Ce sa stii despre statiunea Agios Georgios Pagon Corfu

Agios Georgios Pagon este numele unei asezari de coasta din Corfu, potrivita in mod special acelor turisti care au in plan sa se relaxeze si sa se cazeze intr-un cadru mai linistit, insa nu foarte indepartat de unele dintre cele mai importante atractii ale insulei. 

Se afla intre statiunile Arillas si Palekoastritsa si isi bucura vizitatorii cu o plaja lunga, nisipoasa, bine organizata, completata de prezenta mai multor unitati de cazare si a altor servicii si facilitati. 

Iti propunem sa descoperi, in cele ce urmeaza, mai multe caracteristici ale statiunii Agios Georgios Pagon, iar la noi pe site te intampinam cu unele dintre cele mai avantajoase oferte vacante Corfu.

Ce sa ai in vedere despre Agios Georgios Pagon

Numele acestui sat de coasta se trage de la biserica Agios Georgios aflata in zona (din secolul al XIII-lea), completat de “Pagon”, tocmai pentru ca asezarea este localizata in imediata apropiere a satului “Pagoi”. 

IMPORTANT: O parte dintre turistii care ajung pentru prima data in insula Corfu au tendinta sa confunde statiunea Agios Georgios Pagon localizata pe coasta de nord-vest a insulei Corfu cu statiunea Agios Georgios Argyradon, care se afla in sud. Cele doua sunt situate la 58 kilometri departare una de cealalta si sunt complet diferite ca si aspect. In plus, exista si o a treia statiune care poate crea confuzie: Agios Gordios, localizata pe drumul dintre cele doua statiuni Agios Georgios mentionate mai sus 🙂 

Revenind la Agios Georgios Pagon, locul se distinge printr-o atmosfera relativ linistita, mai putin animata pe timp de seara, in general potrivita familiilor cu copii si cuplurilor. In statiune exista multe variante de cazare (majoritatea vile cu apartamente de inchiriat), restaurante si taverne, centre de sporturi acvatice si inchirieri ambarcatiuni, statie de autobuz si, bineinteles, plaja – considerata atractia principala. 

Are avantajul de a fi localizat intr-o zona extrem de bogata in atractii, asadar, daca faci parte din randul celor mai exploratori, Agios Georgios Pagon nu-ti va da sansa sa te plictisesti, caci la mica distanta te asteapta Paleokastritsa, alaturi de toate plajele si atractiile sale istorice, dar si satul Afionas si celebra sa plaja Porto Timoni, considerata una dintre cele mai frumoase de pe insula. 

Motive pentru o vacanta in Agios Georgios Pagon

Esti tentat sa-ti rezervi cazare chiar aici, insa ai vrea sa vizualizezi mai bine argumentele pentru care ai alege sa-ti petreci vacanta in Agios Georgios Pagon? Iata cateva puncte forte ale acestei statiuni:

  • se afla la o distanta rezonabila fata de capitala Corfu Town si este legata de aceasta prin sistemul de transport public local (autobuzele Green Bus)
  • are o atmosfera in general linistita, potrivita pentru cei care vor sa se bucure de relaxare in concediu
  • are iesire directa la o plaja premiata Blue Flag, bine organizata, cu diferite servicii si facilitati in imediata apropiere
  • iti ofera posibilitatea de a practica diferite sporturi acvatice sau de a pleca in excursii cu barca (in statiune sunt multe centre de sporturi acvatice) 
  • ofera o paleta destul de larga de unitati de cazare, majoritatea la preturi rezonabile si chiar avantajoase fata de alte statiuni ale insulei 
  • poate fi un bun punct de plecare catre Paleokastritsa, Afionas, Agios Stefanos Avliotes, chiar si catre Sidari si ale sale atractii, precum Canal D’Amour

Suna bine? Daca raspunsul este afirmativ, te invitam sa descoperi si mai multe amanunte despre ceea ce ar putea deveni urmatoarea ta destinatie de vacanta. 

Unde se afla Agios Georgios Pagon, cum ajungi si distante din alte statiuni

Statiunea se desfasoara intr-un golf cu deschidere destul de ampla catre mare, localizat intre statiunile Paleokastritsa si Arillas, pe coasta de nord-vest a insulei Corfu. 

Intre Corfu Town si Agios Georgios Pagon sunt 30 de kilometri, distanta ce poate fi parcursa cu masina in aproximativ 50 min – o ora (traseu simulat pe Google Maps intr-o zi de iulie, cu trafic moderat spre aglomerat). 

Agios Georgios Pagon este conectat de Corfu Town si prin sistemul public de transport, respectiv prin linia A7, care are in jur de 3-4 curse pe zi intre cele doua asezari. Costul unui bilet este moderat (in jur de 3,60-4 euro/persoana). 

Intre Aeroportul International Corfu si Agios Georgios Pagon sunt 31,8 kilometri. 

Distante catre Agios Georgios Pagon din alte statiuni ale insulei:

  • distanta Kassiopi – Agios Georgios Pagon: 28,8 kilometri
  • distanta Sidari – Agios Georgios Pagon: 11,5 kilometri
  • distanta Paleokastritsa – Agios Georgios Pagon: 17,5 kilometri
  • distanta Agios Gordios – Agios Georgios Pagon: 39 kilometri
  • distanta Kavos – Agios Georgios Pagon: 76 kilometri
  • distanta Moraitika – Agios Georgios Pagon: 51 kilometri
  • distanta Benitses – Agios Georgios Pagon: 44 kilometri
  • distanta Dassia – Agios Georgios Pagon: 22 kilometri

Vremea in Agios Georgios Pagon si cea mai buna perioada pentru o vacanta aici

Statiunea este caracterizata, la fel ca intreaga insula, de un climat mediteranean, cu veri calduroase, uscate, si ierni destul de ploioase. Cele mai ridicate temperaturi se inregistreaza aici in intervalul iulie-august, atunci cand media maximelor atinge in jur de 32 de grade (temperaturi masurate la umbra), iar apa marii atinge o medie de circa 25 de grade. 

Spre deosebire de alte statiuni mai populare (cum pot fi considerate Paleokastritsa si Sidari, in aceasta zona), Agios Georgios Pagon nu este atat de aglomerata pe timp de vara. Are totodata si avantajul unei plaje destul de lungi. 

Totusi, daca preferi sa te bucuri de vacanta intr-o perioada cu temperaturi mai blande si cu plaje mai degajate, poti alege sa vii aici la final de mai – inceput de iunie (e posibil ca apa marii sa fie usor cam rece pentru baie) sau la final de septembrie – inceput de octombrie (cand apa marii pastreaza valori relativ similare cu cele din august). 

In plus, preturile la cazare vor fi evident mai temperate in extrasezon. 

Cum este plaja in Agios Georgios Pagon 

Ajungem si la atractia principala a acestei statiuni de coasta din Corfu, respectiv plaja premiata cu distinctia Blue Flag, ce se intinde pe circa 2 kilometri in lungime.

Plaja este formata din nisip, amestecat pe unele portiuni cu pietris, fiind amenajata destul de riguros cu sezlonguri si umbrele. Desigur, exista si zone libere, unde te poti aseza pe prosop. 

In 2023, un sezlong putea fi inchiriat la plaja Agios Georgios Pagon cu aproximativ 6 euro. 

Familiile cu copii se orienteaza catre partea sudica a plajei, unde intrarea in mare este mai lina. 

Plaja este potrivita si pentru practicantii de sporturi acvatice. Exista centre cu inchirieri echipament, cursuri de diving, parasailing, windsurf si multe altele, iar tot de aici poti lua si o barcuta spre faimoasa plaja Porto Timoni din apropierea satului Afionas. 

Totodata, de la aceasta plaja se organizeaza plecari pe mare si catre ansamblul de insule Diapontia, dar si catre plajele mai greu accesibile aflate mai jos de Paleokastritsa. 

Citeste mai multe despre plaja acestei statiuni aici: Agios Georgios Pagon Beach, una dintre cele mai bune plaje din nord-vestul insulei Corfu

Unde te cazezi in Agios Georgios Pagon

Unitatile de cazare din Agios Georgios Pagon sunt de ordinul zecilor pe o raza de circa 3 kilometri pornind din centru, cele mai multe fiind de tip vile cu apartamente de inchiriat. 

Majoritatea sunt cotate cu 3 stele, insa exista si cateva optiuni de 4 stele, cu servicii usor mai pretentioase, piscina in curte, etc.

Regimul de cazare principal este cel de tip self catering, cu doar cateva exceptii care ofera micul dejun inclus. 

In linii generale, Agios Georgios Pagon este evaluata ca fiind o statiune mai accesibila, de luat in calcul de catre acei turisti care vor sa-si faca vacanta cu un buget mai redus. 

Ce poti sa faci in Agios Georgios Pagon si ce alte atractii se afla in apropiere  

Asa cum spuneam inca de la inceput, Agios Georgios Pagon este mai potrivit pentru vacantele relaxante, insa asta nu inseamna ca aici nu vei avea la indemana diferite activitati si atractii. Statiunea prinde viata in miez de vara, iar cele mai multe dintre activitati sunt centrate pe zona de plaja, unde exista o paleta destul de larga de centre pentru sporturile acvatice. 

Se remarca si multe centre cu servicii de inchireri ambarcatiuni, cel mai popular si totodata cel mai vechi dintre acestea fiind SunFun Club, localizat catre capatul din stanga al plajei cum privesti marea. 

Restaurantele si tavernele din Agios Georgios Pagon sunt considerate o alta atractie a locului. Printre localurile cu recenzii pozitive se numara Trattoria Katoi, San George Food Bar, Delfini Restaurant, Ammos Seaside si altele. 

La distante rezonabile fata de centrul statiunii Agios Georgios Pagon mai poti explora urmatoarele:

Satul traditional Afionas, aflat la doar 6 kilometri departare si situat la o altitudine de aproximativ 130 de metri, poate fi unul dintre cele mai bune exemple de arhitectura tipica a insulei Corfu.

Este potrivit pentru cei care prefera sa faca plimbari romantice la ceas de seara, cu ale sale stradute inguste pietruite si taverne transmise din generatie in generatie. 

Fasia de pamant pe care a fost ridicat Afionas se termina cu un mic istm care gazduieste celebra plaja Porto Timoni. Poti ajunge aici pe jos, din sat (o plimbare relativ solicitanta, de circa 20 minute) sau luand o barcuta de la plaja Agios Georgios Pagon. 

Atractiile istorice din zona Paleokastritsa se afla, de asemenea, la distante acceptabile. Poti vedea Manastirea Paleokastritsa, dar si ruinele Castelului Angelokastro, ambele localizate in zone inalte, cu priveliste superba. 

In Paleokastritsa te asteapta si Corfu Aquarium (ideal pentru familiile cu copii), o serie de pesteri interesante sapate in stanca, in zona de coasta, si, nu in ultimul rand, o insiruire de plaje minunate: Agios Spiridon (plaja principala din Paleokastritsa), Agios Petros, Agia Triada, plaja Liapades, plaja Limni Glyko (asemanatoare ca si aspect cu Porto Timoni), plaja Chomi (sau Paradise – accesibila doar de pe mare), plaja Rovinia si altele. 

Plaja Rovinia

In loc de concluzie

Agios Georgios Pagon este una dintre statiunile linistite, comode, localizate pe coasta de nord-vest a insulei Corfu, potrivita familiilor cu copii, dar si turistilor de toate varstele care-si doresc sa se relaxeze si sa exploreze frumusetile naturale si istorice din imprejurimi. 

Daca ti-am starnit deja interesul pentru escapadele in aceasta destinatie greceasca, iti reamintim ca la noi pe site gasesti unele dintre cele mai bune oferte vacante Corfu.

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?