea hotelului Hilton Hurghada Plaza si destul de aproape de plaja (El Sawaky Beach este una dintre cele mai apropiate, la circa 650 metri distanta). Si aici se gasesc multe magazine de brand international, dar si magazine locale, supermarket si un mic acvariu la parter. Tot aici vei gasi si loc de joaca pentru copii, birou de schimb valutar si cafenele. 

Sheraton Street este o alta zona comerciala cunoscuta in Hurghada, care mai poarta si numele de Saqala sau Sakala si unde poti gasi o multime de magazine de toate felurile.

Este cea mai lunga strada cu magazine din tot orasul, iar unele shopuri nu au preturile fixe, asadar poti avea ocazia sa negociezi. Incepand cu articole vestimentare, accesorii, parfumuri, cosmetice, articole pentru scufundari si alte sporturi acvatice, pe Sheraton Street le vei gasi pe toate. 

Karkusha Cotton House este un magazin destul de popular, frecventat si de catre localnici, specializat in vanzarea de articole din bumbac egiptean. Se afla pe Sheraton Street, in apropierea unui restaurant McDonald’s si este unul dintre locurile in care poti gasi haine de bumbac de calitate, dar si prosoape, asternuturi si alte confectii. 

El Mamsha, un alt bulevard de explorat la o plimbare de seara si loc in care vei gasi mai multe magazine, dar si un centru comercial (Esplanada Mall). La extremitatile bulevardului se afla magazine mai mari cu suveniruri, unde preturile sunt fixe. Tot aici mai gasesti si cafenele si unele restaurante, asa ca poti oricand sa te opresti si sa-ti tragi sufletul la o cafea. 

Hurghada Marina, asadar zona de port a orasului statiune, localizata la circa 10 kilometri de aeroport, este un alt loc bun de luat in seama atunci cand vine vorba de cumparaturi. Te asteapta aici o alee pietonala cu multe magazine, restaurante si baruri, la care poti lua o pauza pentru o gustare oricand simti ca este momentul. Vei gasi magazine de brand international, precum Nike, insa si magazine ale unor branduri luxoase precum Armani sau Gucci. 

Tot de aici mai poti pleca si cu dulciuri egiptene de toate felurile, cu parfumuri, cu bijuterii, dar si cu o multime de alte accesorii si suveniruri. 

Hurghada Marina

Sfaturi de care sa tii cont atunci cand mergi la shopping in Hurghada

Modul in care decurge relationarea comerciant-client in Egipt este putin diferita fata de felul in care sunt obisnuiti europenii. Daca in Romania sau in alte tari europene se intampla frecvent sa fii nevoit sa mergi tu dupa vanzator pentru a intreba ceva, aici vanzatorul va fi cel care va sta mereu la dispozitia ta.  

  • Nu cumpara din prima un obiect pe care ai pus ochii, mai ales daca are un pret ridicat. E posibil sa-l gasesti in mai multe locuri, la preturi diferite. Mai mult, daca te reintorci in acelasi loc, comerciantul va aprecia si e posibil sa-ti faca si un discount. 
  • Asteapta-te la o abordare usor insistenta din partea anumitor comercianti. Nu o lua  personal, refuza politicos (“La shukran” – “Nu, multumesc”) daca nu esti interesat sa cumperi ceva din locul respectiv si mergi mai departe. In cazul in care arati catusi de putin interes, e posibil ca vanzatorul sa te invite la un ceai, sa te intrebe de unde esti, unde ai mai fost in Egipt, si ulterior sa-ti prezinte marfa pe care o are. Daca nu are ceva din ceea ce-ti doresti, sunt sanse destul de mari sa trimita pe cineva sa-ti aduca de la un alt magazin din apropiere. 
  • Magazinele din cadrul hotelurilor au in general preturi mai mari si asta pentru ca proprietarii sunt nevoiti sa plateasca o chirie mai mare. Daca nu vorbim despre un brand anume, ci doar despre suveniruri locale si alte obiecte, e foarte probabil sa le poti cumpara mai ieftin din statiune/din zona de bazar.
  • Nu cumpara bijuterii din metale pretioase decat din magazinele cu vitrine si nu purta in ziua respectiva bijuterii scumpe la vedere, tocmai pentru a te bucura de un eventual pret mai bun din partea comerciantului. 
  • Ia cu tine bancnote mici atunci cand faci cumparaturi in zonele de bazar. Te vor ajuta in procesul de negociere si nu vei fi nevoit sa astepti dupa rest. 

In loc de concluzie

Sunt o multime de locuri in care poti face shopping in Hurghada, atat de multe incat e greu sa le poti bifa pe toate pe parcursul unei singure vacante. Poti incerca fie experienta cumparaturilor din zona de bazar, daca esti ok cu agitatia, galagia si insistentele unor comercianti, fie shoppingul intr-un centru comercial, insa cert este ca sunt slabe sanse sa pleci cu mana goala din aceste locuri 🙂

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Egipt?