Cum sa faci experienta unei vacante cu copiii mai putin solicitanta si mai armonioasa. 10 sfaturi utile 24 April 2021 Vacanta cu familia Postat de Ana Maria Mitrus Călătoriile pot fi destul de obositoare pentru copii. Dacă ați plecat plini de așteptări pentru următoarele zile de vacanță și tot ce primiți în schimb sunt plansete si nopți nedormite, s-ar putea sa nu fiți foarte fericiți la final. Vestea bună este că atât vacanțele cât și călătoriile alături de cei mici pot fi extrem de liniștite și relaxante. Tot ce trebuie să faceți este să vă înarmați cu răbdare și să pregătiți puțin terenul, astfel încât și copilul să înțeleagă cât de frumos o sa fie în vacanță. Puteți citi în continuare sfaturile noastre pentru o călătorie liniștită alături de copii, iar la noi pe site puteti gasi destinatia ideala pentru concediul vostru, dar si oferte tentante pentru vacante litoral Bulgaria, vacante Grecia si vacante Turcia! Faceți-i curioși pentru toate aventurile care vor urma Povestiți-le cât de mult și cât de des puteți, cele mai interesante detalii despre călătoria în care veți pleca. Uitați-vă împreună la documentare reprezentative sau la pozele de prezentare ale hotelului. În fiecare seară îi puteți fermeca cu povești despre toate aventurile prin care veți trece împreună, iar asta îi va ține conectați la călătorie și le va spori nerăbdarea. Întâlniți-vă cu alte familii cu copii, care au călătorit de curând. Lăsați-i pe cei mici să povestească între ei NImic nu este mai convingător pentru copii decât alți copii cu care sunt prieteni. Dacă aveți norocul să aveți în preajmă alte familii cu copii, care au călători de curând, lăsați-i pe cei mici să povestească împreună despre cum a fost. Sau, puteți porni chiar voi o discuție pe care să o conduceți în direcția pe care v-o doriți. Pregătiți cateva zile în care să mâncați doar sandvișuri ori mâncarea pe o veți lua la pachet Mâncare de pe drum este un subiect despre care trebuie să vă preocupați din timp, mai ales dacă veți ajunge în minim 2 zile la destinație. Este o perioadă destul de mare pentru copii, dacă sunt obișnuiți cu mâncare caldă sau cu anumite feluri de mâncare. Cateva zile în care să faceți diverse simulări ale meniului de pe drum vor reduce la maxim orice neînțelegeri. Odată plecați, cei mici vor ști ce pot să mănânce și când, așa că, din nou, totul va fi în regulă. Schimbați puțin rutina zilnică astfel încât să devină aceeași cu rutina pe care o veți avea în vacanță Dacă cei mici sunt obișnuiți să doarmă la prânz, iar în vacanță perioada respectivă va fi ocupată cu activități, cel mai bine este să-i obișnuiți din timp cu un nou program de somn. Se pot trezi mai târziu ori se pot culca mai devreme, dar important este că această nouă rutină are nevoie de timp pentru a fi învățată. Aceeași regulă se aplică și la orele de masă. Dacă știți că în vacanță vor fi diferite față de cele cu care sunt obișnuiți, începeți cât mai devreme să echilibrați situația. Faceți o listă cu întrebări la care să găsească singur răspunsul Cum este vremea la destinație? Ce animale trăiesc acolo? Cât durează ziua, cât durează noaptea? Ce limbă se vorbește? Ce mâncăruri tradiționale au? Sunt informații pe care cei mici vor fi încântați să le găsească singuri, cu ajutorul cărților sau al internetului. Tot ce aveți de făcut este să îi ajutați să completeze lista cu întrebări și, la final, să ascultați ce au să vă povestească. Deoarece veți călători cu copii mici, alegeți o variantă de cazare ce vă oferă mic dejun inclus De asemenea, camera ar trebui să aibă o mică bucătărie, cu frigider și aragaz. Orice copil mic vrea un pahar cu lapte când merge la culcare, așa că ar trebui să aveți toate condițiile pentru acest lucru. În plus, atât laptele, fructele sau alte mici gustări vor trebui să fie păstrate la rece. Povestiți mult cu cei mici despre toate aspectele călătoriei pe care o veți face. Vor fi pregătiți și nerăbdători să plecați mai repede la drum. Dacă și-au ales deja câteva activități sau experiențe pe care și le doresc, atunci le puteți menține starea de entuziasm povestind despre ele. În general, copiii se plictisesc în restaurante. Cel mai bine este să scurtați pe cât puteți aceste experiențe și să vă limitați strict la timpul pentru masă. Uneori vor aprecia mai mult un picnic sau un sandvis la pachet mâncat pe plajă, decât o cină lungă și pretențioasă la restaurant. Chiar dacă sunteți în vacanță, încercați să reduceți pe cât posibil consumul de zahăr și alimente dulci. Altfel, copiii vor deveni agitați și va fi foarte greu să țineți pasul cu ei. În plus, datorită faptului că nu se vor odihni destul, crizele de plâns și certurile vor fi la ordinea zilei. Amintiți-vă mereu că sunteți într-o vacanță de familie iar asta înseamnă experiență împreună. Bucurați-vă de toate oportunitățile de distracție pe care le întâlniți și construiți amintiri despre care să povestești mult timp după aceea. Oricând vă uitați pe broșurile cu vacante pentru familii sau pe pozeledin vacanta ale prietenilor, veți avea parte doar de scene idilice, copii fericiți și amintiri minunate. Acesta nu este un ideal de care să vă legați, adevărul este că majoritatea vacanțelor cu copii sunt destul de complicate pentru că viața de părinte e complicată. Toate imaginile la care suspinați sunt doar o mică parte din experiențe de câteva zile, care cuprind și multe momente tensionate. Dar nimeni nu va publica fotografii cu copilul plângând câte o oră, ori disperarea personală că cel mic nu a mâncat nimic sau încercările fără succes de a face să uite de jucăria preferată care a rămas acasă. Sunt doar câteva dintre posibilele momente mai grele cu care vă puteți întâlni în călătoria alături de copii însă, cu ajutorul recomandărilor de mai sus, cu siguranță veți găsi întotdeauna formula perfectă pentru o vacanță minunată. Pe site-ul nostru puteți afla detalii despre stațiunile în care sunt localizate toate hotelurile cu care colaborăm. Puteți intra împreună cu cei mici pe TravelPlanner.ro și veți afla cele mai interesante detalii despre destinația voastră de vacanță. Oferte vacante Travel Planner Alte articole care te pot interesa Vacanta cu copiii. Principalele aspecte pe care ar trebui sa le iei in considerare pentru o experienta reusita 20 de sfaturi pentru o vacanță reușită cu familia Vacanta alaturi de copii, cu buget convenabil. 10 sfaturi despre cum sa faci alegeri inspirate, care sa nu te coste o avere Argumente pro pentru o vacanta cu copiii la mare, in extrasezon Cum sa alegi hoteluri potrivite pentru familii cu copii mici. 10 sfaturi practice Cum sa iti pastrezi zen-ul in vacantele cu copiii mici. 18 sfaturi foarte utile Cum sa te descurci ca parinte singur, cu copiii in vacanta. 10 sfaturi utile pentru a face fata provocarilor 5 modalitati prin care te poti bucura si de timpul tau, intr-o vacanta cu copiii Cum sa faci experienta unei vacante cu copiii mai putin solicitanta si mai armonioasa. 10 sfaturi utile