Phaselis Beach Antalya, plaja din apropierea ruinelor orasului antic Phaselis

Plaja Phaselis apartine de parcul national cu acelasi nume din vecinatatea statiunii Kemer Antalya. 

Este impartita in 3 segmente, in general lipsite de freamat, de agitatie, de servicii si de muzica tare, fiind potrivita atat celor care vor sa se relaxeze intr-un cadru natural deosebit, cat si celor care au in plan sa viziteze ruinele orasului antic Phaselis.

In cele ce urmeaza te asteapta mai multe amanunte utile despre vizita la Phaselis Beach, iar la noi pe site gasesti si unele dintre cele mai bune oferte vacante Antalya, inclusiv cu hoteluri din zona Kemer.

Localizare Phaselis Beach si distante din principalele statiuni

Plaja Phaselis este marcata pe Google Maps cu denumirea de “Phaselis Beach”, insa e important de stiut ca orasul antic Phaselis a fost construit pe o peninsula inconjurata de trei porturi naturale, asadar, de trei mici golfulete, fiecare cu propria plaja. Vom dezbate caracteristicile fiecareia in capitolul urmator. 

Atata vreme cat ai ajuns la situl arheologic, vei putea merge pe jos la fiecare dintre aceste plaje. 

Phaselis este localizat la 55 kilometri departare de Antalya City, distanta ce se poate parcurge in aproximativ o ora cu masina, daca ne raportam la o zi cu trafic normal. 

Din centrul statiunii Kemer si pana la Phaselis sunt 14,5 kilometri, asadar in jur de 15 minute de mers cu masina. 

La Phaselis se poate ajunge si prin intermediul excursiilor optionale organizate de operatorii locali (insa va trebui sa intrebi daca ai timp suficient la dispozitie pentru a explora si plajele, caci de regula sunt incluse in program si opriri la alte atractii din zona), dar si cu minibusurile locale care pleaca din Kemer sau din Antalya City catre aceasta directie. 

Distante catre Phaselis Beach din alte statiuni ale Antalyei:

  • distanta Lara – Phaselis Beach: 72 kilometri
  • distanta Belek – Phaselis Beach: 98 kilometri
  • distanta Side – Phaselis Beach: 130 kilometri
  • distanta Alanya – Phaselis Beach: 191 kilometri

Cum arata Phaselis Beach si ce poti sa faci la aceasta plaja 

Pentru inceput, iti putem spune ca Phaselis Beach se imparte in 3 mici golfulete diferite, cu urmatoarele denumiri: Plaja Phaselis a portului din nord, Plaja centrala Phaselis (portul din mijloc), Plaja Phaselis a portului din sud. 

Toate plajele sunt formate dintr-un amestec de nisip cu pietris, iar la malul marii se regasesc si pietre mai mari, motiv pentru care-ti recomandam sa iei cu tine si incaltamintea potrivita pentru apa. 

In linii generale, plajele nu sunt tocmai confortabile pentru familiile cu copii mici si nici pentru persoanele cu mobilitate redusa, iar pentru ca fasiile de nisip apartin de o zona protejata, nu vei intalni aici nici prea multe servicii, sezlonguri de inchiriat si cine stie ce facilitati. 

Prima plaja, cea a portului din nord, este apropiata de intrarea in situl arheologic din Phaselis si este a doua ca si marime dintre cele trei. In general, apa marii poate fi mai calma in aceasta zona, caci deschiderea golfului este mai ampla. 

Plaja centrala din Phaselis este cea mai micuta si cea mai linistita dintre toate. Micul port este inconjurat de copaci, iar apa marii este putin mai calda decat in zona plajelor principale din Kemer. 

In apropierea portului central exista si o micuta cafenea, de unde te poti aproviziona cu racoritoare, gustari si cateva tipuri de suveniruri. 

Plaja portului din sud este cea mai mare dintre toate si totodata cea mai intens vizitata. 

Turistii aleg aceasta plaja si pentru ca aici exista o serie de facilitati precum dusuri si toalete, aspect ce o face sa fie ceva mai confortabila pentru cei care au in plan sa petreaca mai mult timp la malul marii. 

Cea mai buna perioada pentru o vizita la Phaselis Beach

Ruinele orasului antic Phaselis reprezinta una dintre atractiile populare din zona Kemer, motiv pentru care, mai ales in miez de vara, numarul turistilor care ajung aici este unul ridicat. 

Implicit, plajele din Phaselis vor fi mai aglomerate in intervalul iulie-august, atunci cand temperaturile de afara ating o medie a maximelor de circa 33 de grade, iar apa marii intre 26-28 grade. 

Daca nu ai ales inca perioada in care-ti vei petrece vacanta in Antalya si vrei sa te bucuri de acest loc fara sa imparti plajele cu prea multi turisti, poti veni aici la sfarsit de mai, la inceput de iunie sau chiar si la inceput de octombrie, caci apa marii va continua sa fie buna pentru baie 🙂

In plus, preturile la cazare in zona vor fi mai prietenoase cu buzunarul. 

Alte plaje apropiate de Phaselis Beach 

Daca simti ca nu rezonezi prea bine cu plajele din zona Phaselis sau ti-ai propus sa bifezi cat mai multe locuri frumoase de la malul marii in timpul vacantei tale in Kemer Antalya, de aici te mai poti orienta rapid catre:

Plaja Tekirova se afla la 6,5 kilometri distanta de Phaselis Beach. Este atribuita micutei statiuni cu acelasi nume, are o organizare foarte buna, iar in zona din spate exista mai multe resorturi (cele mai multe de 5 stele), fiecare cu segment de plaja privata. 

Plaja a fost premiata cu distinctia Blue Flag, este formata dintr-un amestec de pietris cu nisip, iar intrarea in mare are o panta medie. 

Plaja Cirali este localizata la 26 kilometri departare de Phaselis. Considerata a fi una dintre cele mai frumoase din zona, are o mare portiune a sa libera, lipsita de amenajare, dar si segmente organizate cu sezlonguri. 

Aici isi depun ouale testoasele Caretta Caretta, motiv pentru care zona este una protejata si supravegheata, iar in partea dreapta a plajei cum te uiti la mare exista segmentul denumit Olympos Beach, dar si ruinele orasului antic Olympos, care pot fi vizitate usor. 

Plaja Camyuva este una dintre plajele mai apropiate de statiunea Kemer. Si aici gasesti o organizare foarte buna, segmente private si segmente publice, servicii in zona din spate si posibilitatea de a practica diferite sporturi acvatice. 

In partea stanga cum te uiti la mare, plaja Camyuva se uneste cu plaja Kiris. Poate fi o zona mai putin aglomerata in miez de vara, comparativ cu plaja centrala din Kemer. 

In loc de concluzie

Plajele Phaselis, respectiv cele trei golfulete care inconjoara orasul antic, sunt potrivite in mod special celor care cauta sa se relaxeze la malul marii fara prea multe conditii, eventual dupa ce au vizitat ruinele atat de incarcate de istorie. 

Daca ai ajuns deja la plajele din zona Phaselis, asteptam cu mult interes si feedback-ul tau, iar daca planuiesti un concediu aici, insa nu ai gasit inca hotelul potrivit nevoilor tale, nu uita sa consulti ofertele vacante Antalya pe care le-am pregatit la noi pe site.

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Turcia?