Przno Budva, micuta statiune cocheta dintre Becici si Sveti Stefan

Orasul de coasta Budva Muntenegru este inconjurat de o serie de statiuni mai restranse printre care se numara si Przno, un fost sat pescaresc devenit atractie turistica gratie peisajelor sale fabuloase. 

Przno este genul de destinatie de vacanta cat se poate de linistita, cu plaja nisipoasa, posibilitatea de a face drumetii, plimbari cu barca si, in plus, are avantajul de a fi localizat destul de aproape de Budva si implicit de centrul vechi al acestui oras. 

Descopera in cele ce urmeaza mai multe amanunte utile despre vacantele in Przno Budva. 

Ce sa stii despre Przno Budva

Przno este, la origini, sat pescaresc, iar in prezent are o populatie de cateva sute de locuitori permanenti. Zona satului este faimoasa pentru plantatiile de maslini batrani, iar intreaga statiune din prezent este construita in stil amfiteatru, oferind acces vizitatorilor sai la o plaja formata dintr-un amestec de nisip cu pietris, lunga de circa 300 metri. 

Plaja din Przno este divizata in doua zone: una privata si o alta publica, localizata in partea din stanga cum te uiti la mare. 

In Przno gasesti multe unitati de cazare, o buna parte a acestora fiind foarte bine cotate si cu privelisti incantatoare catre mare. 

In golf pot fi observate barcute ale pescarilor, dar si o serie de mici ambarcatiuni inchiriate, iar apa din aceasta zona este de cele mai multe ori limpede si cat se poate de potrivita pentru cei care intentioneaza sa faca snorkeling sau diving. 

Przno are statii de autobuz, magazine, oficiu postal, centru de informare turistica, serviciu de inchirieri ambarcatiuni, restaurante si baruri in zona plajei, terenuri de tenis, asadar mai toate serviciile potrivite pentru cei care cauta sa-si faca vacanta intr-o zona relaxanta. 

Totusi, poate deveni destul de aglomerat in miez de vara, mai ales in ceea ce priveste partea de plaja publica. 

Motive pentru o vacanta in Przno Budva

Printre cele mai pertinente motive pentru care ai alege sa-ti faci vacanta in aceasta zona se numara: 

  • poti ajunge din Romania cu masina, intr-un timp relativ rezonabil (in jur de 15 ore cu plecare din Bucuresti) 
  • Przno este localizat intr-o zona binecuvantata cu foarte multe atractii: centrul vechi din Budva, Sveti Stefan, insula Sveti Nikola, plajele de pe riviera Budva – toate se afla la maximum jumatate de ora de mers cu masina din Przno
  • este o statiune potrivita pentru cei care vor sa se relaxeze in vacanta 
  • ai destul de multe variante de cazare, in general pentru toate preferintele si buzunarele, dar cu accent pus pe hotelurile mai pretentioase
  • ai acces la restaurante cu mancare traditionala, dar si cu preparate internationale de toate felurile
  • poti face drumetii, plimbari cu barca, scufundari sau snorkeling
  • daca vrei sa te bucuri de viata de noapte activa, poti ajunge repede in Budva

Suna bine? Daca da, e posibil sa citesti in continuare mai multe informatii despre urmatoarea ta destinatie de vacanta 🙂 

Unde este Przno Budva si distante din principalele statiuni si orase

Przno se afla la doar 7 kilometri sud departare de centrul orasului Budva, ceea ce inseamna ca drumul intre cele doua poate fi parcurs, cu masina, intr-o zi cu trafic normal, in aproximativ 15 minute. 

Din statiunea Becici si pana in Przno sunt 3,5 kilometri, iar din Sveti Stefan si pana aici vorbim despre o distanta similara (3,8 kilometri). 

Din Kotor si pana in Przno sunt 28 kilometri, drum care se poate parcurge in circa 40 minute, iar din orasul de coasta Bar si pana in aceasta statiune distanta este de 33 kilometri. 

In Przno se poate ajunge si cu microbuzele locale care circula intre Budva si statiunile sale invecinate. Exista statie atat in zona centrului de informare turistica, cat si in apropierea hotelului Maestral. 

Vremea Przno Budva si cea mai buna perioada pentru o vacanta

Przno Budva este caracterizat, la fel ca in cazul intregului litoral muntenegrean, de un climat mediteranean. Cele mai ridicate temperaturi se inregistreaza aici in intervalul iulie-august, atunci cand media maximelor atinge in jur de 31-32 grade, iar apa marii in jur de 26.5 grade. 

Totusi, fiind o statiune relativ micuta si inghesuita, Przno devine si destul de aglomerata in miez de vara. 

Daca alegi sa-ti faci vacanta in perioada mai sus mentionata, te sfatuim sa vii la plaja la primele ore ale diminetii, caci fasia de nisip publica este restransa, iar locurile se ocupa repede. La fel se intampla si cu locurile de parcare. 

Unele dintre cele mai bune perioade pentru o vacanta in Przno, in cazul in care vrei sa te bucuri de frumusetea locului fara sa fii deranjat de multimi de turisti, sunt sfarsitul lunii mai – inceputul lunii iunie sau sfarsitul lunii septembrie – inceputul lunii octombrie. 

In septembrie, apa marii va avea temperaturi relativ similare cu cele din august, iar in octombrie poti avea sanse sa o prinzi inca buna pentru baie (are o medie de circa 20.7 grade). 

Cum este plaja din Przno Budva

Plaja din Budva este formata dintr-un amestec de nisip cu pietricele si este impartita in doua segmente. 

Cel din dreapta este mai generos si mai lat, insa este administrat de catre complexul de 5 stele Maestral Resort & Casino. 

Chiar daca nu esti cazat aici, poti inchiria sezlonguri pentru a te relaxa pe aceasta portiune de plaja, insa preturile sunt mai mult decat piperate. Vorbim despre tarife de circa 180 euro/set de sezlonguri + o umbrela. 

In parta stanga cum te uiti la mare se afla o zona de plaja publica. Si aici sunt sezlonguri si umbrele de inchiriat, cu preturi cuprinse intre  20-30 euro/setul in functie de zona in care alegi sa stai, iar in zona din spate sunt deschise mai multe restaurante. 

Plaja Przno nu este neaparat cea mai aspectuoasa si generoasa din aceasta zona, iar daca simti nevoia de mai mult spatiu, te poti orienta rapid catre plaje din vecinatate precum Becici Beach, Kamenovo Beach, plajele din parcul Milocer (administrate tot de un resort privat), plaja Sveti Stefan si altele. 

Descopera mai multe amanunte despre plaja acestei statiuni la noi pe blog, in articolul: Przno Beach Muntenegru. Ce sa stii despre aceasta micuta plaja din apropiere de Sveti Stefan

Unde te cazezi in Przno Budva

Przno are cateva zeci de unitati de cazare la maximum 1 kilometru departare de zona de plaja, cele mai multe dintre acestea fiind orientate cu fata spre mare, oferind acele view-uri cat se poate de frumoase. 

Gasesti in Przno resorturi de lux, precum Maestral Resort (cotat cu 5 stele), dar si variante de hoteluri, vile si apartamente cotate cu 4 sau cu 3 stele. 

Majoritatea acestora ofera cazare in regim self catering, exceptand resorturile de lux sau cateva alte variante de hoteluri unde ai micul dejun inclus. 

In linii generale, Przno este o statiune cu preturi usor mai ridicate (luand in considerare si apropierea fata de zona parcului Milocer si fata de statiunea si insula Sveti Stefan). 

Vacantele in perioadele de extrasezon mentionate mai sus vor aduce si preturi mai avantajoase la cazare, inclusiv in zona Przno. 

Ce poti sa faci in Przno si in imprejurimi 

Przno este una dintre destinatiile de vacanta potrivite pentru cei care au in plan sa se relaxeze. De aceea, cele mai multe dintre activitatile pe care le vei avea la indemana aici sunt centrate pe zona de plaja. 

Snorkeling, scuba diving, excursii cu barca – toate vor fi la indemana ta daca alegi o vacanta in Przno. 

Totodata, in statiune mai gasesti si terenuri de tenis, iar daca esti un impatimit al plimbarilor prin natura, vei putea descoperi aici o zona destul de bogata in vegetatie, numai buna de explorat la pas. 

Apropierea fata de Budva va fi un alt avantaj. Vei putea ajunge rapid sa vizitezi atractiile din centrul vechi, printre care se numara Citadela, Biserica Sveti Ivan, zidurile orasului vechi, Muzeul orasului Budva, Statuia Balerinei din Budva, Biserica Sf. Sava, Poarta principala si altele, dar si plajele frumoase Ricardova Glava, Mogren si Slovenska

Insula Sveti Nikola este un alt obiectiv turistic de neratat. Se afla la un drum de 30 minute cu barca, iar aici te asteapta plajele superbe Laguna Beach si Halfmoon Beach, alaturi de bisericuta din secolul al XVI-lea inchinata Sfantului Nicolae. 

Statiunea Sveti Stefan, alaturi de plajele sale si de insula, reprezinta unul dintre cele mai instagramabile locuri de pe litoralul muntenegrean. Sunt localizate la doar 3,8 kilometi departare de Przno si sunt un alt loc care merita neaparat bifat cata vreme te vei afla aici. 

In loc de concluzie

Przno este una dintre statiunile restranse, linistite, din apropierea animatului oras Budva, pe care merita sa o alegi daca vrei sa te bucuri de relaxare cat cuprinde, de o apa limpede si de privelisti incantatoare.

Daca ai ajuns deja in Przno, asteptam cu interes feedback-ul tau!

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre ?