In vizita la Sandland Antalya, expozitia de sculpturi in nisip din zona plajei Lara

Sandland Antalya este un muzeu in aer liber dedicat sculpturilor in nisip, fiind totodata si una dintre cele mai cunoscute atractii turistice din zona plajei Lara, localizata in imediata apropiere a orasului Antalya. 

Sculpturile gigantice sunt expuse chiar pe plaja, in partea dreapta a fasiei de nisip cum te uiti la mare, iar expozitia se intinde pe aproximativ 10.000 metri patrati. 

Mai multe amanunte despre Sandland Antalya gasesti in cele ce urmeaza, iar daca ai in plan sa-ti faci vacanta in aceasta zona a Turciei, la noi pe site gasesti si unele dintre cele mai bune oferte vacante Antalya, inclusiv cu hoteluri din zona statiunii Lara.

Localizare Sandland Antalya si distante din principalele statiuni

Sandland a fost deschis in Lara, districtul Muratpaşa, la circa 13 kilometri departare de centrul Antalya City. Asta inseamna ca daca pornesti din centrul acestui oras catre expozitia de sculpturi, ar trebui sa faci in jur de 25 minute cu masina, intr-o zi cu trafic normal. 

Poti ajunge la Sandland si cu autobuzele locale, cea mai apropiata statie fiind cea care poarta denumirea de “Lara” si unde ajung autobuze cu numerele LF09, LC07A, KL08 si LF10. 

De la Aeroportul International Antalya si pana la statia Lara circula autobuzul nr. 800. 

Chiar la intrarea in Sandland exista o parcare generoasa. 

Distante catre Sandland din alte statiuni:

  • distanta Kemer – Sandland: 60 kilometri
  • distanta Belek – Sandland: 25 kilometri
  • distanta Side – Sandland: 67 kilometri
  • distanta Alanya – Sandland: 128 kilometri

Ce sa stii despre Sandland Antalya si ce poti vedea aici

Descris ca fiind unul dintre cele mai fantastice muzee de pe coasta mediterana a Turciei, Sandland gazduieste personaje mitologice din intreaga lume, sculptate din nisip, alaturi de multe alte sculpturi interesante, potrivite in mod special pentru cei care vor sa vina aici alaturi de cei mici. 

Poti admira la Sandland si Cele 7 minuni ale lumii, evident sculptate in nisip, Turnul Eiffel, Colosseum-ul, iar cei mici au posibilitatea sa se joace in zona cu nisip kinetic si sa se bucure de alte activitati. 

In fiecare an, Sandland are o alta tema, cea mai recenta dintre acestea fiind expozitia “Space” – cu rachete spatiale, cosmonauti si alte detalii interesante. 

Aproximativ 30 de sculptori de nisip din 10 tari au participat la realizarea exponatelor, asistati de o echipa tehnica de peste 20 de persoane. 

Vizitatorii pot urmari procesul de realizare, alaturi de video-uri cu artistii care au creat aceste impunatoare sculpturi. 

Odata cu lasarea serii, sculpturile sunt iluminate, iar expozitia capata un aspect si mai fascinant. 

Program de functionare si preturi intrare Sandland Antalya

Desi mai multe surse confirma ca muzeul este deschis pe intreg parcursul anului, in fiecare zi a saptamanii, pe site-ul oficial al atractiei figureaza urmatorul program, care poate varia, in functie de anotimp: 

  • aprilie – mai 09:30 / 19:00
  • mai – iunie 09:30 / 21:00
  • iunie – noiembrie 09:30 / 23:00

Iti recomandam ca inainte sa-i faci o vizita, sa verifici pe site eventualele actualizari sau sa trimiti un mail la adresa info@biletantalya.com

Pretul biletelor de intrare la Sandland Antalya este, la data redactarii acestui articol (11 decembrie 2023) de 280 lire turcesti/adult si de 140 lire turcesti/copil, ceea ce inseamna in jur de 9 euro/adult, respectiv 4,50 euro/copil. 

Majoritatea celor care au vizitat recent Sandland spun ca nu au fost nevoiti sa astepte la cozi pentru a intra, nici macar pe timp de vara. 

In linii generale, ai nevoie cam de o ora, o ora si jumatate pentru a vedea si a fotografia toate exponatele, iar daca vii aici pe timp de vara (mai ales in lunile iulie-august), cand temperaturile sunt ridicate, e de preferat sa-i faci o vizita aproape de lasarea serii, pentru ca atmosfera este mai placuta, iar sculpturile sunt iluminate. 

Totusi, unii dintre turistii care au fost aici spun ca sculpturile sunt mai frumoase la lumina zilei. 

Alte atractii apropiate de Sandland Antalya

Pentru ca este localizat intr-o zona binecuvantata cu foarte multe atractii turistice, e bine sa ai in vedere ca in aceeasi zi cu Sandland mai poti vedea si: 

Plaja Lara, care gazduieste si Sandland si care este considerata cea mai lunga plaja de nisip din zona Antalya. Are o intindere de circa 12 kilometri, este foarte bine organizata, cu zone publice, dar si mai multe segmente de plaja privata, administrate de resorturile din prima linie. 

Plaja este aleasa in mod frecvent si de catre familiile cu copii, iar apa marii are sanse sa fie mai calda in aceasta zona, comparativ cu cealalta plaja principala din apropierea orasului Antalya – Konyaalti. 

Orasul Antalya este un alt must-see al acestei zone, mai ales gratie faptului ca aici sunt concentrate multe dintre cele mai interesante obiective. Centru vechi al orasului – Poarta lui Hadrian,  Minaretul Kesik, Minaretul Yivli, Turnul Hidirlik, dar si portul vechi, alaturi de stradutele inguste, zonele de bazar si multitudinea de restaurante si cafenele, te asteapta in Antalya City. 

Sa nu uitam nici de alte plaje apropiate, precum Mermerli, Konyaalti si nici de alte atractii importante din zona, cum ar fi Cascadele Duden, Muzeul Antalya, Acvariul din Antalya (care detine cel mai lung tunel subacvatic din lume). 

In loc de concluzie

Sandland Antalya este unul dintre locurile potrivite in mod special familiilor cu copii sau celor pasionati de sculpturi in nisip. Este descris ca fiind bine organizat si poate face obiectul unei vizite relaxante de-o ora la ceas de seara, inainte sau dupa cina.

Iti reamintim ca la noi pe site te asteapta unele dintre cele mai bune oferte vacante Antalya, cu zeci de hoteluri pe care te invitam sa le descoperi mai jos 🙂

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Turcia?