Statiunea Primorsko, Bulgaria. Situl Arhelogic Beglik Tash si ce mai poti vedea aici 10 March 2022 Bulgaria Postat de Ana-Maria Lichwar Statiunea Primorsko este localizata in sud-estul Bulgariei si apartine de provincia Burgas, fiind asezata la 52 de kilometri de orasul cu acelasi nume. Chiar daca nu se numara printre cele mai cunoscute locatii de pe litoralul bulgaresc, Primorsko se lauda cu o populatie aflata in crestere in ultimii ani si cu o activitate destul de intensa in sfera turismului. Multi dintre turistii care viziteaza Primorsko vin aici pentru a se bucura de plajele frumoase si de atmosfera linistita, insa spre deosebire de alte statiuni mai putin familiare din Bulgaria, Primorsko este ceva mai ofertant la capitolul atractii. Primorsko ascunde in spate si o istorie destul de interesanta, luand in considerare ca aici s-au gasit artefacte din timpuri stravechi, iar Situl Arhelogic Beglik Tash, localizat la numai cativa kilometri de centrul statiunii, este unul dintre cele mai vizitate obiective din zona. Cum este in Primorsko, Bulgaria si ce poti face aici Primorsko gazduieste de-a lungul intinderii sale o serie de hoteluri, campinguri, restaurante si terenuri de sport, e drept, incomparabil mai putine in raport cu alte statiuni mai mari de pe litoralul bulgaresc, insa ramane o statiune destul de cunoscuta printre turistii care aleg sa-si petreaca vacantele in aceasta zona. Daca esti interesat sa-ti planifici un sejur la mare la vecinii bulgari, insa nu te-ai decis inca asupra locului, poti consulta aici cele mai bune oferte vacanta litoral Bulgaria . Exista in Primorsko magazine alimentare, baruri pe plaja, posibilitatea de a practica diferite sporturi acvatice, insa Primorsko nu poate fi descrisa totusi ca fiind o statiune puternic animata. Vremea in Primorsko este placuta pe intreaga durata a sezonului de vara, tocmai pentru ca asezarea sudica a acestei statiuni permite desfasurarea unui sezon de vacanta mai lung, cu cele mai ridicate temperaturi inregistrate in luna august. Tot in august vei gasi aici si cea mai calda apa in Marea Neagra (aproximativ 25 de grade), insa trebuie sa stii ca te poti bucura de vreme buna in aceasta zona inclusiv la sfarsitul lunii septembrie. Plajele din statiunea Primorsko sunt destul de apreciate de turistii care aleg sa viziteze aceasta locatie. Exista doua plaje: una in partea de nord a statiunii si o a doua in partea de sud, ambele cu nisip fin. Plaja de nord din Primorsko este mai intinsa si mai putin amenajata, fiind preferata de tinerii care vor sa faca surf, de cei care nu se feresc de valurile mai mari si in general de turistii care cauta sa faca plaja intr-o zona mai degajata. La plaja din nord se pot observa si dune cu nisip in unele locuri, dar si o parte din zona protejata a mlastinii Stompolo. Plaja sudica este aleasa de cele mai multe ori de catre familiile cu copii, pentru ca este mai ferita si mai bine organizata. Cu toate acestea, se intampla ca in perioada de varf a sezonului cald, aceasta plaja sa fie destul de aglomerata. Primorsko se distinge de alte statiuni prin incarcatura istorica a locului, intrucat se presupune ca zona ar fi fost locuita inca de pe vremea tracilor. In jur de 4 sanctuare au fost descoperite in Primorsko si in vecinatatea acestuia, cel mai cunoscut dintre acestea fiind Situl Arhelogic Beglik Tash, care merita vizitat daca decizi sa te opresti in acest oras. Beglik Tash este un sanctuar tracic format dintr-o serie de blocuri monolitice, de origine vulcanica, intinse pe mai multe hectare. Se presupune ca locul are o energie aparte, iar printre principalele sale atractii se numara Pietrele de sacrificiu, Tronul, Ceasul astronomic sau Labirintul. Aqua Planet, parcul acvatic din Primorsko, este o alta atractie a statiunii si este locul in care poti testa o serie de distractii pentru toate varstele: toboganul Cobra, Kamikaze, centrifuga sau raul lenes. Aqua Planet se afla intr-un complex sportiv care gazduieste terenuri de tenis, de baschet, de volei si care-ti ofera posibilitatea sa practici si diferite alte sporturi. Langa Primorsko exista si o serie de atractii importante ale litoralului bulgaresc, Sozopol fiind una dintre locatiile de neratat. Sozopol este impartit in doua: orasul vechi si orasul nou, iar partea istorica a acestuia este fascinanta, pitoreasca si de regula vizitata intens chiar si de catre localnici. Poti sa te bucuri aici de o experienta autentica, de o masa la un restaurant cu priveliste incantatoare si de frumusetea incontestabila a peste 180 de case ridicate in urma cu mai bine de 100 de ani. Castelul Ravadinovo de langa Sozopol este un alt loc care poate fi vizitat in apropiere de Primorsko. Ai de parcurs pana aici 21,5 kilometri, iar locul este cu atat mai fascinant pentru copii, tocmai pentru ca este construit intr-un stil de basm. Ropotamo Beach este una dintre plajele salbatice si deosebit de frumoase din apropiere de Primorsko, la un drum cu masina de aproximativ 20 de minute. Sa iei totusi in considerare ca nu poti ajunge cu masina chiar pana la plaja si ca exista o portiune pe care trebuie sa o parcurgi pe jos. Aici poti face plaja langa gura de varsare a raului Ropotamo in Marea Neagra, iar peisajul inconjurat de natura este superb. Distanta Bucuresti Primorsko este de 366 de kilometri, daca intri in Bulgaria pe la Ruse, iar daca vrei sa ajungi la Primorsko din zona litoralului romanesc, vei avea de parcurs pana aici 312 kilometri de la Constanta, respectiv 272 de kilometri de la Vama Veche. Alte distante catre si de la Primorsko care te-ar mai putea interesa: distanta Primorsko Burgas – 50 km distanta Primorsko Sozopol – 22 km distanta Primorsko Varna – 165 km distanta Primorsko Nessebar – 85 km Concluzionand, Primorsko este una dintre statiunile mai putin cunoscute de pe litoralul bulgaresc, si chiar daca nu alegi sa te cazezi aici si preferi o statiune poate mai animata sau mai populara, poti da o fuga pentru a explora plajele frumoase, situl arheologic si alte atractii din imprejurimi. Vacante litoral Bulgaria Alte articole care te-ar mai putea interesa 7 statiuni mai putin cunoscute pe litoralul bulgaresc. Ce trebuie sa stii despre eleStatiunea Topola, Bulgaria. Despre cazare si ce poti sa faci intr-o vacanta aiciRusalka, Bulgaria. Ce trebuie sa stii despre una dintre cele mai relaxante statiuni de pe litoralul bugaresc, aproape de granita cu RomaniaDespre Tsarevo, Bulgaria. Ce poti face in statiunea apropiata de granita cu TurciaDespre Kiten, Bulgaria. Ce poti face intr-una din cele mai mici statiuni de pe litoralul bulgarescDespre Byala, statiunea din Bulgaria renumita pentru vinStatiunea Primorsko, Bulgaria. Situl Arhelogic Beglik Tash si ce mai poti vedea aiciSunny Day, Bulgaria. Detalii despre mica statiune de pe litoralul bulgaresc, apropiata de Constantin si Elena