Jambiani Zanzibar, unul dintre locurile in care ai sansa sa traiesti cea mai autentica experienta de pe insula

Un vechi sat pescaresc asezat pe coasta de sud-est a insulei mari Zanzibar, Jambiani, e unul dintre numele cu care te vei intoarce pe buze daca alegi sa-ti faci vacanta in acest loc exotic. Din proprie experienta, iti putem spune ca viata pare sa curga altfel aici, iar daca te numeri printre cei care vor sa inteleaga mai bine obiceiurile locale, intr-un loc inconjurat de peisaje superbe, e posibil ca Jambiani sa fie fix ce-ti trebuie. 

Te asteapta aici o plaja deosebit de frumoasa, cu o apa in nuante de turcoaz deschis, aparent chiar mai deschis decat in alte parti ale insulei, alaturi de alte activitati interesante si de o serie de restaurante cu mancare buna.

Unde este Jambiani Zanzibar si cum poti sa ajungi aici 

Satul Jambiani este localizat la aproximativ 55 kilometri distanta de centrul istoric Stone Town (Zanzibar City), ceea ce inseamna ca un drum cu masina intre cele doua ar trebui sa dureze in jur de o ora si 20 minute. De la Aeroportul Internațional Abeid Amani Karume (55,4 kilometri distanta) vei face pe drum tot cam asa, pentru ca se afla in apropierea Capitalei. 

In Jambiani poti ajunge cu diferite mijloace de transport, insa daca nu esti cazat in aceasta zona, cea mai simpla si totodata comoda modalitate prin care poti vizita satul, alaturi de celelalte atractii din partea de sud-est a insulei, este prin intermediul unui tur organizat. Noi l-am vizitat in aceasta maniera, si-ti putem spune sincer ca ne-au fost de folos toate informatiile primite de la ghid. 

Vei gasi oferte in acest sens la operatorii locali din marile asezari, dar si la receptia hotelului tau, iar partea buna e ca vei fi preluat de la hotel, adus inapoi si asistat pe parcursul intregii excursii de catre un ghid local vorbitor de engleza, care-ti va explica tot ce vezi. 

Daca vrei sa ajungi aici pe cont propriu, ai la indemana cateva alte variante: fie cu dala-dala (cea mai ieftina modalitate de transport), cu taxi sau cu Zanzibus (o companie locala cu autobuze de tip shuttle). 

Din Stone Town si pana in Jambiani trebuie sa iei dala-dala numarul 309, iar biletul pentru o persoana ar trebui sa coste in jur de 2500 TSH (1,10 euro), ceea ce e, intr-adevar, o suma foarte convenabila. Conditiile nu sunt, insa, cele mai confortabile, insa lasam acest lucru la aprecierea ta. Mai sunt si autobuze care circula intre Makunduchi – Michamvi si care au statii si in Jambiani. Toate aceste mijloace de transport circula pe drumul asfaltat si te vor lasa la sosea, urmand ca de aici si pana in zona de plaja sa mai mergi in jur de 500 m – 1 kilometru pe jos.

Daca vrei sa iei un taxi pentru a ajunge in Jambiani, fie poti sa-ti rezervi unul online, fie sa iei unul din marile asezari. Spre exemplu, din Stone Town si pana in Jambiani, taxiul ar trebui sa coste in jur de 35-40 dolari. E posibil sa auzi si preturi mai mari, important e sa le negociezi si sa pornesti la drum numai dupa ce ai cazut de acord cu soferul. 

Mai exista si varianta Zanzibusului, un alt serviciu de transport, care insa nu este operational pe tot parcursul anului. In acest caz, o cursa Stone Town – Jambiani costa 15 euro, iar locul poate fi rezervat pe acest site

Ce sa stii despre Jambiani Zanzibar

Jambiani este un sat pescaresc vechi care se intinde pe cativa kilometri de-a lungul liniei de coasta. Practic, sunt mai multe mici sate, grupate impreuna sub denumirea de Jambiani. Locul a reusit sa-si pastreze autenticitatea, ceea ce inseamna ca nu vei gasi aici foarte multa animatie si nici unitati de cazare impozante, aspect ce face din Jambiani un cadru in continuare deosebit de fermecator. 

Noi am vizitat satul acompaniati de un ghid care s-a nascut chiar aici si care ne-a vorbit cu atat de multa dragoste despre acest loc, incat ne-a intrat si noua in sange 🙂 

Multi dintre localnicii acestui sat traiesc din pescuit si din cultivarea algelor marine, motiv pentru care vei observa mai mereu la mal ancorate mici barcute, dar si femei care culeg alge de-a lungul coastei. 

Satul numara cateva mii de locuitori, un spital fondat in 1950 si propria scoala. Catre seara, tinerii localnici si copiii se strang in zona de plaja, unde joaca fotbal si danseaza. Iti recomandam ca in cazul in care te plimbi prin sat (chiar si fara un ghid) sa ceri permisiunea inainte sa fotografiezi localnici, iar in cazul in care vrei sa daruiesti ceva celor mici, sa o faci prin intermediul parintilor. 

Locul in sine este potrivit si pentru cazare, daca faci parte din randul acelor turisti care vor sa se relaxeze intr-un cadru cat mai linistit, unde optiunile de divertisment nu sunt atat de multe. 

Jambiani Beach Zanzibar. Cum arata plaja din aceasta zona 

Plaja satului Jambiani se intinde pe circa 6 kilometri, intre asezarile Paje si Makunduchi, are palmieri inalti in zona din spate si unitati de cazare din loc in loc. La Jambiani Beach gasesti nisip fin, de-o culoare deschisa, iar apa oceanului are o culoare turcoaz ametitoare la mal. 

Pe timp de reflux, apele se retrag cateva sute de metri bune, scotand la suprafata alge, corali si diverse creaturi uimitoare: scoici, arici de mare, stele de mare in culori aprinse. De aceea, e recomandat sa iei cu tine la plaja si incaltamintea speciala pentru apa. Daca vei vrea sa inoti sau sa explorezi aceasta zona, e bine sa ai talpile ferite de incidente 🙂

Desi unele unitati de cazare pot avea o oarecare organizare cu sezlonguri si umbrele pe plaja, in linii generale, Jambiani Beach este o plaja neorganizata, asadar ia cu tine prosop, o sapca si crema cu factor de protectie ridicat, pentru ca se poate intampla ca peisajul frumos sa te fure plimbandu-te prin soarele arzator. 

La noi pe blog te asteapta un articol dedicat exclusiv acestei plaje: Jambiani Beach Zanzibar. Cum arata una dintre cele mai frumoase plaje ale insulei

Despre cazare in Jambiani Zanzibar

Cele mai multe dintre unitatile de cazare din Jambiani sunt cotate cu 3 si 4 stele si sunt asezate la malul oceanului sau foarte aproape de plaja. 

In mai toate locurile vei putea opta pentru mic dejun inclus, insa sunt foarte putine situatiile in care gasesti ceva cu regim de cazare all inclusive, si in jur de 8-10 variante in care poti opta pentru demipensiune. 

Majoritatea vilelor si a hotelurilor au un aspect potrivit zonei in care se afla, nu foarte inalte, vopsite in alb si cu acoperis realizat din frunze uscate de palmier. 

Aproape peste tot gasesti wifi gratuit inclus, nu intotdeauna si cu cel mai bun semnal, piscina exterioara (minunata pe timp de reflux sau daca vrei sa stai relaxat la umbra).

Ce poti sa faci in Jambiani Zanzibar. Activitati si restaurante

Asa cum spuneam si mai sus, Jambiani este un loc potrivit celor care vor sa se relaxeze. Nu vei gasi discoteci si multe magazine, insa absenta unei vieti de noapte vibrante nu inseamna totusi ca aici nu ai ce sa faci. 

Printre activitatile pe care le vei avea la indemana in Jambiani se numara un village tour (pe care-ti recomandam sa-l faci intr-un mod organizat, alaturi de un ghid), dar si activitati centrate pe zona de plaja. 

La Jambiani te poti bucura mai bine de inot pe timp de flux, insa vei avea la indemana si posibilitatea sa practici kitesurfing, snorkeling, sa faci diferite tipuri de tururi cu barca (la pescuit, etc), scuba diving. 

In zona Jambiani se mai fac remarcate si cateva pesteri: Kuumbi Cave si Kuza Caves, localizate in directii diferite. 

La capitolul restaurante, vei avea de ales din mai multe variante, atat cu preparate locale, cat si cu preparate internationale. Cele mai multe dintre unitatile de cazare in care se poate lua si masa au deschise restaurantele si pentru cei care nu sunt cazati acolo, asadar nu-ti face probleme ca nu vei gasi un loc in care sa mananci bine. 

Printre locurile cu review-uri pozitive se numara Kim’s Restaurant, Bahari Pizza Restaurant, Fadhil Restaurant, Lost Soles Bar, Zanzest Beach Bungalows Restaurant,  Peterpan Beach Lodge & Italian Restaurant si altele. 

Alte obiective in apropiere de Jambiani Zanzibar

Fie ca alegi sa te cazezi chiar in Jambiani sau intentionezi doar sa faci un tur de o zi catre aceasta parte a insulei, e bine sa ai in vedere ca tot in zona se mai gasesc si alte atractii, usor de bifat chiar si pe parcursul unui daytrip. 

Paje si a sa plaja minunata, deosebit de apreciata de kitesurferi, se afla la doar 6,5 kilometri distanta de Jambiani. Un drum cu masina pana aici nu-ti va lua mai mult de 12-13 minute.

Plaja din acest loc are un aspect relativ similar cu cea din Jambiani, fiind la fel de afectata de fenomenul flux-reflux, iar in zona de centru se afla mai multe scoli de kitesurf. Te poti inscrie la cursuri sau poti inchiria echipament, daca esti tentat de o astfel de experienta. 

Restaurantul The Rock Zanzibar se afla la circa jumatate de ora de mers cu masina de Jambiani (19,5 kilometri), si reprezinta unul dintre locurile emblematice ale acestei insule.

Desi pentru a lua masa aici este nevoie de o rezervare, iar meniul are preturi destul de piperate, poti da o fuga fie si doar pentru o poza cu faimoasa stanca. 

Jozani Forest, padurea tropicala devenita casa a maimutelor rosii Colobus, este un alt loc care merita bifat in aceeasi zi cu Jambiani, mai ales daca optezi pentru o excursie optionala pe coasta de sud-est.

Aceasta padure tropicala se afla la 24 kilometri de Jambiani, iar in timpul unei vizite aici vei face opriri in trei zone diferite: zona in care admiri maimutele, padurea de mangrove si padurea de mahon. 

In loc de concluzie,

Daca ai visat ca vacanta ta in Zanzibar sa se desfasoare intr-un cadru linistit, cat mai lipsit de vanzatori ambulanti, muzica tare, freamat, obiective populare si cozi interminabile de turisti, e posibil ca zona Jambiani sa fie pe placul tau.

Chiar daca alegi un hotel localizat in alt colt al insulei, o vizita pana aici merita facuta, cu atat mai mult cu cat reusesti sa o combini cu una sau mai multe dintre atractiile mai sus mentionate.

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Zanzibar?