15 idei de gustari sanatoase pentru copii, de luat pe drum catre destinatia de vacanta

Te pregatesti sa pleci la drum cu copiii, insa vrei ca alimentatia sanatoasa sa ramana o prioritate? Stim cu totii ca atunci cand pornim spre destinatia de vacanta, avem tendinta sa ne rasfatam putin mai mult si sa nu mai tinem cont de toate regulile alimentare pe care incercam sa le respectam acasa, iar acest lucru se aplica si copiilor. 

Chipsurile, dulciurile sau alte gustari cumparate din benzinarii nu ne sunt straine atunci cand pornim intr-o calatorie cu masina, insa ce ai spune daca ai reusi sa inlocuiesti toate astea cu ceva la fel de gustos si mult mai sanatos?

Gasesti mai jos 15 idei de gustari potrivite micutilor cu varsta de peste 3 ani, numai bune pentru a fi luate pe drumul catre destinatia de vacanta. Daca nu ai stabilit inca locul in care vrei sa-ti faci vacanta, lasa-te inspirat de ofertele tentante de la noi de pe site: vacante litoral Bulgaria, vacante Grecia si vacante Turcia.

1. Sandwich cu somon afumat si crema de branza – stim cu totii ca somonul afumat este bogat in acizi grasi omega-3, iar daca alegi o varianta cu un continut mai scazut de sare, gustarea va fi si mai sanatoasa. Pentru micutii care nu agreeaza pestele, poti schimba somonul cu o sunca slaba. Sandwich-urile pot fi preparate rapid chiar inainte de plecare si pot fi taiate sub forma de triunghiuri.  

2. Chipsuri de legume preparate in casa – daca cei mici sunt fani chipsuri, insa tu vrei cu orice pret sa le oferi o alternativa sanatoasa, le poti prepara acasa in seara de dinaintea plecarii, iar acestea nu trebuie sa fie exclusiv din cartofi. 

Poti felia subtire morcovi, dovlecei, telina, cartofi dulci, urmand sa asezi feliile presarate cu sare pe un servet de hartie, unde-si vor lasa excesul de apa. Ulterior, asaza-le pe o tava tapetata cu hartie de copt si pune-le la cuptor timp de 15 minute, la o temperatura de 160 de grade. Dupa ce au trecut cele 15 minute, intoarce feliile de legume cu o paleta pe partea cealalta si mai lasa-le sa se coaca inca pe atat. 

O punga de hartie iti va fi de ajutor la capitolul transport. 

3. Bomboane vegane cu cocos si curmale – desi par dificil de preparat daca ar fi sa te ghidezi dupa aspect, aceste dulciuri pregatite in casa sunt cat se poate de simplu de facut si foarte sanatoase. Pot fi un bun inlocuitor al bomboanelor clasice de ciocolata, iar gustul este fenomenal. 

Singurul aspect de care e bine sa tii cont este faptul ca trebuie sa lasi curmalele la hidratat timp de doua ore inainte sa prepari bomboanele. Ai nevoie de 400 de grame de curmale si 150 de grame de fulgi de cocos. 

Dupa ce ai scurs bine curmalele lasate la hidratat, le asezi intr-un vas de blender si le pisezi marunt. Vei obtine o pasta foarte groasa, in care vei mai adauga cateva linguri de apa (daca este cazul), pentru a obtine o densitate usor de modelat. Se formeaza bilute de dimensiuni medii, pe care ulterior le vei “tavali” in fulgii de cocos. Asta este tot! 🙂 

Acestea se pot prepara si cu ciocolata, adaos de zahar, insa mai sus ai cea mai sanatoasa dintre variantele de retete. 

4. Cubulete de branza sau cascaval – foarte practice pe post de gustari in masina. Le vei gasi la magazin gata portionate, sau le poti taia tu acasa si ulterior sa le pui intr-o caserola mica. Cei mici le vor indragi, mai ales ca merg de minune cu niste bete de legume langa sau niste rosii cherry. 

5. Lipie – o alegere minunata in cazul in care vrei sa inlocuiesti clasica paine cu ceva care nu se faramiteaza, caci, sa fim seriosi, stim cu totii ce haos se face in masina dupa ce au mancat copiii la drum lung. Poti portiona de acasa lipiile, sub forma de triunghiuri, si le poti aseza intr-o punguta, separat de restul alimentelor. 

6. Briose cu faina integrala si mere – deosebit de gustoase, sanatoase, si potrivite in special pentru un mic dejun satios.  E drept, poate putin mai dificil de preparat comparativ cu alte gustari pe care ti le-am propus aici, insa cei mici sigur iti vor fi recunoscatori. 

Pentru 12 briose, ai nevoie de o tava de copt cu forme si de urmatoarele ingrediente: 2 cani de faina integrala, o jumatate de lingurita de scortisoara, 200 ml lapte, 2 albusuri, 50 ml de ulei, 50-100 g de zahar brun (dupa preferinte) 2 mere curatate de coaja, rase si scurse de suc, un praf de sare. 

Mod de preparare: bati albusurile cu zaharul pana cand se formeaza o spuma tare. Adaugi uleiul si mixezi din nou. Intr-un bol separat, amesteci faina integrala cu scortisoara, laptele si praful de sare. Adaugi merele peste mixul cu faina, iar la final amesteci cu spuma de albusuri. Compozitia obtinuta se toarna in formele de copt, tapetate cu unt si putina faina, si se baga la cuptor, la 160 de grade, timp de 25-30 de minute. Le poti verifica daca sunt gata cu o scobitoare.

P.S. Le poti pregati cu doua zile inainte de plecare. 

Turcia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Turcia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita!

7. Piureuri de fructe bio – o varianta mult mai simpla de gustare, disponibila in comert sub toate formele si combinatiile. Le vei gasi in plicuri sigilate, cu diferite amestecuri de fructe, unele chiar si cu iaurt, iar majoritatea au ingrediente bio. Sunt foarte practice la drum, mai ales ca riscul de murdarire scade considerabil. 

8. Fructe care pot fi mancate usor, taiate si asezate in caserole – felii de banane, capsuni, mere, boabe de struguri, felii de portocale…practic, cam tot ce-ti trece prin minte si poate fi  asezat intr-o caserola. E de preferat sa eviti totusi fructele care lasa prea multa zeama, precum pepenele. 

9. Masline fara samburi – le vei gasi in comert in diferite forme: gata ambalate in vid, la conserva, la vrac – cert este ca pot alcatui o gustare buna si usor de servit in masina. Daca optezi pentru cele ambalate in vid sau la conserva, ar fi de preferat sa le transferi acasa intr-o caserola, dupa ce le-ai scurs de zeama. 

10. Iaurtul de baut – Aliat de incredere al tranzitului intestinal si usor de consumat daca este intr-o sticla, iaurtul de baut e de luat in calcul daca te pregatesti sa pleci la drum cu masina, alaturi de cei mici. Daca vrei sa eviti variantele cu zahar, poti opta pentru iaurturile simple de baut, in diferite variante: sana, kefir, ayran. Ai grija insa ca iaurtul de baut sa nu fie expus la caldura prea mult timp inainte sa fie consumat. 

11. Oua fierte tari – foarte practice de luat la drum lung, mai ales daca le cureti de coaja de acasa. Le poti aseza intr-o caserola, iar cei mici le pot servi usor. E de preferat sa nu consumati mai mult de 1 ou fiert de persoana. Acestea nu trebuie sa fie tinute la caldura si trebuie sa fie mancate in ziua respectiva. 

12. Sandwich cu legume si humus  – o alta varianta de sandwich sanatos, numai bun pentru a servi drept gustare pe drumul catre destinatia de vacanta. Nu pune insa un strat mult prea generos de humus, caci risti ca acesta sa curga din sandwich si sa se prelinga prin masina, fix cand ti-e lumea mai draga 🙂

Il poti asezona cu ardei capia, castraveti proaspeti sau murati, frunze de salata, etc. 

13. Betisoare de morcovi, castraveti, telina apio si ardei – o gustare mai sanatoasa ca aceasta, parca ne-ar fi greu sa-ti recomandam. Putem sa le spunem “sticks-uri” de legume – colorate, foarte usor de pregatit, tentante pentru cei mici sub aceasta forma. Le poti pregati in seara de dinaintea plecarii si le poti aseza intr-o caserola pe care sa o luati la drum. 

14. Gustari numai bune de “rontait” – Un bun inlocuitor pentru chipsuri, saratele sau sticksuri pot fi nucile, migdalele sau nucile caju, insa e de preferat ca acestea sa nu fie prajite si sarate, ci in stare naturala. Atentie insa la copiii mai mici, mai ales atunci cand masina este in mers, caci exista un pericol de inec. 

15. Batoanele cu cereale integrale si fructe uscate – hranitoare, satioase si gustoase, mai ales daca alegi variantele care nu contin zahar. Le vei gasi in supermarket in diverse forme, iar atat timp cat ingredientele din care sunt preparate sunt in totalitate naturale, aceste batoane pot inlocui oricand o mica gustare sanatoasa si rapida. 

Daca toate propunerile noastre de gustari ti-au facut pofta si de o vacanta, iar tu nu te-ai hotarat inca asupra destinatiei, gasesti la noi pe site si o multime de oferte de cazare la hoteluri din cele mai frumoase destinatii apropiate de casa! Travel Planner iti sta oricand la dispozitie cu informatii si ajutor pentru a rezerva vacanta ideala.

Alte articole care te pot interesa 

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre ?