Vizita la Palasa Beach, cea mai nordica plaja a Rivierei Albaneze

Palasa Beach este una dintre plajele laudate ale Rivierei Albaneze, iar multi dintre cei care au vizitat-o o descriu drept magica gratie culorii neobisnuit de turcoaz a apei marii.

Plaja Palasa se afla in imediata apropiere a satului-litoral Dhermi si la sud de Muntii Cerauni, si este atribuita satului localizat 6 kilometri mai sus, Palase.

In cele ce urmeaza poti sa descoperi o serie de detalii care-ti pot fi utile in cazul in care alegi sa-ti petreci o vacanta la mare in Albania, in aceasta zona. 

Localizare Palasa Beach si cum se ajunge aici 

Plaja Palasa se afla la doar 4,9 kilometri de centrul satului-litoral Dhermi si la 73 kilometri departare de orasul Saranda

Daca se intampla sa fii cazat in Saranda si sa vrei sa vezi si aceasta plaja cat te vei afla in zona, e bine de stiut ca drumul cu masina intre cele doua ar trebui sa dureze in jur de 1h 30 min – 1h 40 min, intr-o zi fara trafic intens. 

Din satul Borsh si pana la Palasa Beach sunt 36 kilometri, iar din Himare si pana aici ai de parcurs in jur de 20 kilometri, ceea ce inseamna cam 35 minute pe drum. 

In momentul de fata nu poti ajunge la Palasa Beach cu autobuzul, masina ramanand cam singurul mijloc de transport potrivit pentru a veni la aceasta plaja. 

Unii dintre turistii care au vizitat-o spun ca drumul secundar care coboara catre plaja are curbe periculoase si recomanda precautie mare la volan. 

In partea de jos a plajei gasesti locuri de parcare cu plata (exista parcare privata), insa unii turisti mai parcheaza si pe marginea drumului, gratuit. 

Cum arata Palasa Beach si ce servicii gasesti la aceasta plaja

Zona Palasa Beach a fost, pana nu demult, relativ nedezvoltata, insa un cartier de vile si un resort sunt in curs de finalizare in partea din dreapta a plajei, cum te uiti la mare. De aceea, in anii trecuti, unii turisti care au vizitat Palasa au semnalat faptul ca in zona se construia intr-un ritm destul de galopant. 

Plaja Palasa se intinde pe o lungime de circa 2 kilometri, iar in cele mai late zone ale sale atinge in jur de 100 metri. 

Apa marii este foarte limpede in aceasta zona, iar nuanta sa de turcoaz este comparata cu albastrul Tiffany. Pe plaja exista segmente amenajate cu sezlonguri si umbrele, dar si suficient de multe zone libere, unde-ti poti aseza prosopul. 

Palasa este formata dintr-un amestec de nisip cu pietris, iar la intrarea in mare exista pietre. De aceea, incaltarile speciale pentru apa sunt un must atunci cand vii aici 🙂

Sunt turisti care spun ca in 2022 au platit in jur de 1000 lek pentru doua sezlonguri si o umbrela la Palasa Beach, insa preturile pot varia de la un sezon la altul, dar si de la un segment la altul al plajei.

In functie de vreme, e posibil sa intalnesti si valuri ceva mai mari la acesta plaja, lucru pe care e bine sa-l ai in vedere daca vii aici alaturi de cei mici. 

In spatele plajei exista o serie de baruri si restaurante, dar si cateva unitati de cazare. 

Alte plaje in apropiere de Palasa Beach 

Daca ai ajuns la Palasa Beach si ceva iti spune ca nu e pentru tine sau faci parte din randul celor care vor sa viziteze cat mai multe plaje in timpul vacantei, e bine sa stii ca la distante rezonabile fata de aceasta plaja se mai afla si urmatoarele: 

Plaja Dhermi poate fi o varianta foarte la indemana, caci se afla la doar 4 kilometri departare de Palasa Beach. Dhermi Beach este o plaja ceva mai animata, potrivita in mod special tinerilor care vor sa se distreze. Preturile intalnite aici pot fi usor mai ridicate. 

Plaja Gjipe se afla la 13 kilometri distanta de Palasa Beach si este una dintre cele mai frumoase din punct de vedere al aspectului. E considerata a fi un mic paradis ascuns, in mod special gratie fundalului sau – un canion. 

Poti ajunge la aceasta plaja fie cu barca (pe care o poti lua din Dhermi sau din Himare), fie cu masina pana in partea de sus, urmand sa cobori pe jos pana la malul marii pe un drum neasfaltat. Plimbarea de la parcare si pana la plaja ar trebui sa dureze in jur de 25-30 minute. 

Plaja Jale este localizata la 17 kilometri departare de Palasa, este amenajata cu sezlonguri si umbrele si se intinde de-a lungul unui golf retras. 

In zona din spatele plajei vei avea la indemana mai multe restaurante si baruri, unele dintre ele cu muzica la un nivel ceva mai ridicat. Si aici sunt cateva unitati de cazare, dar si cateva campinguri in apropiere. 

In loc de concluzie

Palasa Beach este, fara doar si poate, o plaja extrem de frumoasa a Rivierei Albaneze, in mod special gratie culorii apei si a peisajului aparte. 

Daca ai fost aici recent sau urmeaza sa mergi in perioada urmatoare si constati ca exista noi informatii ce le pot completa pe cele de mai sus, asteptam cu interes feedback-ul tau! 

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre ?