Hurghada sau Sharm el Sheikh? Ce destinatie sa alegi in functie de profilul vacantei tale

Egiptul si ale sale statiuni incantatoare de la Marea Rosie au intrat in vizorul turistilor romani de ani buni, insa pentru cineva care nu si-a mai facut vacanta in aceasta tara si care intentioneaza sa planifice o experienta memorabila la malul marii, una dintre cele mai des intalnite intrebari in materie de destinatii este “Ce sa aleg? Hurghada sau Sharm el Sheikh?”. 

Pentru inceput, e bine de precizat ca ambele destinatii sunt foarte potrivite si bine pregatite pentru a oferi conditii minunate de vacanta, evident, cu usoare diferente in ceea ce priveste anumite directii, pe care le vom aborda punctual in cele ce urmeaza, astfel ca tu sa poti lua cea mai buna decizie pentru planurile tale de concediu. 

In general, se vor remarca mici diferente de preturi si o serie de oportunitati diferite in ceea ce priveste activitatile si excursiile optionale de care te poti bucura atat in Sharm el Sheikh, cat si in Hurghada

Localizare Hurghada si Sharm el Sheikh si cum se ajunge in fiecare destinatie

Hurghada se afla pe coasta de vest a Marii Rosii, la 465 kilometri distanta de capitala Cairo si la 309 kilometri de fascinantul Luxor. 

Aeroportul din Hurghada este localizat la circa 11 kilometri de centrul orasului-statiune, are conexiuni directe catre o multime de destinatii europene si peste 40 de companii aeriene care efectueaza zboruri de tip charter.

La origini sat pescaresc, Hurghada se intinde in prezent pe o lungime de circa 40 kilometri de-a lungul coastei si reprezinta una dintre destinatiile de top din Egipt pentru vacantele all inclusive. 

Hurghada

Sharm el Sheikh este localizat in sudul Peninsulei Sinai si are rol de centru administrativ al regiunii Janub Sina, fiind totodata si cea mai populara statiune de pe coasta Marii Rosii, din aceasta zona. 

Sharm el Sheikh s-a dezvoltat, la randu-i, galopant in plan turistic, iar in prezent, aeroportul de aici este considerat a fi unul dintre cele mai solicitate din Egipt, cu un trafic anual de circa 10 milioane de pasageri. 

Din Sharm el Sheikh si pana la Cairo sunt 506 kilometri, iar pana la Luxor vorbim despre o distanta de 410 kilometri, care implica insa si traversarea Golfului Suez cu ferry. 

Din Hurghada in Sharm el Sheikh se poate ajunge relativ usor cu avionul sau cu feribotul. In ceea ce priveste ultima dintre variante, drumul pe un sens dureaza in jur de 2 ore si jumatate. 

Turistii romani pot ajunge atat in Hurghada, cat si in Sharm el Sheik cu avionul, cu pasaport (valabil minimum 6 luni de la data intrarii pe teritoriul Egiptului) si viza (care se poate obtine la aeroport). 

Vremea in Hurghada vs. vremea in Sharm el Sheikh 

Diferentele de temperaturi intre Sharm el Sheikh si Hurghada nu sunt majore, insa ele exista, iar daca te intereseaza care dintre cele doua destinatii de vacanta are temperaturi usor mai scazute, ei bine, Hurghada este aceea. 

Asta nu inseamna ca in Hurghada nu vei intalni temperaturi foarte ridicate pe timp de vara, insa exista sanse ca acestea sa fie totusi mai scazute cu 2-3 grade comparativ cu aceeasi perioada in Sharm. 

Pe timp de vara, media maximelor in Hurghada atinge intre 34-35 grade (temperaturi masurate la umbra, in lunile iunie, iulie si august), in timp ce in Sharm el Sheikh, aceeasi medie inregistreaza valori de 37-38 grade. Luna septembrie se pastreaza destul de calduroasa in ambele destinatii. 

Citeste si: Vremea Sharm el Sheikh. Ce temperaturi se inregistreaza pe tot parcursul anului si cand e mai bine sa-ti faci vacanta aici

Sharm el Sheikh

Intre octombrie si noiembrie, in Hurghada se inregistreaza o medie a maximelor de circa 26-29 grade, in timp ce in Sharm el Sheikh, aceeasi medie inregistreaza valori de 27-31 grade. 

Pe timp de iarna, diferentele de temperatura intre cele doua se pastreaza tot la circa 2-3 grade. Spre exemplu, in Hurghada, media maximelor in ianuarie este de 21 de grade, in timp ce in Sharm el Sheikh pot fi 22-23 de grade, asadar putin mai cald. 

Sansele de ploaie sunt foarte reduse in ambele destinatii, desi Sharm el Sheikh inregistreaza totusi cateva zile ploioase in plus pe an comparativ cu Hurghada. 

Atat Hurghada, cat si Sharm el Sheikh, sunt destinatii turistice vizitate 12 luni/an, ceea ce inseamna ca-ti vei putea face vacanta in oricare dintre aceste locuri, pe intreg parcursul anului.Vei avea totusi o apa mai calda a marii si mai potrivita pentru baie chiar si pe timp de iarna in Sharm el Sheikh. 

Cele mai bune perioade pentru o vacanta in Hurghada sau in Sharm sunt pe timp de primavara si pe timp de toamna, cand vremea nu este caniculara, insa este suficient de calda pentru o experienta placuta din toate punctele de vedere. 

Te-ar putea interesa si: Vremea Hurghada si cea mai buna perioada pentru o vacanta in acest oras-statiune de la Marea Rosie

Hurghada Marina

Despre hoteluri si conditii de cazare in Hurghada si in Sharm el Sheikh 

In prima instanta, e bine de stiut ca fiecare dintre cele doua destinatii de vacanta egiptene isi bucura turistii cu o paleta extrem de generoasa de hoteluri, pentru toate buzunarele. 

Gasesti si in Hurghada, dar si in Sharm el Sheikh, hoteluri de 3 stele la preturi accesibile, insa in egala masura vei avea posibilitatea sa te cazezi si in resorturi de 4 si de 5 stele, cu servicii si facilitati premium si cu toate conditiile unei vacante la superlativ. 

Se remarca totusi preturi usor mai crescute la cazare in Sharm el Sheikh, comparativ cu Hurghada, insa acest lucru depinde si de clasificarea hotelului pe care-l alegi, dar si de perioada de vacanta, de serviciile incluse si, in definitiv, chiar si de notorietate.

Cele mai multe dintre hotelurile din Hurghada si din Sharm el Sheikh ofera cazare in regim all inclusive, ceea ce reprezinta un alt motiv in plus pentru cei care vor sa-si faca vacanta intr-un loc in care sa aiba mesele asigurate.

Hotelurile din Hurghada sunt amplasate in principal in prima linie, astfel ca exista cazuri cand chiar si anumite hoteluri de 3 stele au propria plaja. 

Hotelurile de 3 si de 4 stele din Sharm el Sheikh sunt amplasate in general in a doua si a treia linie, cu o distanta putin mai mare pana la plaja. Totusi, serviciile hoteliere din Sharm el Sheikh sunt cotate mai bine. 

Hotel in Sharm el Sheikh

Hurghada este un oras care include si cartiere de locuinte, unele mai vechi si chiar daca exista zone de promenada pentru turisti, acestea sunt mai putine decat in Sharm, care este perceput mai degraba drept un “oras inchis”, ceva mai sigur din punct de vedere al ratei criminalitatii si cu mai multi angajati in sectorul turistic decat in Hurghada. 

Hotel in Hurghada

Plaje și snorkeling in Hurghada si in Sharm el Sheikh

Si in acest caz, parerile pot fi impartite, pentru ca exista locuri deosebit de frumoase la malul marii in fiecare dintre cele doua destinatii. Cu toate acestea, Sharm el Sheikh are un tarm ceva mai fragmentat si mai putine plaje cu intrare lina in apa decat Hurghada. 

Multe dintre hotelurile din Sharm el Sheikh localizate in prima linie fata de malul marii au construit pontoane pentru intrarea in apa, caci relieful in aceasta zona este mai stancos, iar recifele de corali ajung chiar si pana aproape de tarm. 

Ambele statiuni au plaje amenajate cu sezlonguri si umbrele, baruri si alte servicii, insa un plus in ceea ce priveste plajele pentru familii este castigat de aceasta data de Hurghada. 

Plaja in Hurghada

In Hurghada, ai mai multe oportunitati de a face snorkeling si alte activitati acvatice pornind direct de pe plaja, in comparatie cu Sharm el Sheikh, care insa pare sa fie castigator la capitolul diversitatea si frumusetea vietii marine care poate fi explorata in aceasta zona. 

Plaje publice bune in HurghadaMahmya Beach, Orange Beach , El Sawaky Beach, Old Vic Beach sau The Smokery Beach, plajele insulei Giftun. Acestora li se adauga si o multime de resorturi cu plaje private exceptionale. 

Plaje publice Sharm el Sheikh: Plaja golfului Naama este una dintre cele mai populare plaje de nisip din aceasta zona, urmata de alte plaje precum plaja Shark’s Bay, El Fanar, plaja publica din Sharm Maya Bay, Terrazzina beach, cu segmente de nisip si intrare in apa de pe plaja, dar si cu pontoane si scari amplasate pentru intrarea in mare.  

Sharm el Sheikh

Pentru cine se potriveste fiecare dintre cele doua statiuni: viata de noapte, activitati cu copiii 

Atat Hurghada, cat si Sharm el Sheikh ofera oportunitati diverse pentru toate tipurile de turisti. Vei gasi hoteluri potrivite si pentru vacantele in familie in fiecare dintre cele doua statiuni egiptene de la Marea Rosie. 

Daca totusi planifici o vacanta alaturi de copii mai mici si vrei spre exemplu sa ai mai multa varietate la capitolul plaje cu nisip si intrare lina in apa, e posibil ca Hurghada sa fie o alegere mai buna. Practic, aceasta statiune poate fi o alegere mai buna pentru cei care cauta vacante cu activitati centrate pe zonele de plaja, nu foarte costisitoare si potrivite familiilor. 

In Hurghada vei avea si mai multe atractii potrivite copiilor (Hurghada Grand Aquarium, Jungle Aqua Park, Makadi Water World, Mini Egypt Park, Sand City), comparativ cu Sharm el Sheikh, care are astfel de locuri (Dolphina Park, Aqua Blue Water Park, etc.) dar care este mai potrivit si celor care cauta spre exemplu un district al vietii de noapte, precum Naama Bay. 

Daca vrei sa ai o vacanta in care sa te axezi mai mult timp pe snorkeling, pe diving si pe tot ce tine de explorarea vietii subacvatice, sunt sanse sa o poti observa mai bine in toata splendoarea sa in Sharm el Sheikh, unde prezenta recifelor de corali aproape de tarm este mai accentuata.  

Excursii optionale Hurghada vs. excursii optionale Sharm el Sheikh 

Si la acest capitol, exista o serie de activitati similare, precum si mai multe diferente notabile intre cele doua destinatii de vacanta de la Marea Rosie. 

Cantarind intai de toate excursiile si activitatile centrate strict pe imprejurimile celor doua zone, vei observa ca atat in Sharm, cat si in Hurghada, ai posibilitatea sa participi la experiente de genul:

  • Safari in desert, quad biking, buggy, cina cu beduinii, spectacole traditionale de dansuri, observarea stelelor in desert, plimbare cu camila, calarie in desert si la malul marii, etc.
  • Excursii de o zi pe mare, centrate pe diferite activitati: excursii de o zi cu barca pentru snorkeling, cele mai multe avand masa de pranz inclusa, diving, plimbari cu banana, cu barca dotata cu fund de sticla, plimbari cu semi-submarinul, explorarea unor mici insule din apropierea statiunilor si plajele acestora, etc. 

Aceasta paleta larga de activitati este completata si de o oferta generoasa de excursii optionale, atat cu plecare din Sharm el Sheikh, cat si cu plecare din Hurghada. Totusi, coordonatele geografice ale acestora fac ca ofertele operatorilor locali sa difere de la o statiune la alta. 

Din Hurghada, poti vizita mai usor atractiile din zona Nilului. Va fi mai putin complicat sa ajungi la Luxor sau la Aswan, insa vei ajunge putin mai repede si la Cairo – Giza (la piramide). Totusi, chiar daca drumul pana la piramide este putin mai scurt daca pleci din Hurghada, experienta in sine va fi destul de solicitanta (pleci in cursul noptii si te intorci a doua zi, aproape de miezul noptii).

Din Sharm el Sheikh, vei putea vizita usor Dahab, Manastirea Sfanta Ecaterina, Muntele Sinai, Parcul National Ras Mohamed, dar si atractii ale altor tari vecine, cum ar fi Petra – Iordania. Exista excursii catre Cairo si cu plecare din Sharm el Sheikh. 

In loc de concluzie

Indiferent ca vei alege Sharm el Sheikh sau Hurghada pentru a petrece o vacanta la malul Marii Rosii, cu siguranta ai toate sansele sa te bucuri de o experienta de vis, pentru ca ambele ofera conditii bune si foarte bune de cazare, ambele iti permit sa practici diferite activitati si sporturi acvatice si sa explorezi frumusetea vietii marine. 

Totodata, ambele statiuni iti ofera oportunitatea de a vizita atractii cu totul speciale, desigur, in functie de disponibilitatea pe care o ai pentru diferite deplasari in cadrul excursiilor optionale, cu un accent special pe Hurghada daca vrei o vacanta mai accesibila, o vacanta in familie, sau daca intentionezi sa vizitezi atractiile Nilului si cu un plus pentru Sharm el Sheikh daca doresti snorkeling sau diving de mai buna calitate sau sa bifezi destinatii precum Petra, Iordania, intr-o maniera relativ la indemana.

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Egipt?