Biserici si manastiri in Bulgaria. 12 cele mai importante monumente religioase de vazut la vecinii bulgari 13 June 2021 Bulgaria Postat de Ana-Maria Lichwar Daca te pregatesti sa pleci intr-o vacanta in Bulgaria si vrei sa ai in vedere si una sau mai multe opriri la manastirile importante de pe traseul tau, gasesti in acest articol detalii despre cele mai cunoscute biserici si manastiri din Bulgaria, fiecare dintre acestea de o frumusete aparte. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Biserici si manastiri din zona litoralului BulgariaCele mai cunoscute biserici si manastiri din BulgariaBiserici si manastiri in apropiere de Ruse Bulgaria gazduieste in prezent peste 100 de manastiri, iar incepand cu secolul al X-lea, tara a cunoscut un proces amplu de construire a multor catedrale, manastiri si biserici, dupa adoptarea crestinismului ca principala religie a tarii. Multe dintre manastirile faimoase pe care le poti vizita astazi pe teritoriul Bulgariei sunt incluse in Patrimoniul UNESCO si ascund in spate o istorie de sute de ani, alaturi de diferite stiluri arhitecturale si fresce de o valoare inestimabila. Biserici si manastiri din zona litoralului Bulgaria Incepem prin a-ti prezenta cateva dintre manastirile si bisericile cu grad ridicat de interes pentru turistii care merg pe litoralul bulgaresc, tocmai pentru ca aceasta zona a Bulgariei este cea mai des vizitata de catre romani. Manastirea Aladzha se afla la numai 3,7 kilometri de statiunea Nisipurile de Aur si este una dintre cele mai vizitate manastiri din Bulgaria de la malul Marii Negre, tocmai pentru aspectul sau inedit. Aladzha este sapata in stanca si are doua niveluri. Primul nivel gazduieste biserica manastirii, cripta, bucataria si camerele calugarilor, iar al doilea nivel include capela, vestita pentru pictura murala de pe tavan. La mica distanta de Manastirea Aladzha exista mai multe pesteri care pot fi vizitate, iar daca alegi sa faci o drumetie in Parcul Natural Nisipurile de Aur, majoritatea traseelor marcate de aici duc si la Manastirea Aladzha. Daca vrei sa cauti cazare in apropierea Manastirii Aladzha din Bulgaria, iti recomandam sa consulti aici cele mai bune oferte cazare la hoteluri din Nisipurile de Aur, Bulgaria. SH Dolce Vita27%27% intre 12.11 – 30.11Expira: 30.11Vezi detaliiDetalii / RezervariHotel Astera35%35% intre 20.11 – 04.12Expira: 04.12Vezi detaliiDetalii / RezervariHotel Melia Grand Hermitage30%30% intre 20.11 – 30.11Expira: 30.11Vezi detaliiDetalii / RezervariHotel Berlin Golden Beach10%10% intre 31.08 – 31.12Expira: 31.12Vezi detaliiDetalii / Rezervari Cazare in Nisipurile de Aur Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Varna este cea mai mare catedrala ortodoxa de pe intreg litoralul bulgaresc si un simbol al orasului port. Mai mult, in ceea ce priveste dimensiunea acesteia, trebuie sa stii ca este a doua dupa Catedrala din Sofia. Catedrala Adormirea Maicii Domnului se afla in centrul Varnei, in piata Sf. Chiril si Metodiu, iar printre piesele de exceptie de la interior se numara candelabrele din lemn, vitraliile, frescele si o serie de icoane cu o istorie fascinanta. Daca planuiesti sa te opresti in Varna, ti-ar putea fi de folos si articolul: Varna Bulgaria. Atractii turistice si alte activitati pentru o excursie aici Biserica Sfantul Stefan din Nessebar este cea mai frumoasa dintre bisericile orasului vechi, cu peste 1000 de picturi la interior pastrate si cu o istorie care dateaza incepand cu secolul al XI-lea. Biserica a trecut de-a lungul timpului prin numeroase procese de restaurare si extindere, iar in prezent are rol de muzeu. Partea de est a bisericii este cea mai veche, iar la inceput biserica a fost dedicata Sfintei Fecioare Maria, acesta fiind si motivul pentru care vei observa la interior mai multe scene reprezentand povestea vietii acesteia. Tariful de intrare la acest obiectiv este de 6 leva/adulti si 3 leva/copii, iar programul de vizitare variaza in functie de perioada si poate fi consultat aici. Pe litoralul din Bulgaria vei gasi multe alte biserici si manastiri care pot fi vizitate, multe dintre ele in Nessebar. Trecem in revista si urmatoarele: Biserica Sfanta Sofia din Nessebar, Biserica Hristos Pantocrator din Nessebar, Biserica Sfantul Ioan Botezatorul din Nessebar, Biserica Sfanta Parascheva, Biserica de pe Insula Sfanta Anastasia. Cele mai cunoscute biserici si manastiri din Bulgaria Manastirea Rila este cea mai cunoscuta si cea mai mare manastire ortodoxa din intreaga Bulgarie si este pozitionata la 1100 metri altitudine, la 20 de kilometri distanta de orasul Rila. Complexul Manastirii Rila gazduieste Biserica Centrala, ansamblul rezidential, unul dintre cele mai vechi turnuri de aparare din Bulgaria, o biblioteca, alaturi de mai multe muzee si alte proprietati. Una dintre cele mai interesante piese expuse la Rila, in Muzeul de Istorie, este “Crucea lui Rafail”, realizata manual dintr-o singura bucata de lemn si pictata cu peste 100 de scene religioase. Exista si cateva reguli de conduita si imbracaminte pentru turistii care viziteaza aceasta manastire. Daca vrei sa citesti mai multe despre acestea si despre istoricul manastirii, programul de acces si tarifele de intrare, poti accesa articolul: Manastirea Rila Bulgaria, cea mai mare si cunoscuta manastire ortodoxa de la vecinii bulgari Catedrala Sfantul Aleksandr Nevski din Sofia este fara doar si poate cel mai vizitat obiectiv al capitalei Bulgariei si un simbol al orasului. Daca ajungi in Sofia si iti faci timp sa intri in catedrala, vei putea admira la interior podeaua de marmura verde, galbena si alba, portretele mozaic si picturile impresionante. Cupola catedralei are o inaltime de 45 de metri si este brodata in partea de jos cu versurile rugaciunii “Tatal Nostru”. Programul de vizita la Catedrala Sfantul Aleksandr Nevski este intre orele 7.00 – 19.00, iar pe site-ul oficial al obiectivului poti urmari un tur virtual si poti afla mai multe detalii despre zilele in care au loc slujbe in catedrala. Biserica Boyana se afla tot in Sofia, si desi nu este atat de celebra precum Catedrala Sfantul Aleksandr Nevski, arhitectura sa medievala si istoria fascinanta o fac sa fie destul de vizitata de catre turisti. Biserica a fost cladita in trei etape, prima dintre acestea defasurandu-se la sfarsitul secolului al X-lea, urmata de o noua etapa de extindere in secolul al XIII-lea si o ultima etapa, in secolul al XIX-lea. Cea mai veche parte a Bisericii Boyana este partea de est (o biserica de mici dimensiuni cu bolta transversala) Boyana apartine, la randu-i, de patrimoniul UNESCO, iar principalele atractii din interiorul acesteia sunt cele peste 240 de portrete pictate. Poti afla mai multe detalii despre vizita la Boyana de pe site-ul oficial al bisericii, intrucat programul variaza. Manastirea Glozhene se afla in apropierea pesterii Prohodna (la 30 de kilometri distanta) si poate fi vizitata si daca te indrepti catre statiunea Bansko sau chiar catre Grecia. Se presupune ca aici ar fi existat in secolul al XIV-lea doua manastiri conectate printr-un tunel, insa zona a trecut prin doua cutremure care au distrus partial cladirile, Glozhene fiind reconstruita in anii 1950. Nu exista taxa de intrare la Manastirea Glozhene, iar programul de vizita este intre orele 8.00-21.00 in sezonul cald. Manastirea Bachkovo este localizata in apropierea orasului Plodvid (la 29 de kilometri distanta), pe malul drept al raului Cepelarska si este unul dintre principalele obiective turistice din aceasta zona. Este a doua manastire ca si marime din Bulgaria si printre cele mai vizitate, dupa Manastirea Rila. Vei gasi aici un osuar care dateaza inca de la inceputurile manastirii, cu o pictura murala bine pastrata, localizat la 300 de metri est fata de complexul propriu-zis de aici. Poti afla mai multe despre programul de vizitare accesand pagina oficiala a manastirii. Cum ar fi sa mergi la mare in Bulgaria chiar zilele urmatoare? Profita de cele mai bune oferte last minute pentru vacantele in Bulgaria! Prinzi reduceri de pana la 30% si poti rezerva in maxim 2 minute!! Oferte vacante Bulgaria Manastirea Troian – este a treia manastire ca si dimensiuni din Bulgaria si este localizata in apropierea Parcului National Balcanii Centrali, la o distanta de 196 de kilometri de Ruse. Este cunoscuta si sub denumirea de Manastirea Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si gazduieste o icoana care se presupune ca face minuni, dar si un muzeu. Este deschisa pe timp de vara intre orele 8.00 – 18.00. Biserica memoriala Shipka este la 183 de kilometri de Ruse si dupa orasul Gabrovo din Bulgaria, cladita intr-un stil arhitectural rusesc si dedicata soldatilor rusi, bulgari si ucrainieni care au murit in timpul Razboiului ruso-turc. A fost deschisa in prezenta generalilor armatei ruse si este considerata a fi un monument national al culturii. Turnul clopotelor de la biserica memoriala Shipka atinge 53 de metri inaltime, iar interioriul este foarte frumos decorat. Biserici si manastiri in apropiere de Ruse Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov este la doar 11 kilometri de Ruse, ceea ce-ti va permite sa o vizitezi foarte usor daca vei tranzita acest punct de frontiera, indiferent de destinatia finala. Fie ca mergi catre litoralul din Bulgaria, fie ca mergi catre Grecia sau vrei sa faci un tur al obiectivelor din zona centrala a acestei tari, poti face o oprire scurta si la aceasta manastire. Dimitrie Basarabov este o manastire rupestra, care a devenit faimoasa dupa moartea sfantului cu acelasi nume, desi cele mai vechi atestari ale constructiei dateaza inca din secolul al XV-lea. Moastele Sfantului Dimitrie Basarabov au o legenda fascinanta, fiind considerate vindecatoare in timpul epidemiei de ciuma din vremea razboiului ruso-turc. In prezent, aceste relicve se afla la Bucuresti. Manastirile sapate in stanca de la Ivanovo sunt un alt obiectiv important din categoria monumentelor religioase ale Bulgariei si se afla tot in apropiere de Ruse, la un drum de maximum 30 de minute. Aproximativ 40 de capele si biserici ar fi fost construite in aceasta locatie de-a lungul vremurilor, iar atestarile au demonstrat ca pesterile de aici au fost locuite de calugari inca din anii 1200. Biserica “Sfanta Maria” din complexul de la Ivanovo gazduieste unele dintre cele mai faimoase fresce la nivel mondial, printre care si o varianta a celebrei “Cina cea de taina”, pictata inaintea lui Leonardo da Vinci cu 150 de ani. Poti consulta programul de funtionare si pretul biletelor de intrare aici. In concluzie, Bulgaria este bogata in ceea ce priveste numarul de manastiri si biserici gazduite pe teritoriul sau si indiferent de zona pe care alegi sa o vizitezi, te vei putea bucura oricand si de opriri la monumente religioase cunoscute. Daca alegi sa te indrepti catre zona de litoral, nu uita sa arunci o privire la noi pe site, caci vei gasi cele mai bune oferte la peste 270 de hoteluri, din toate statiunile cunoscute. Vacante litoral Bulgaria Alte articole despre atractii in Bulgaria Cele mai importante atractii din Bulgaria si alte obiective care merita vazute Topul atractiilor de pe litoralul bulgaresc. Ce sa vizitezi daca mergi la mare in Bulgaria 13 locuri frumoase si mai putin cunoscute din Bulgaria