Goynuk Beach, una dintre plajele cunoscute dintre Kemer si Antalya City

Plaja cartierului Goynuk, localizata intre Kemer si orasul Antalya, se intinde pe o lungime de circa 2.5 – 3 kilometri, oferind diferite oportunitati de distractie, sporturi acvatice si hoteluri bine cotate in imediata apropiere. 

Daca ai ales sa te cazezi la unul dintre resorturile de aici sau daca vrei sa vizitezi plaja si canionul Goynuk pentru o zi, in cele ce urmeaza te asteapta mai multe amanunte utile. 

Bineinteles, la noi pe site ti-am pregatit si unele dintre cele mai bune oferte vacante Antalya, cu propuneri de hoteluri din toate statiunile cunoscute.

Unde este Goynuk Beach si distante din alte statiuni

Plaja Goynuk se afla intre cartierul Beldibi si centrul orasului Kemer, la circa 33 kilometri departare de Antalya City

Practic, intr-o zi cu trafic normal, din Antalya City si pana la aceasta plaja ar trebui sa faci in jur de 35 de minute cu masina. 

Aeroportul International Antalya se afla la 49 kilometri departare de Goynuk Beach. 

Daca vrei sa vii aici din centrul orasului-statiune Kemer, vei avea de parcurs nu mai mult de 10 kilometri, iar din Beldibi in jur de 3 kilometri. 

Turistii care au fost in zona plajei publice Goynuk cu masina spun ca au platit, in 2023, in jur de 10 lire turcesti pentru parcare in apropiere. 

Poti ajunge in Goynuk si implicit la plaja acestui cartier si cu autobuzele locale care circula de-a lungul drumului principal D400, intre statiunile provinciei Antalya. 

Trebuie mentionat totusi ca plaja Goynuk nu se numara neaparat printre cele mai spectaculoase ale Antalyei, asadar, nu consideram ca merita sa bati drumul pana aici doar pentru malul marii atata vreme cat esti cazat in statiuni mai indepartate precum Belek, Side, etc. 

Distante catre Goynuk Beach din alte statiuni: 

  • distanta Tekirova – Goynuk Beach: 25 kilometri
  • distanta Lara – Goynuk Beach: 53 kilometri
  • distanta Belek – Goynuk Beach: 75 kilometri
  • distanta Side – Goynuk Beach: 109 kilometri

Cum arata Goynuk Beach si ce poti sa faci la aceasta plaja

Plaja Goynuk este formata dintr-un amestec de nisip cu pietris si are o intindere destul de generoasa. Are atat segmente private, administrate de hotelurile localizate in prima linie, cat si segment de plaja publica. 

Daca vii aici, este recomandat sa iei cu tine si acele incaltari speciale pentru apa, caci exista pietre in apropierea malului, semnalate de majoritatea celor care au ajuns in zona. 

Goynuk Beach este un loc potrivit pentru a practica diferite sporturi acvatice, in mod special parasailing. Totodata, poate fi un bun punct de plecare in excursiile cu barca, catre golfurile frumoase din imprejurimi. 

Plaja publica Goynuk are serviciu de salvamar, cabine de schimb, dusuri, toalete, fiind premiata in trecut cu distinctia Blue Flag. 

Intrarea in apa are o panta medie spre abrupta la Goynuk Beach. 

Pe plaja te asteapta si un teren de volei, iar pe portiunea din spate exista zona de parc si cateva restaurante si cafenele. 

Cea mai buna perioada pentru o vizita la Goynuk Beach

Desi nu este la fel de populara precum plajele din Kemer sau din apropierea Antalya City, Goynuk devine destul de aglomerata in miez de vara, adica in intervalul iulie-august. 

Tot atunci se inregistreaza si cele mai ridicate temperaturi, cu o medie a maximelor de circa 33 grade la umbra si cu o apa a marii care atinge valori cuprinse intre 26-28 grade. 

Daca nu ai ales inca perioada vacantei tale in Antalya si vrei sa vii aici intr-un interval cu temperaturi mai placute si mai putini turisti, poti opta pentru sfarsitul lunii mai – inceputul lunii iunie sau pentru sfarsitul lunii septembrie – inceputul lunii octombrie. 

In septembrie – octombrie ai sanse sa prinzi o apa a marii foarte buna pentru baie, cu valori cuprinse intre 24-26 de grade, dar si preturi mai avantajoase la cazare. 

Alte plaje si atractii apropiate de Goynuk Beach

Goynuk Beach se afla intr-o zona destul de bogata in atractii si plaje frumoase, ceea ce reprezinta un avantaj atata vreme cat faci parte din randul celor mai exploratori, care vor sa iasa din hotel si sa viziteze un loc nou in fiecare zi. 

Plaja principala din Kemer este la 10 kilometri departare de Goynuk. Se intinde pe o lungime de aproximativ 3.5 kilometri si este formata din pietricele amestecate cu nisip. Si aici vei intalni segmente private si segmente publice, cu sezlonguri si umbrele de inchiriat, iar in zona din spate vei avea acces usor la tot felul de magazine, cafenele si restaurante. 

In extremitatea stanga a acestei plaje cum te uiti la mare intalnesti mai multe zone libere, neamenajate, asadar mai multa liniste. 

Plaja Moonlight este o alta plaja populara din aceasta zona. Este localizata tot in apropierea Kemer, la 12,5 kilometri departare de Goynuk si se desfasoara de-a lungul unui golfulet, fiind formata din nisip. 

In spatele Moonlight a fost amenajat un parculet, alaturi de restaurant, delfinariu si alte cateva mici atractii. 

Aceasta plaja poate deveni insa foarte aglomerata in intervalul iulie-august. 

Dinopark Antalya este una dintre atractiile ideale pentru familiile cu copii si se afla la doar 1,5 kilometri departare de Goynuk Beach.

Parcul gazduieste machetele a 35 de dinozauri in marime naturala, dar si alte oportunitati de distractie pentru cei mici si parinti, cum ar fi: perete de escalada, trambulina, o mica gradina zoologica, centru de echitatie, etc. 

Canionul Goynuk este localizat la 3,5 kilometri departare de plaja cu acelasi nume. Este un loc ideal pentru iubitorii de plimbari in natura, pentru cei care vor sa faca rafting, sa se joace paintball, totul intr-un cadru natural de exceptie. 

In loc de concluzie

Goynuk Beach este doar una dintre plajele bine amenajate din apropierea orasului Antalya, nu neaparat cea mai confortabila din cauza pietricelelor de la mal, insa suficient de buna pentru relaxare, distractie si practicarea sporturilor acvatice. 

Iti reamintim ca la noi pe site te asteapta unele dintre cele mai tentante oferte vacante Antalya, pe care te invitam sa le descoperi mai jos!

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Turcia?