Care sunt beneficiile vacantelor pentru copii si cum ii ajuta sa se dezvolte

copii fericiti pe plaja
Postat de

Încă de la începerea planificării unei călătorii și mult timp după sosirea acasă, aventurile alături de familie sunt unele dintre cele mai importante experiențe de care pot avea parte cei mici. Beneficiind de experiențe noi, copii își vor îmbogăți cu adevărat viața. 

  1. Copii sunt expuși la diferite medii și culturi

Copiii care călătoresc prin lume dobândesc o mai bună înțelegere a diferitelor culturi, religii, obiceiuri alimentare, etc. Călătoriile le oferă copiilor aventuri, provocări și perspective care îi vor modela și îi vor ajuta să se dezvolte în niște adulți cu mintea deschisă. De asemenea, îi învață să fie răbdători și perseverenți, să rezolve probleme și să înțeleagă multiculturalitatea. Vor putea dezvolta relații cu oameni pe care nu i-ar fi putut întâlni nicicum altfel. Aceste abilități sunt de neprețuit pentru un copil în plin proces de dezvoltare a sinelui interior și reprezintă unul dintre marile avantaje ale călătoriilor alături de copii. 

  1. Devin mai flexibili și mai adaptabili

Orice călătorie le prezintă copiilor realitatea mondială și îi expune la normalității întâlnite doar în anumite societăți. Această experiență le permite să fie mai adaptabili la situațiile în schimbare și mai flexibili în toate obiceiurile pe care le-au învățat. A putea trăi chiar și câteva zile într-o cultură necunoscută, crează multe situații noi sau imprevizibile. Când totul este necunoscut, începând cu limba, locurile sau obiceiurile, se vor activa multe reflexe de supraviețuire care îi vor învăța pe copiii cum să se descurce în viață. 

Călătoriile îi vor scoate pe cei mici din zona de confort și vor reuși foarte repede să se adapteze din mers la situații din cele mai neprevăzute. Dacă veți fi întotdeauna cu un pas în spatele lor, oferindu-le ”o plasă de siguranță” experiența va fi cu atât mai interesantă. 

  1. Învață limbi străine mai ușor

Copiii învață de mici că oamenii comunică în limbaje diferite, iar atunci când veți vizita o țară diferită vor întelege și mai bine despre ce este vorba. Veți fi uimiți de descoperiți cât de natural comunică copiii cu străinii, chiar dacă nu știu să vorbească limba. Fiind aruncați direct într-o comunitate unde nimeni nu îi înțelege, nu vor avea altă variantă decât să se descurce cum pot. 

Psihologii susțin că dezvoltarea copiilor poate fi stimulată semnificativ cu ajutorul călătoriilor. Acestea le extind copiiilor lumea pe care o cunosc, diversificându-le experiențele și ajutându-i să se adapteze la situații în schimbarea. 

Limbajul non verbal va fi în cel mai scurt timp ajutat cu expresii uzuale și, fără să vă dați seama, copilul vostru va putea să vorbească în diverse limbi străine. 

  1. Devin mai empatici și mai înțelegători

Chiar dacă, uneori arătăm, diferit, suntem toți la fel. Este o lecție pe care copiii o pot învăța pe pielea lor, cu ajutorul călătoriilor. Vor învăța că oricine poate fi prietenul lor, indiferent dacă mănâncă diferit, are valori diferite sau respectă obiceiuri diferite. Vor învăța să socializeze și să se împrietenească cu alți copii din diverse medii și culturi. Aceste comportamente pot fi ușor încurajate, atunci când în hotelul în care veți fi cazați puteți întâlni familii din alte țări. 

  1. Incearca tot timpul experiențe noi și să-și depășească limitele

Încă din momentul în care se nasc, bebelușii încep să învețe. Iar călătoriile îi ajută să experimenteze o gamă largă de mirosuri, arome, sunete și culori diferite, încă de la o vârstă fragedă. Imaginația lor va fi astfel aprinsă în permanență și îi va încuraja să se angajeze în jocuri creative și situații deosebite. Copiilor le plac aventurile așa că vor spune da noilor experiențe pe care le întâlnesc. 

  1. Invata geografie și istorie

Învățarea prin experiențe proprii este un alt avantaj al călătoriilor de care vor beneficia copiii. Cu ajutorul aplicațiilor atât de accesibile, copiii pot urmări unde se află pe hartă în timp ce călătoriți spre destinația voastră. Abilitățile geografice, precum cartografierea, învățarea despre mărimea țărilor, populație, clima, vremea, fusurile orare vor fi mult mai ușor memorate și înțelese. Călătoriile fac din geografie o experiență concretă, mai plăcută decât o lecție plictisitoare în clasă. 

În același timp, copiii vor afla și detalii istorice ale locurilor pe care le vizitează, dar și alte informații cum ar fi moneda sau alfabetul folosit. Vor avea astfel o mai bună înțelegere a mediului în care trăiesc, precum și  a cunoașterii faptului că lumea este foarte mare și de-abia așteaptă să fie descoperită de ei. 

  1. Devin mai independenți și responsabili

Încă de la organizarea bagajelor, cei mici pot da dovadă de independență și responsabilitate, alegând singuri lucrurile pe care le vor lua cu ei în vacanță. Pe drum pot avea chiar ei grijă de valiza proprie, iar în timpul călătoriei își pot asuma diferite sarcini, cum ar fi notarea traseului ori cumpărarea biletelor pentru diferite obiective turistice. 

  1. Au rezultate mai bune la școală iar pe termen lung, joburi mai bine plătite

Călătoriile sunt în primul rând educative, nu doar pentru că stimulează intelectul celor mici ci și pentru că îi ajută să își sporească inteligența emoțională și socială, precum și dorința de cunoaștere. De la explorarea ruinelor grecești la vizitarea unor castele, călătoria poate aduce viață educației. Toate simțurile unui copil sunt implicate în descoperirea lucrurilor care îl înconjoară. Învățareaa practică le va dezvolta creativitatea, iar conceptele se vor structura mult mai bine decât dacă ar sta într-o clasă ori într-un birou, citind despre ceva.

  1. Dezvolta o viziune mai completă asupra lumii

Poate sună ca un clișeu, dar călătoriile sunt, cu adevărat, cea mai bună educație. Poate copiii învață la școală despre diverse locuri și oameni, dar atunci când ajung chiar ei acolo, totul este mult mai personal. Cunoscând oameni, nu vor mai judeca atât de ușor un popor datorită unui incident izolat. 

Părinții care au îmbrățișat deja ideea călătoriilor alături de copii, cunosc toate beneficiile menționate mai sus și știu că acestea vor avea un impact de durată. De la oferirea unei educații complete la construirea de amintiri, călătoriile cu copii sunt cu siguranță aventuri pline de importanță. Toate aceste oportunități vor ajuta la formarea unor caractere puternice și deschise către nou. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Selectati optiunea antispam

>
Rezerva mai usor
Autentifica-te in aplicatia Travel Planner pentru a rezerva mai repede si pentru a primi pentru cele mai bune oferte.
Login cu Facebook Login cu Google
sau
Continuand, inseamna ca este de acord cu Termenii si Conditiile