Ghid statiuni bratul Kassandra Grecia. Cele mai cunoscute locuri in care te poti caza

Cel mai vestic brat al peninsulei Halkidiki, Kassandra, si totodata cel mai apropiat de orasul Salonic, reprezinta una dintre destinatiile de vacanta favorite ale romanilor care aleg sa-si petreaca vacanta in aceasta parte a Greciei. 

Distanta rezonabila fata de casa, alaturi de plajele sale incantatoare si de statiunile primitoare fac din Kassandra o destinatie de top din Halkidiki. Totusi, ce statiune alegi in cazul in care vii aici pentru prima oara si nu stii foarte exact ce loc s-ar potrivi cu profilul vacantei tale? 

Mai jos incercam sa acoperim cele mai importante statiuni ale Kassandrei, pornind din nord, de la intrarea pe brat si inconjurandu-l in sensul acelor de ceasornic pentru a bifa majoritatea locurilor in care ti-ai putea petrece concediul. 

Nu in ultimul rand, pentru ca ne ocupam de organizarea vacantelor de mai bine de 15 ani, la noi pe site ti-am pregatit si unele dintre cele mai bune oferte vacante Kassandra, cu zeci de variante hoteluri si vile din toate statiunile cunoscute ale bratului.

Nea Moudania te asteapta chiar inaintea intrarii pe brat

Statiunea Nea Moudania se afla la o distanta de doar 58 kilometri fata de Salonic, ceea ce o face sa fie aleasa de multi dintre turistii care vor sa se cazeze cat mai aproape de marele oras. Totodata, Nea Moundania este vizitata, mai ales pe perioada weekendurilor de vara, si de catre o parte dintre localnicii din Salonic, care vin sa se relaxeze aici la sfarsit de saptamana.

Plaja din Nea Moudania este o plaja bine organizata, cu segmente amenajate cu sezlonguri si umbrele, care alterneaza cu zonele de plaja libera, de-a lungul a circa 2 kilometri. 

Exista multe unitati de cazare aici, atat din randul celor prietenoase cu bugetul de vacanta, cat si variante de hoteluri mai bine cotate, cu servicii bune si foarte bune. 

Portul din Nea Moudania este locul in care poti face plimbari la ceas de seara si totodata locul in care te asteapta si Muzeul Vaselor si Echipamentelor de Pescuit. Dealul Panagia Koryfini si biserica ortodoxa de aici reprezinta alte atractii ale statiunii, alaturi de restaurantele si tavernele cu mancare traditionala, peste si fructe de mare din belsug. 

Nea Moudania este potrivita in general familiilor cu copii sau celor care cauta o vacanta mai relaxanta. 

La noi pe blog te asteapta un articol cu informatii mai detaliate despre aceasta statiune: Vacanta in Nea Moudania, una dintre cele mai dezvoltate statiuni din Halkidiki

Nea Potidea sau poarta de intrare a bratului Kassandra

Localizata strategic intre Golful Thermaic si Golful Toroneos, Nea Potidea are o plaja formata din nisip, destul de lunga, amenajata pe mai multe portiuni cu sezlonguri si umbrele. 

Si aici vei gasi cazare pentru toate preferintele, cateva taverne si restaurante cu review-uri bune, dar si o serie de obiective turistice precum Manastirea Dochiarion, Biserica Taxiarches, ruinele castelului si altele. 

Din Nea Potidea lipseste viata de noapte, iar pasionatii de miscare in aer liber vor avea la indemana mai multe trasee de ciclism in zona. 

Si in acest caz, gasesti pe blog informatii mai detaliate: Nea Potidea Halkidiki, statiunea cu asezare strategica, denumita si “Portile Kassandrei”

Nea Fokea, o statiune cat se poate de linistita, incarcata de istorie

Cu un port pitoresc care gazduieste ambarcatiuni de mici dimensiuni si cu o serie de monumente istorice ideale pentru pasionatii acestei ramuri, Nea Fokea ofera privelisti incantatoare catre golful Toroneos, totul intr-un cadru potrivit celor care cauta relaxare in vacanta. 

In Nea Fokea gasesti plaja din nisip, e drept, nu cea mai buna din Kassandra, diverse unitati de cazare, taverne si mici magazine numai bune pentru cei care se cazeaza in regim self catering si care doresc sa se aprovizioneze de la fata locului. 

In zona portului din Nea Fokea te asteapta Turnul bizantin, dar si si Sanctuarul Apostolului Pavel, care pot fi vizitate. 

Citeste si: Vacanta in Nea Fokea, Halkidiki. Aproape totul despre atmosfera din aceasta micuta statiune a bratului Kassandra

Satul litoral Afitos si frumusetea atmosferei pitoresti de aici 

Daca ai in plan sa te cazezi intr-un loc cat mai autentic din punct de vedere al aspectului, un loc in care sa te bucuri de arhitectura traditionala, va trebui sa cobori putin mai la sud de Nea Fokea si sa te opresti in Afitos, fie doar si pentru o scurta vizita. 

Aici gasesti cladiri vechi, cateva bisericute si capele care pot fi vizitate, o priveliste superba catre golful Toroneos, toate completate de aspectul cromatic autentic al locului: majoritatea caselor din Afitos sunt albe, iar usile si obloanele sunt pictate in acea nuanta de albastru ametitor. 

Evident, tot aici se afla si plaja Afitos, formata din nisip, cu o apa in nuante verzi-turcoaz si cu o serie de segmente amenajate. 

STIAI CA: Afitos a fost cel mai locuit sat al bratului Kassandra in timpul secolului al XIX-lea? 

Nu uita sa arunci o privire si pe articolul: Satul Afitos Kassandra, unul dintre cele mai frumoase sate traditionale grecesti din Halkidiki

Kallithea, cea mai vibranta statiune a Kassandrei

Ei bine, daca simti nevoia de cat mai multa animatie si distractie pe timp de seara, sunt sanse foarte mari ca statiunea Kallithea sa fie exact ce-ti trebuie. 

Considerata potrivita in mod particular turistilor tineri, dornici de petreceri si de voie buna, Kallithea se afla la sud de Afitos (distanta intre cele doua este de doar 3,4 kilometri). 

Plaja Kallithea are atat portiuni mai late, cat si portiuni mai inguste, multe dintre acestea fiind amenajate cu sezlonguri fie de catre unitatile de cazare din prima linie, fie administrate de unele beach baruri. Exista aici si cateva diguri care segmenteaza plaja, iar in partea stanga cum te uiti la mare se afla si o portiune de plaja libera mai generoasa, ceva mai ingusta, unde te poti aseza pe prosop. Tot in aceasta zona gasesti si ruinele templului Ammon Zeus, care pot fi vizitate gratuit. 

Ahoy, Pearl, Aqua si Angels Club sunt doar cateva dintre cluburile si barurile care organizeaza petreceri pe timp de vara in Kallithea. 

Desigur, si in acest caz am pregatit pe blog un articol mai cuprinzator: Kallithea Halkidiki, una dintre cele mai animate statiuni de pe bratul Kassandra

Kassandria, orasul din inima Kassandrei 

In acest caz, vorbim despre un oras localizat in centrul bratului Kassandra, asadar, nu la malul marii, relativ la mijlocul distantei dintre statiunile Siviri si Kallithea. 

Kassandria are rol de centru administrativ al bratului si chiar daca gazduieste si cateva unitati de cazare, turistii prefera sa se cazeze in statiunile de la malul marii, pentru accesul usor la plaja. 

Totusi, vorbim despre un loc pe care merita sa-l vizitezi atata vreme cat te vei afla aici, din simplul fapt ca gazduieste o serie de obiective turistice interesante, completate de o atmosfera aparte. 

Te asteapta aici Catedrala Nasterii Fecioarei si biserica Sfantul Athanasisos, Muzeul Folclorului, piata mare (in care poti admira si unul dintre cei mai batrani copaci din Kassandra – cu o varsta de circa 700 ani) si altele. 

Te invitam sa descoperi mai pe indelete acest orasel din Kassandra aici: Vizita in orasul Kassandria, capitala bratului Kassandra Halkidiki

Kriopigi, un alt loc potrivit pentru cei care vor sa se relaxeze 

Ramanem in zona de coasta si mai coboram putin din Kallithea catre Kriopigi, o statiune invecinata, ideala pentru vacantele relaxante sau pentru cei care vor sa vina aici alaturi de cei mici. 

Satul este dezvoltat in stil amfiteatru, are o plaja premiata Blue Flag, lunga si in general nisipoasa. Gasesti atat zone cu sezlonguri si umbrele, cat si segmente de plaja libera. 

Unul dintre cele mai cunoscute baruri din apropierea plajei este Aktéon Seaside Bar (are peste 1000 de review-uri pe Google). 

Chiar daca are dimensiuni ceva mai reduse, Kriopigi sta bine la capitolul unitati de cazare, atat cele low budget, cat si cele cu servicii mai pretentioase. 

Te asteptam sa studiezi cateva propuneri de locuri in care te poti caza, alaturi de mai multe informatii despre Kriopigi aici: Satul litoral Kriopigi, Halkidiki. Totul despre una dintre cele mai relaxante zone de vacanta de pe bratul Kassandra

Polychrono, localizata pe ruinele asezarii antice Neapolis

Cu peste 1000 de locuitori permanenti si o dezvoltare importanta din punct de vedere turistic, Polychrono isi asteapta vizitatorii intre statiunile Kriopigi si Hanioti, la 101 kilometri departare de Salonic. 

Aici gasesti una dintre cele mai lungi plaje din Halkidiki, o multime de unitati de cazare de toate felurile, o plaja bine amenajata, alaturi de posibilitatea de a practica diferite sporturi acvatice, dar si de a vizita usor diferite atractii din imprejurimi. 

Sa nu uitam nici de multitudinea de terase/taverne din Polychrono, care te asteapta cu preparate traditionale, internationale, peste si fructe de mare. 

Mai multe informatii despre aceasta statiune gasesti aici: Vacanta in Polychrono, statiunea incarcata de istorie din estul bratului Kassandra

Hanioti, una dintre statiunile populare ale bratului 

Am ajuns si in Hanioti, un alt loc cat se poate de cunoscut al bratului Kassandra. 

O statiune care gazduieste o plaja buna, premiata cu distinctia Blue Flag, nu neaparat printre cele mai late din Kassandra, insa suficient de lunga si cu o intrare lina in mare. 

La mal se pot gasi pietre, motiv pentru care incaltarile speciale sunt binevenite daca alegi sa te bucuri de mare si de soare la Hanioti Beach. 

Hanioti are o zona de promenada, supermarketuri de lant, zona de centru cu piateta, parculete cu verdeata, fiind potrivita tuturor categoriilor de turisti. Poate deveni aglomerata in varf de sezon. 

Nu uita sa arunci o privire si pe detaliile din acest articol: Despre Hanioti, una dintre cele mai apreciate statiuni de pe coasta de est a bratului Kassandra Halkidiki

Pefkochori, urmatoarea statiune dupa Hanioti

Pornim la drum si mai departe, catre sud, unde se afla Pefkohori, la doar 4 kilometri distanta de Hanioti. 

Si in acest caz te vei putea bucura de o priveliste incantatoare catre al doilea brat al peninsulei, Sithonia, de o paleta larga de unitati de cazare din care sa poti alege ce ti se potriveste mai bine, dar si de o plaja cu aspect ceva mai ingust, insa bine organizata. 

In zona din spatele plajei exista o alee pietonala, ticsita cu terase, restaurante, mici magazine cu suveniruri si articole de plaja, centre de sporturi acvatice si alte servicii. 

Evident, ne-am gandit si la cei tentanti sa-si petreaca vacanta in aceasta statiune, motiv pentru care am dezvoltat un articol separat aici: Concediu in Pefkohori, Kassandra. Unde te cazezi, ce poti sa faci si care sunt unele dintre cele mai renumite restaurante de aici

Paliouri si satul Chrousou

Localizat in sud-estul bratului, la o distanta de circa 115 kilometri fata de Salonic, Paliouri este un alt sat traditional care poate fi vizitat de catre cei care aleg sa-si faca vacantele in aceasta zona a Kassandrei. 

Satul gazduieste cateva bisericute, o serie de taverne (Taverna Nikos Moschos, Ampelos Vine Tavern si altele) si poate fi cat se poate de potrivit pentru o plimbare la amiaza. 

Paliouri se afla la mica distanta fata de satul litoral Chrousou si de plaja sa incantatoare ascunsa intr-un golf, iar in imediata apropiere te asteapta si celebra plaja Glarokavos, recunoscuta ca fiind una dintre cele mai aspectuoase de pe brat, gratie lagunei din spatele fasiei de nisip. 

Si in zona dintre Paliouri si Chrousou se gasesc o serie de vile si de hoteluri in care te poti caza, unele foarte bine cotate, cu priveliste de exceptie catre mare, altele cu servicii mai modeste si implicit mai prietenoase cu buzunarul. 

Loutra, locul in care linistea este la ea acasa 

Am ajuns deja pe cealalta parte a bratului, asadar in zona de sud-vest a Kassandrei, in Loutra, o statiune in format restrans, cu cateva unitati de cazare si iesire la plaja. 

Loutra este localizata in apropierea satului traditional Agia Paraskevi (la 5 kilometri distanta), unde te asteapta o serie de taverne si vreo doua bisericute, printre care si biserica Agia Paraskevi. 

Plaja Loutra are o mica portiune cu nisip grosier si in general un aspect stancos prin imprejurimi, asadar, e posibil sa nu fie cea mai buna varianta atata vreme cat cauti confort la malul marii. 

In dreapta statiunii cum te uiti la mare gasesti Loutra Agias Paraskevis Beach, ceva mai lata, cu pietre la intrarea in mare, amenajata in majoritate cu sezlonguri si umbrele. 

Zona este cat se poate de linistita, potrivita pentru cei care vor sa stea departe de freamatul statiunilor mari si aglomerate. 

Nea Skioni, portul si plaja amenajata 

Ne continuam plimbarea care inconjoara bratul Kassandra si ajungem in Nea Skioni, un alt loc potrivit in mod deosebit pentru cei care vor sa se relaxeze. 

Cu o atmosfera boema, un port de unde pot fi inchiriate ambarcatiuni, dar si o serie de taverne foarte apreciate, Nea Skioni poate fi o varianta buna pentru tine daca vrei sa te bucuri de o vacanta linistita. 

Plaja din Nea Skioni este formata din nisip, poate avea pietre la intrarea in mare si are atat segmente amenajate cu sezlonguri si umbrele, cat si zone de plaja libera. 

Gasesti mai multe amanunte despre vacantele in Nea Skioni in articolul: Despre Nea Skioni, statiunea linistita din sudul bratului Kassandra

Capul Possidi si una dintre cele mai incantatoare plaje din intreaga peninsula Halkidiki 

Trecem si pe la Capul Possidi, acea fasie de nisip care strapunge marea si care ofera unele dintre cele mai fermecatoare peisaje pe care le-ai putea surprinde in Kassandra. 

Possidi isi bucura vizitatorii cu plaje pe ambele laturi ale sale (plaja de est si plaja de vest) si ofera cate ceva pentru fiecare preferinta in parte. 

Desi plaja de la Possidi Cape, asadar, segmentul din varf, nu este amenajata si nu ofera niciun fel de servicii, pe zonele laterale mai sus mentionate exista si segmente cu sezlonguri si umbrele. 

Tot in aceste parti (plaja de est si cea de vest) exista si cateva variante de unitati de cazare, in general vile cu apartamente, alaturi de o serie de restaurante si beach baruri. 

Te invitam sa descoperi mai multe despre acest loc la noi pe blog: Totul despre Possidi Beach Kassandra, una dintre cele mai frumoase atractii ale acestui brat din Halkidiki

Skala Fourkas, o statiune dezvoltata, insa mai putin aglomerata 

Statiunea Skala Fourkas si a sa plaja se afla la 3,3 kilometri departare de satul traditional Fourka.

Este una dintre statiunile mai putin aglomerate, motiv pentru care se va potrivi de minune celor care calatoresc alaturi de cei mici sau celor care vor sa-si axeze concediul pe mai multa relaxare. 

Are propriul port, destul de multe unitati de cazare, majoritatea vile cu apartamente dotate cu chicineta, supermarketuri, multe taverne si restaurante, asadar, toate aceste servicii la indemana. 

Plaja Fourka are o lungime de circa 2,5 kilometri, este premiata cu distinctia Blue Flag si este amenajata pe zona centrala cu sezlonguri si umbrele. 

Siviri, un alt sat costier ideal pentru cei care cauta sa se recreeze 

Asezat intre Sani si Skala Fourkas si construit relativ in stil amfiteatru, Siviri poate fi o alta propunere de loc linistit in care sa-ti petreci vacanta cata vreme te vei afla in Kassandra. 

Are o plaja formata dintr-un nisip grosier, organizata cu sezlonguri si umbrele pe anumite segmente si iti ofera acces rapid si in oraselul Kassandria, caci se afla pozitionat la doar 5 kilometri departare. 

Plaja Siviri are o intrare destul de lina in apa, ceea ce o face sa fie aleasa si de catre familiile cu copii (exista pietre la intrarea in mare pe multe dintre portiuni), iar in zona din spate are mai multe taverne si beach baruri. 

Siviri Beach are si un ponton, pe care au fost montate mai multe bancute, asadar, un loc perfect de unde poti sa privesti marea si sa admiri peisajul. 

Sani si ale sale hoteluri de lux 

Tot pe coasta de vest, insa ceva mai apropiata de intrarea pe brat, se afla si Sani (sau Sane), o statiune asemanata nu de putine ori cu Monaco, gratie unitatilor de cazare de lux din aceasta zona. 

In partea de nord a statiunii se afla Sani Resort, un complex cu hoteluri de 5 stele, plaje private cu nisip deschis la culoare si apa azurie, toate completate de servicii pretentioase, evident, cu preturi pe masura. 

In sudul statiunii gasesti si unitati de cazare cu preturi mai avantajoase, alaturi de o zona de camping, cateva trasee ideale pentru iubitorii plimbarilor in natura si alte atractii. 

Despre celebrul resort din Sani poti citi mai multe detalii tot la noi pe blog, in articolul: Concediu in Sani Resort, complexul hotelier de lux de pe bratul Kassandra

In loc de concluzie

Kassandra poate fi una dintre cele mai comode destinatii de vacanta pentru cei care vin cu masina si doresc sa se bucure de frumusetea acestei peninsule grecesti, iar faptul ca are statiuni potrivite tuturor categoriilor de turisti si-ti ofera posibilitatea de a te bucura de o paleta larga de activitati in vacanta reprezinta un mare plus. 

Iti reamintim ca la noi pe site te asteapta o serie de oferte tentante pentru vacantele in Kassandra, pe care te invitam sa le descoperi pentru a gasi locul cel mai potrivit in care sa te relaxezi 🙂

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?