Cum decurg Sarbatorile Pascale la bulgari si 10 motive pentru a petrece Pastele in Bulgaria

O tara cu o istorie bogata, Bulgaria este adesea descrisa ca fiind situata la intersectia dintre Est si lumea occidentala.  Inca de la originea sa, Bulgaria a gazduit pe teritoriul sau un numar de civilizatii antice dintre care trebuie sa mentionam in primul rand grecii, romanii si tracii, care si-au pus amprenta pe fiecare aspect al culturii bulgare. 

Un procent de peste 82% din populatia bulgara este de religie crestin ortodoxa, iar Pastele in Bulgaria este considerat a fi, la fel ca la noi, o mare sarbatoare religioasa. Sarbatorile Pascale din Bulgaria mai sunt cunoscute si sub denumirea de “Velikden”, adica credinta in invierea lui Isus Hristos.

Nu de putine ori, romanii se intereseaza din timp care sunt ofertele vacanta Paste Bulgaria, in special in zona litoralului, caci aceasta destinatie are avantajele sale pentru turistii veniti din Romania: distanta mica fata de casa, cazarile in regim all inclusive, preturile acceptabile – acestea sunt doar cateva dintre argumentele pro vacanta in Bulgaria, in aceasta perioada.

Mai mult, in 2022, Pastele pica pe 24 aprilie, adica la o saptamana distanta de weekendul cu 1 mai. Daca te numeri printre cei mai norocosi in ceea ce priveste posibilitatea de concediu, ai putea petrece o vacanta ceva mai lunga in Bulgaria, prilej perfect pentru a lega cele doua sarbatori.

Motive pentru a petrece Pastele in Bulgaria

Esti tentat sa-ti petreci Pastele in zona litoralului bulgaresc, insa ai vrea sa gasesti mai multe argumente pentru a prinde curaj? Mai jos ai doar cateva dintre motivele pentru care ai putea alege aceasta destinatie de vacanta pentru a celebra Sarbatorile Pascale 

  • Pastele in Bulgaria se sarbatoreste in aceeasi perioada cu cel din Romania
  • Litoralul bulgaresc, dar si alte orase din Bulgaria, cum ar fi Veliko Tarnovo, Plovdiv si multe alte exemple reprezinta destinatii apropiate de casa, unde poti ajunge relativ usor, in doar cateva ore, cu masina personala, fara sa fie nevoie sa-ti iei o noapte de cazare pe drum. 
  • Drumul pana in Bulgaria este unul usor si prietenos cu bugetul. Exceptand benzina si taxele de drum (vigneta bulgareasca, eventual taxa de pod de la Ruse) sunt principalele costuri care ar trebui trecute pe lista. 
  • In zona litoralului bulgaresc, ofertele de vacanta cu cazare in regim all inclusive sunt majoritare, ceea ce inseamna ca vei avea asigurate toate mesele, la hotel.
  • Avand obiceiuri relativ asemanatoare cu romanii in ceea ce priveste Sarbatorile Pascale, din Bulgaria nu vor lipsi ouale rosii si cozonacul la masa – un motiv in plus sa te simti ca acasa, de sarbatori. 
  • Ai posibilitatea sa alegi dintr-un numar mare de statiuni (incepand cu Albena, Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Obzor si multe altele) si dintr-o paleta extrem de larga de hoteluri, pentru toate preferintele si buzunarele. Gasesti la noi pe site oferte la peste 200 de hoteluri de pe litoralul bulgaresc, cu cazare in regim all inclusive
  • Ai sanse destul de mari sa prinzi vreme buna pentru plimbari, mai ales daca te indrepti spre zona de sud a litoralului bulgaresc, unde temperaturile sunt in general mai mari cu 1-2 grade comparativ cu partea nordica. La sfarsit de aprilie, vei prinde temperaturi cu o medie a maximelor intre 16-20 de grade. 
  • Pe litoralul bulgaresc, exista foarte multe atractii turistice care merita bifate, in functie de zona in care alegi sa te cazezi. Ai manastiri vechi (exemplu – Manastirea Aladzha, localizata foarte aproape de Nisipurile de Aur) si monumente ale naturii precum Padurea Pietrificata, Capul Emine, Capul Kaliakra, golful Bolata sau spectaculoasele peisaje de la Tyulenovo
  • Orase istorice precum Nessebar, Sozopol, Balcic, asteapta sa fie vizitate. Vei descoperi aici o multime de obiective, dar si restaurante cu preparate locale de exceptie, la preturi rezonabile. 
  • Poti participa la slujbele de inviere organizate la bisericile de pe litoralul bulgaresc. 

P.S. Exista unele hoteluri care aduc un preot in Noaptea Invierii, pentru a tine o mica slujba. 

sozopol bulgaria
Sozopol, Bulgaria

Care sunt traditiile de Paste la bulgari

La fel ca si alte festivitati, sarbatoarea Pastelui in Bulgaria reprezinta o varianta a traditiilor ortodoxe. Potrivit traditiilor bulgare ale acestei mari sarbatori, ouale sunt colorate fie in Joia Mare, dupa Sfanta Liturghie, fie in Sambata Mare, obicei similar cu cel din tara noastra. 

In unele zone, mai exista obiceiul ca primul ou vopsit (de culoare rosie) sa fie folosit pentru a face o cruce pe fruntea copiilor mici (se crede ca acest obicei le va aduce micutilor sanatate si noroc tot anul). 

In Vinerea Mare, fiecare familie cumpara farfurii noi pentru servit mancarea. Inainte de ziua de Paste, o parte dintre familiile crestine din Bulgaria trimit cadouri pentru prietenii lor turci, cadouri care contin de regula o bucata de paine si 10-15 oua rosii. Persoana care transporta aceste daruri primeste, in general, o mica suma de bani, drept multumire. Turcii se simt onorati de aceste daruri, care se fac in general si rudelor mai indepartate, parintilor spirituali si altor persoane apropiate.  

Oamenii se aduna la biserica catre miezul noptii, luand cu ei si oua rosii si paine, urmand ca dupa slujba sa ciocneasca ouale. Bulgarii mai au un obicei aparte – ciocnirea unui ou de zidul bisericii (ou care se mananca primul). 

Ouale sunt ciocnite dupa miezul noptii, in general inainte de masa de pranz din ziua de Pasti. 

Activitati festive pe scara larga sunt tinute in toata Bulgaria cu ocazia Pastelui. Salutului pascal ortodox, “Hristos a inviat” se raspunde intotdeauna cu expresia “Adevarat a inviat”. Astfel, sarbatorile de Pasti in Bulgaria sunt petrecute cu mare entuziasm si insufletire.

FACT: In unele zone ale Bulgariei, mai exista si obiceiul conform caruia un ou vopsit rosu in joia mare sa fie dus la biserica, sfintit, si ulterior ingropat in vie, fiind considerat ca acest gest semnifica lasarea necazurilor in trecut. 

Ce se mananca in Bulgaria cu ocazia Sarbatorilor Pascale

O vizita de Paste in Bulgaria poate fi completata si de o experienta culinara desavarsita, caci, pe langa preparatele traditionale de paste pe care le regasim si pe mesele din Romania (clasicele oua rosii, drobul de miel, ciorba de miel si chiar cozonacul (Kozunak, asa cum se numeste pe plan local), exista si o serie de alte preparate, specifice acestei tari.  

Spre exemplu, bulgarii obisnuiesc sa prepare mielul de Paste si cu spanac sau in stil Kapama – cu ceapa, morcovi, rosii, cartofi, patrunjel, toate gatite lent la cuptor. Bineinteles, de pe mesele bulgarilor nu lipsesc, in perioada Sarbatorilor Pascale, toate legumele de primavara: ridichile, ceapa verde, salata verde. 

Un Paste tipic bulgar ar fi incomplet fara produsele de patiserie bulgaresti servite calde sau fara celebra “banitsa”. Banitsa se ​​poate face cu mai multe umpluturi diferite, dar cel mai adesea cu branza. Printre retetele bulgaresti populare de Pasti se regaseste si cea pentru palachinki, un tip de clatite. 

In cazul in care ti-am facut deja pofta prea mare, gasesti la noi pe blog reteta pentru Banitsa, in articolul: Cea mai simpla de reteta de Banitsa, placinta bulgareasca traditionala 

In loc de concluzie

Daca vei decide sa petreci sarbatoarea Pastelui in aceasta tara, in calitate de turist, vei avea toate sansele sa te simti ca acasa, pentru ca in atmosfera pluteste acelasi aer al miracolului “Invierii” cu care te-ai obisnuit deja pe meleagurile natale.

Vei putea sa te rasfeti cu preparate delicioase si sa explorezi imprejurimile locului in care te-ai cazat, totul intr-o atmosfera de sarbatoare.

Alte articole care te pot interesa

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Bulgaria?