Despre atractii si activitati in Kusadasi si excursii optionale in imprejurimile statiunii 5 November 2021 Turcia Postat de Ana-Maria Lichwar Kusadasi este una dintre destinatiile cu traditie pentru vacantele turistilor romani, tocmai pentru ca este un loc potrivit pentru toate tipurile de activitati si pentru ca include o serie de atractii atat in centrul orasului, cat si foarte multe locuri de vizitat in afara acestuia, la distante destul de mici. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Ce poti vizita in Kusadasi si ce alte activitati mai poti face in orasul-statiune Aquapark-uri in apropiere de Kusadasi. Care sunt cele mai vizitate parcuri acvatice din aceasta zona Excursii optionale din Kusadasi. Situri arheologice, sate pitoresti si alte locuri frumoase in apropiere de Kusadasi Alte articole care te-ar putea interesa Gasesti mai jos detalii despre majoritatea lucrurilor pe care le poti face sau vedea in orasul-statiune, insa si despre lista excursiilor optionale cu plecare din Kusadasi, care te vor atrage inevitabil daca te numeri printre cei care vor sa alterneze zilele de plaja si relaxare cu astfel de activitati. Totodata, daca ti-am alimentat suficient de tare pofta de vacanta, la noi pe site gasesti si unele dintre cele mai bune oferte vacanta Kusadasi, cu peste 40 de optiuni din care sa alegi ce este mai potrivit pentru tine si cei dragi. Ce poti vizita in Kusadasi si ce alte activitati mai poti face in orasul-statiune Kusadasi este foarte ofertant la capitolul atractii si activitati turistice in interiorul orasului, prin urmare, daca vrei sa explorezi tot ce tine de aceasta statiune si nu vrei sa te indepartezi prea mult de cazare, poti fi convins ca nu te vei plictisi. Plajele din Kusadasi sunt, in mod evident, una dintre principalele atractii si unul dintre motivele pentru care turistii aleg sa-si petreaca vacantele de vara in aceasta zona. In Kusadasi exista mai multe zone de plaja, iar principala este Ladies Beach, localizata in apropierea centrului. Pentru ca Ladies Beach este destul de ingusta, turistii care cauta plaje mai late si mai aerisite se orienteaza catre Long Beach (15 kilometri lungime), unde de altfel se afla si cele mai multe dintre resorturile all inclusive. Cei care vor sa aiba parte de si mai multa liniste si natura, se pot orienta catre plaja Pamucak, destul de indepartata de centrul orasului (18 kilometri), unde se gasesc de asemenea mai multe resorturi mari, cu plaja privata. Poti vizita si plajele din Milli Park, dar si plaje mai micute si retrase, precum Green Beach Kusadasi. Centrul vechi din Kusadasi este una dintre cele mai vizitate zone din statiune, tocmai pentru ca aduna laolalta o multime de atractii. Localizat in apropiere de port, centrul vechi este o atractie pentru cei care cauta sa ia masa la restaurante traditionale, pentru cei dornici de distractie de noapte in barurile din zona, dar si pentru cei care vor sa faca shopping, mai ales in zona marelui bazar. Marele Bazar din Kusadasi este locul preferat de cei care vor sa cumpere diferite amintiri din vacanta – articole de imbracaminte, accesorii, covoare si totodata locul cel mai potrivit pentru negocieri. Iti recomandam insa ca in cazul in care vrei sa cumperi obiecte de valoare precum ceasuri si bijuterii sa te orientezi catre magazinele specializate, cu vitrine. Plimbare in portul din Kusadasi – Daca vrei o zona in care sa admiri marea si sa iei masa la un restaurant cu priveliste catre Egee, poti sa faci o plimbare si in portul din Kusadasi. Poti observa frecvent vase de croaziera si poti admira orasul luminat pe timp de seara, in timpul plimbarilor pe faleza. Baia turceasca sau Hammam, asa cum este denumita in aceasta tara, este o alta activitate pe care o poti face atat in orasul-statiune Kusadasi, cat si in localitatile din imprejurimi. E de preferat sa te indrepti catre un loc traditional in acest sens, ca sa te poti bucura de o experienta mai autentica, chiar daca gasesti acest serviciu si la hotelul tau. Vei gasi in centrul orasului mai multe locatii cu hammam, insa te poti indrepta si catre urmatoarele propuneri: Altinsaray Masaj Hamam SPA Kusadasi, Spa Gokkusagi Nenga Renga Renk Gold, Mensis Spa & Turkish bath & Massage sau Ada Saray Hammam – baie publica in Selcuk. Insula Porumbelului sau Pigeon Island, asa cum mai este cunoscuta in Kusadasi, este localizata in sudul statiunii si gazduieste un castel, o mica plaja, dar si un restaurant. Poti ajunge pe Pigeon Island pe jos, intrucat este legata de oras printr-un ponton de piatra. Monumentul lui Ataturk este un alt loc des vizitat in Kusadasi si se afla pe un deal inalt, cu priveliste spectaculoasa catre Pigeon Island si catre port. Poti face poze foarte frumoase aici, mai ales daca vii in apropiere de apus, cand lumina va fi de partea ta. Restaurantele si barurile, in mod special cele de karaoke, sunt foarte prezente in Kusadasi si sunt o adevarata incantare pentru gurmanzi si pentru turistii dornici de distractie. Gasesti restaurante bune in zona centrului vechi, dar si gherete de tip street food, unde poti incerca diferite preparate, gustari si deserturi locale. Cafenelele sunt de asemenea in numar mare si te poti opri intr-un astfel de loc daca vrei sa bei o cafea turceasca sau sa te delectezi cu un ceai de mere. Citeste mai multe aici: Ghid restaurante Kusadasi. Locuri in care se mananca bine si preparate pe care nu trebuie sa le ratezi Barurile si cluburile de noapte nu lipsesc din Kusadasi si se disting in mod special locurile de distractie cu karaoke – asadar, daca te numeri printre cei care vor sa-si demonstreze talentul vocal, vei avea aceasta oportunitate in Kusadasi. Mai multe detalii despre acest subiect gasesti aici: Viata de noapte in Kusadasi. Care sunt cele mai cunoscute zone cu distractie pe timp de seara Turcia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Turcia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita! Super oferte Turcia Aquapark-uri in apropiere de Kusadasi. Care sunt cele mai vizitate parcuri acvatice din aceasta zona Parcurile acvatice sunt printre cele mai frecventate locuri de distractie din zona Kusadasi, mai ales de catre familiile cu copii. Kusadasi sta foarte bine la acest capitol si are unele dintre cele mai bine dotate aquapark-uri din zona Marii Egee a Turciei. Exista mai multe locatii de acest gen in apropiere de Kusadasi, insa se disting 3 parcuri acvatice de dimensiuni mari. Poti ajunge la aquapark-uri printr-un tur organizat sau cu masina personala, minibus-uri sau taxi. Adaland se afla la aproximativ 8 kilometri de centrul Kusadasi-ului si se remarca printr-o gama variata de atractii cu apa si totodata prin faptul ca aici iti poti exersa skills-urile la rafting sau la surf. Parcul are o capacitate de 5000 de vizitatori/zi, iar in ceea ce priveste toboganele cu apa, iti poti indrepta atentia catre Amazoon Family – cel mai mare dintre toate, catre piscina cu valuri artificiale sau catre Water Coaster. Parcul acvatic Aqua Fantasy apartine de complexul Aqua Fantasy Aquapark Hotel & Spa din Selçuk, este localizat la 10 kilometri de centrul Kusadasi-ului si are tot o capacitate de 5000 de locuri. Atractia principala de aici este toboganul cu apa 4 in 1, caruia i se adauga altele precum Boomerango, Crazy Raft sau X-treme, unde poti prinde viteze spectaculoase. Mai mult, daca vrei sa te cazezi chiar langa aquapark si sa faci mai multe vizite aici pe parcursul vacantei tale, ai optiunea de a-ti lua cazare chiar la Aqua Fantasy Aquapark Hotel & Spa. Tortuga Pirate Island este un alt parc acvatic din zona Kusadasi si face parte din complexul Atlantique Holiday Club. Se afla tot la o distanta relativ asemanatoare de centrul orasului (11 km), iar aici gasesti 14 tobogane cu apa si mai multe piscine, dintre care si mini bazine pentru copii, dar si un rau lenes. Poti afla tarifele de intrare la Tortuga Pirate Island accesand aceasta pagina. Pe acest subiect, te-ar putea interesa si: Top parcuri acvatice Kusadasi. Locuri potrivite pentru distractie si balaceala alaturi de intreaga familie Aqua Fantasy Excursii optionale din Kusadasi. Situri arheologice, sate pitoresti si alte locuri frumoase in apropiere de Kusadasi Nu degeaba se spune ca zona Kusadasi este locul perfect de vacanta pentru toate tipurile de turisti. Imprejurimile Kusadasi-ului sunt foarte ofertante si incarcate cu istorie, iar daca te afli printre cei dornici de explorat, poti lua o pauza de o zi sau chiar mai multe de la plaja si te poti indrepta catre unul dintre siturile arheologice celebre din apropiere de Kusadasi, catre satele traditionale din vecinatate, insa poti aloca o zi si shoppingului intr-o cunoscuta zona de outleturi. Poti merge in toate aceste excursii fie pe cont propriu, fie cu un tur organizat. Vei gasi multe oferte de acest tip in Kusadasi, insa iti recomandam sa rezervi excursii optionale de la o agentie cu review-uri bune sau de la receptia hotelului. Exista tururi catre un loc anume, dar si tururi de o zi care includ mai multe opriri la principalele obiective dintr-o anumita directie. Efes este una dintre cele mai apropiate atractii de Kusadasi (la aproximativ 19 kilometri distanta) si totodata una dintre cele mai vizitate. Principala atractie a acestui sit arheologic este Templul zeitei Artemis, considerat una dintre Cele șapte minuni ale lumii antice. Ruinele orasului antic de la Efes sunt impresionante si au o energie aparte, iar aici mai poti vedea si Templul lui Hadrian, Odeonul, dar si fascinanta Biblioteca a lui Celsus. Daca esti interesat sa afli mai multe detalii despre ce anume vei vedea la Efes, poti citi articolul: Excursie in orasul antic Efes de langa Kusadasi. Principalele atractii ale acestui obiectiv impresionant Alaturi de Efes, poti vizita si Casa Fecioarei Maria, caci se afla la o distanta mica si este de regula inclusa in tururile cu mai multe obiective ale acestei zone. Casa Fecioarei Sfanta Maria (la 10 km de Efes) este locul in care Sfanta Maria si-ar fi petrecut ultimii ani din viata, adusa de Sf. Ioan, care ar fi raspandit si crestinismul in aceasta zona. Cercetarile au aratat ca, intra-devar, fundatia casei dateaza din secolul I, iar obiectivul se aseamana cu o capela, careia i se alatura mai multe incaperi. Vei observa ca aici exista si un zid unde turistii leaga biletele cu dorinte, in speranta ca acestea se vor indeplini. Milet se afla la circa 63 de kilometri de orasul-statiune Kusadasi si printre principalele atractii care merita observate aici se numara teatrul, baile romane, Stoa Ionica si Delphinionul. Milet a fost unul dintre orasele antice de pe malul Marii Egee si se presupune ca ar fi fost intemeiat in perioada secolului al XIV-lea, î.Hr, fiind in trecut unul dintre cele mai mari centre comerciale ale acestei regiuni. Priene se afla la 22 de km de Milet, iar aici se afla ruinele unui alt oras antic elen, destul de vizitat de catre turistii pasionati de incarcatura istorica a zonei. Orasul era asezat pe o peninsula si ar fi avut doua porturi, prin urmare – iesire directa la mare. In prezent, Priene se afla destul de departe de tarm, fapt ce este pus pe seama modificarilor de relief survenite in timp. Poti vedea aici ramasitele Templului dedicat zeitei Atena, ridicat de Alexandru Macedon, alaturi de alte ruine de o valoare inestimabila. Didim – in continuarea siturilor arheologice de la Priene si Milet, poti vizita Didim, loc celebru pentru Templului dedicat zeului Apollo. Didim se afla la aproximativ 77 de kilometri de Kusadasi si poate fi vizitat in aceeasi zi cu Milet si Priene. Didim Pamukkale este una dintre atractiile mai indepartate de Kusadasi, insa frumusetea sa rapitoare o face sa fie vizitata destul de des chiar si de catre turistii care pleaca din Kusadasi. Pamukkale se afla la 190 de kilometri de Kusadasi, asadar vei petrece pe drum minimum doua ore si jumatate pana aici, insa cel mai probabil vei constata atunci cand ajungi ca drumul a meritat. Vei putea admira o uriasa cascada de travertin, in nuante de alb si turcoaz, iar in aceasta zona poti face si plimbari cu balonul cu aer cald, insa este necesar ca pentru o astfel de experienta sa-ti faci o rezervare din timp si sa consulti perioadele in care acest serviciu este disponibil. Satul Kirazli, un sat traditional aflat la o distanta de 11 kilometri de Kusadasi este locul potrivit pentru cei care doresc sa descopere si latura pitoreasca a acestei zone. Poti cumpara de aici produse locale (in special daca ai norocul sa vii intr-o zi de marti, cand este organizat un targ) si poti lua masa intr-o gospodarie locala. Daca vrei sa experimentezi aceste experiente, este mai simplu sa vizitezi Kiralzi cu un tur organizat. Alte tururi si excursii optionale de o zi sau de jumatate de zi, cu plecare din Kusadasi Tur safari in Parcul National Dilek, unde poti vizita si Pestera lui Zeus. Aceste tururi sunt recomandate celor care cauta putina adrenalina si ceva mai multa distractie, caci te vor zdruncina destul de bine. Iti recomandam sa porti haine lejere si sa iei in calcul faptul ca te vei putea murdari. Tot in astfel de tururi se organizeaza periodic si competitii cu pistoale cu apa, asadar daca iti plac aceste activitati, cu siguranta te vei distra de minune. Tur de calarie prin padurile de pin si la plaja Pamucak – o alta varianta de distractie in imprejurimile Kusadasi-ului, mai ales daca te numeri printre iubitorii de cai. In unele cazuri, participantii la acest tur au posibilitatea chiar sa intre cu calul in apa, in zona plajei Pamucak. Croaziera pe Marea Egee, cu plecare din portul Kusadasi – in general dureaza aproximativ 7 ore, ai pranzul inclus si oportunitatea de a inota in diferite golfuri ascunse. Insula greceasca Samos (Samos Island) – daca vrei sa pasesti atat pe pamant turcesc, cat si pe pamant grecesc in aceeasi zi, poti rezerva o excursie pana pe Samos Island. Vei face cu feribotul intree 60-90 minute pana la insula si vei avea cateva ore la dispozitie pentru a explora mica insula greceasca. Tur de shopping in Soke, la 40 de minute de Kusadasi. Daca esti interesat de oferte ale unor branduri celebre si vrei ca in excursia ta din Turcia sa-ti reinoiesti si garderoba, poti merge pana in Soke, unde vei gasi magazine de tip outlet ale unor branduri celebre precum Adidas, Levis, Nike sau Benetton. Esti tentat sa explorezi mai mult de atat? Nu uita sa arunci o privire si pe articolul: Statiuni si orase in regiunea Marea Egee din Turcia. Cele mai cunoscute si apreciate zone de vacanta In concluzie, Kusadasi poate fi locul potrivit pentru vacanta ta daca te afli printre cei care vor sa exploreze mereu locuri noi, pentru ca pe langa posibilitatea de a te relaxa la plaja sau in resort, orasul-statiune iti ofera multe locuri noi de vazut, atat in oras cat si in apropiere. Vacante in Kusadasi Alte articole care te-ar putea interesa Despre Kusadasi, Turcia. Detaliile unei vacante reusite intr-una dintre cele mai indragite statiuni turcesti din zona Marii Egee Distractie la aquapark-ul Adaland, Kusadasi. Ce tobogane cu apa si alte atractii gasesti aici Aqua Fantasy Kusadasi. Totul despre unul dintre cele mai apreciate parcuri acvatice din statiunea turceasca Despre atractii si activitati in Kusadasi si excursii optionale in imprejurimile statiunii Shopping in Kusadasi, Turcia. Ce e de stiut despre Grand Bazaar, centrele comerciale si outlet-urile din zona Sirince, satul traditional din apropiere de Kusadasi cu peisaje spectaculoase si un nume cu istoric amuzant Vizita in satul Kirazli, Kusadasi. Ce trebuie sa stii despre unul dintre cele mai autentice sate din aceasta zona a Turciei Selcuk, orasul apropiat de Efes cu o istorie aparte si obiective de neratat Casa Fecioarei Maria din apropiere de Efes, Turcia. Cum ajungi aici si cand poate fi vizitata Excursie in orasul antic Efes. Totul despre Templul zeitei Artemis si alte vestigii importante din aceasta locatie