Gastronomia turceasca si obiceiuri culinare. Aproape totul despre caracteristicile bucatariei din Turcia 9 November 2021 Turcia Postat de Ana-Maria Lichwar Gastronomia turceasca este una dintre cele mai colorate si intens aromate din intreaga lume, cu o istorie bogata concentrata pe fuziunea dintre bucatariile din Orientul Mijlociu, Balcani si Asia Centrala. Gastronomia din Turcia este, la randul sau, o influenta pentru alte bucatarii – inclusiv cea a romanilor, si are caracteristici dobandite din fiecare regiune a Turciei. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Mancarea turceasca – particularitati in functie de regiune Obiceiuri ale turcilor la masaAlimentele des folosite in bucataria turceasca. Despre preparate cu legume si carne Despre aperitive, supe, street food si deserturi in Turcia Bauturi traditionale turcesti si momentele in care sunt servite Alte articole care te mai pot interesa Incepand cu particularitatile fiecarei zone a acestei tari, obiceiurile poporului turc la masa si principalele alimente prezente in mancarurile traditionale turcesti, gasesti in acest articol detalii despre gastronomia turceasca si caracteristicile sale de baza. Iar daca pe langa pofta de mancare am reusit sa-ti facem pofta si de o vacanta in aceasta tara, ti-am pregatit la noi pe site si multe oferte cazare Turcia! Mancarea turceasca – particularitati in functie de regiune Gastronomia turceasca este cat se poate de complexa, iar mancarurile turcilor variaza de la o regiune la alta, in mod special pentru ca in trecut, disponibilitatea anumitor alimente si respectiv lipsa lor au facut ca localnicii sa-si adapteze mancarurile in functie de roadele propriei zone. Spre exemplu, regiunea Anatolia de sud-est este renumita pentru kebab, in timp ce regiunea Marii Egee pentru productia de masline si respectiv preparatele culinare cu mult ulei de masline, legume si ierburi aromatice. In mod evident, la malul marilor Mediterana si Egee se regasesc cele mai multe preparate din peste. Tracia Turceasca (partea europeana a Turciei) este faimoasa pentru produsele de patiserie, iar regiunea estica a Marii Negre pentru preparatele pe baza de porumb si malai. Provincia Rize din Turcia este faimoasa pentru productia importanta de ceai, iar in provincia Mugla se produce cea mai mare cantitate de miere de pe teritoriul acestei tari, aproximativ 92% din totalul productiei globale de miere de pin provenid din zona Marii Egee a Turciei. Cu toate acestea, in marile orase si statiuni turistice ale Turciei vei intalni preparate specifice tuturor regiunilor acestei tari, Istanbul fiind cel mai bun exemplu in acest sens, caci este locul catre care s-au indreptat de-a lungul vremurilor cei mai multi migranti din celelalte parti ale Turciei. Obiceiuri ale turcilor la masa Majoritatea familiilor din aceasta tara obisnuiesc sa ia 3 mese pe zi si chiar daca efectele globalizarii se resimt din ce in ce mai puternic si in Turcia, putem spune ca acest popor iubeste mancarea traditionala gatita in casa si reuniunile in jurul mesei. Micul dejun este rapid si format din alimente de baza in ceea ce priveste zilele lucratoare, insa la sfarsit de saptamana, turcii au obiceiul de a se aduna laolata si de a intinde mese mari care dureaza mult, iar preparatele de pe mese sunt in acest caz mult mai variate. Vei observa ca mesele sunt pline de mici farfuriute si castroane cu masline, branzeturi, legume proaspete, miere, produse de patiserie, pastrama, fructe si gemuri de mai multe feluri. Masa de pranz a turcilor este alcatuita de regula din supe, salate sau mancaruri de sezon, insa nu prea dificil de preparat, iar in ceea ce priveste preparatele cu carne si dulciurile, aceste feluri de mancare nu se regasesc prea des in cadrul pranzului. Cina este cea mai bogata si consistenta masa a turcilor pe parcursul unei zile si are de regula loc in familie. De multe ori nu lipsesc nici supele de la cina, iar in acest moment al zilei se servesc cele mai multe preparate cu carne. Yatsilik este denumirea unei a 4-a mese, cu un caracter mai putin oficial, adeseori luata in Turcia dupa terminarea cinei, respectiv dupa orele 21.00-22.00. Turcii au obiceiul de a gusta inainte de culcare fructe uscate, fistic, migdale sau fructe proaspete de sezon. Turcia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Turcia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita! Super oferte Turcia Obiceiurile turcilor in ceea ce priveste mancatul sunt destul de interesante si au o serie de particularitati, precum: turcii nu obisnuiesc sa se laude cu ceea ce au mancat – acest lucru reprezinta cumva o confidentialitate a casei mai ales in zonele rurale, atunci cand un oaspete intra in casa, va fi hranit, si in general nu este frumos sa refuze mancarea daca cineva imprumuta un vas de gatit/oala/castron de la un vecin, obisnuieste sa il returneze cu ceva de mancare inauntru atunci cand un oaspete este invitat la cina intr-o casa, gazda este prima care incepe sa manance. Tot gazda este cea care nu se va ridica de la masa inaintea oaspetelui turcii nu obisnuiesc sa lase mancare in farfurie, mai ales cand participa la mese in familie sau sunt invitati intr-o casa. Acesta ar fi considerat un gest nerespectuos, chiar un pacat – cu referire la risipa de mancare Alimentele des folosite in bucataria turceasca. Despre preparate cu legume si carne Mancarea turceasca are o multime de ingrediente-cheie, iar fiecare categorie de alimente contine o serie de elemente speciale, care ofera unicitate gastronomiei acestei tari. Painea reprezinta unul dintre alimentele principale de consum in Turcia, fiind indispensabila in ceea ce priveste toate cele 3 mese principale. Turcii au cel mai mare consum de paine pe cap de locuitor din intreaga lume. Vei intalni aici clasica franzela pe care o avem si noi (somun ekmek), dar si alte tipuri de paine precum bazlama, painea din porumb, pita (pide) sau lavas. Fructele din Turcia sunt variate si destul de ieftine, iar turcii obisnuiesc sa le manance atat in varianta proaspata, cat si uscata. Mandarinele, prunele, caisele, rodiile, strugurii si smochinele sunt doar cateva dintre deliciile acestei categorii intalnite pe mesele poporului turc, fiind consumate cu precadere dupa cina. Cerealele, orezul si in mod special clasicul pilaf turcesc sunt nelipsite in ceea ce priveste mancarurile turcesti. Turcii au standarde inalte in ceea ce priveste prepararea pilafului, care poate fi de mai multe feluri. Tot in Turcia se obisnuieste ca uneori orezul sa fie servit alaturi de naut, sau pe timp de vara, anumite tipuri de pilaf sa fie servite reci, cu iaurt. Legumele folosite in bucataria turceasca sunt foarte variate – iar Turcia poate fi o destinatie extrem de potrivita persoanelor vegetariene, caci vor gasi o multime de preparate in acest sens. In regiunile marilor Egee si Mediterana sunt cultivate legume pe intreg parcursul anului gratie climatului favorabil, iar printre cele mai comune legume folosite in mancarurile turcesti se numara vinetele, fasolea verde, telina, conopida, anghinarea sau morcovii. Nici muraturile nu sunt straine de bucataria turceasca. Printre cele mai cunoscute preparate cu legume din Turcia se numara Mucver (legume gratinate cu ou si faina), Ispanak yemegi (orez cu spanac, ceapa si sos de rosii), Kizartma (legume prajite, servite cu sos de iaurt), Kapuska (varza alba gatita cu ceapa si sos de rosii), Zeytinyaglı biber dolmasi (ardei umpluti). Carnea si preparatele turcesti cu carne: Carnea de miel este cea mai populara in bucataria turceasca, urmata de pui si vita, folosite la randul lor din abundenta. In ultimele decenii, carnea de pui a trecut treptat pe primul loc in ceea ce priveste consumul, pentru ca are un pret mai scazut. Carnea de porc nu isi are locul in mancarurile turcesti, pentru ca vorbim despre un popor majoritar islamic. Kebab-ul este unul dintre cele mai populare preparate din Turcia si poate fi pregatit intr-o sumedenie de feluri, urmat fiind de Kofte (chiftele turcesti). Pestele este de asemenea prezent pe mesele turcilor, in special in zona de coasta a tarii, insa carnea de peste si fructele de mare din Turcia au un pret foarte ridicat comparativ cu cel al carnii albe sau rosii, motiv pentru care nu este consumat atat de frecvent. Printre felurile de peste cu un pret rezonabil in aceasta tara se numara ansoaul, macroul sau sardinele. Despre aperitive, supe, street food si deserturi in Turcia Aperitivele si salatele sunt de asemenea prezente pe mesele turcilor – servite atat reci, cat si calde, aperitivele sunt aduse pe masa in castroane sau asezate pe farfurii micute si servite cu paine prajita si diferite sosuri de iaurt cu ierburi. Supele sunt foarte des intalnite in bucataria turceasca, acestea fiind consumate atat la masa de pranz, cat si la cina. Printre cele mai cunoscute feluri de supa se numara: Yayla Corbasi, supa de rosii, Soguk Ayranası Corbasi (supa rece cu iaurt), supa de pui cu taietei (Sehriyeli Tavuklu Corbasi sau supa de linte (Mercimek Corbasi). Street food-ul din Turcia este foarte apreciat si des intalnit mai ales in orasele si statiunile mari, iar printre principalele feluri de mancare gatite rapid se remarca doner-ul, pide (pizza turceasca), gozleme (clatita turceasca), simit (covrig) sau kumpir (cartof copt umplut). Deserturile turcesti sunt apreciate in intreaga lume, iar daca te vei afla in vacanta in Turcia, sunt slabe sanse sa le poti rezista, caci de cele mai multe ori sunt fenomenal de bune. Vei intalni clasica baclava, halvaua, kataiful, rahatul turcesc, alaturi de alte deserturi mai putin cunoscute insa cel putin la fel de gustoase precum sekerpare, sakizli muhallebi, tavuk gogsu, kabak tatlisi si multe altele. Deserturile turcesti se impart in trei categorii principale: insiropate, cu lapte si fructate. Bauturi traditionale turcesti si momentele in care sunt servite Chiar daca are o populatie majoritar islamica, Turcia nu se numara printre tarile in care locuitorii nu consuma alcool. Sunt consumate cantitati importante de bere, vin si raki in aceasta tara, iar productia de vin din Turcia este apreciata la nivel international. De cele mai multe ori, aceste bauturi se consuma in timpul cinei sau dupa aceasta masa. In privinta bauturilor fara alcool, cele mai intalnite sunt ceaiul turcesc, cafeaua turceasca si ayranul. Ceaiul turcesc are un mod de preparare unic in Turcia si este servit fierbinte, in pahare mici si transparente. Ceaiul turcesc este, de multe ori, reprezentativ pentru momentele de socializare. Vei intalni localnici (in mod special vanzatorii) care te invita la un ceai – in semn de respect, poti accepta invitatia. Cafeaua turceasca este servita intotdeauna in cani de portelan, de dimensiuni mici, alaturi de un pahar cu apa. Este foarte tare si nu se serveste cu lapte. Turcii nu obisnuiesc sa o consume neaparat dimineata, ci in general dupa mese mai importante, alaturi de ceva dulce. Ayranul este preparat din iaurt diluat cu apa si are un continut ceva mai ridicat de sare. Este intotdeauna servit rece, de cele mai multe ori alaturi de preparate precum kebab sau la mesele cu feluri de mancare condimentate puternic. In concluzie, gastronomia turceasca se caraterizeaza prin diversitate, culoare, arome, bogatie si o puternica mostenire istorica, iar daca ai in plan sa-ti faci o vacanta in Turcia, printre lucrurile de neratat in aceasta tara este bucataria locala, caci este foarte probabil sa pleci placut surprins si chiar sa vrei sa iei o parte dintre retetele lor cu tine acasa. Vacante litoral Turcia Alte articole care te mai pot interesa Scurt ghid al mancarurilor turcesti. Ce preparate sa incerci daca vrei sa ai o experienta culinara desavarsita in vacanta ta din Turcia Gastronomia turceasca si obiceiuri culinare. Aproape totul despre caracteristicile bucatariei din Turcia Reteta usoara de burger Kofte. Cum se prepara delicioasele chiftelute turcesti la gratar Reteta delicioasa de Sekerpare, traditional turceasca. Se prepara imediat Desert turcesc. Cum faci fırın sütlaç, celebra reteta de budinca de orez coapta Supa pelerinului persan – rețetă turcească 5 deserturi turcesti deosebit de gustoase si mai putin cunoscute. Cum poti sa le prepari acasa Reteta turceasca pentru mancare de naut. Cum poti prepara la tine acasa una dintre cele mai apreciate mancaruri din intreaga Turcie Shakshuka turceasca. Reteta traditionala si principalele diferente de preparare in raport cu alte retete din intreaga lume Menemen, omleta nelipsita de la micul dejun traditional turcesc. De unde provine, cum se prepara si in ce variante o poti face