Obiective si atractii in zona statiunilor turcesti de la Marea Egee. Ce poti face intr-o vacanta aici

Coasta Marii Egee din Turcia este una dintre destinatiile preferate ale romanilor pentru vacantele de vara, iar paleta extrem de ofertanta de atractii si obiective turistice ale acestei zone este unul dintre motivele principale pentru care turistii se indreapta an de an catre statiunile de aici. 

Daca si tu te numeri printre cei care si-au propus sa planifice o vacanta in Turcia, in zona Marii Egee, poti descoperi in acest articol detalii despre cele mai importante atractii, astfel incat sa-ti fie mai usor sa te orientezi in privinta destinatiei pe care o vei alege.

Stim ca sunt multe locuri interesante de vazut, iar o singura vacanta aici nu le-ar putea cuprinde pe toate, insa cu putina organizare si sete de vizitat locuri fascinante, inconjurate de natura sau pline de istorie, vei reusi sa schitezi cel mai tare program pentru concediul tau!

Orase antice si excursii optionale pe coasta turceasca a Marii Egee 

Orasele antice, respectiv siturile arheologice de o valoare inestimabila si de o frumusete incontestabila, localizate la malul Marii Egee din Turcia, reprezinta unele dintre cele mai vizitate atractii din preajma statiunilor de aici. Gasesti mai jos cateva dintre cele mai importante locuri de acest gen de pe coasta turceasca a Marii Egee:

Orasul antic Efes, locul in care poti vedea ruinele Templului zeitei Artemis, dar si ruinele Templului lui Hadrian, Odeonul sau frumoasa Biblioteca a lui Celsus, este cel mai vizitat sit arheologic din aceasta parte a Turciei. In aceeasi zi cu Efes poti vedea si Casa Fecioarei Maria, Bazilica Sfantul Ioan, Moscheea Isa Bey, satele Sirince si Kirazli, dar si orasul Selcuk.

Didim, Priene si Milet sunt alte situri arheologice importante care pot fi vizitate in apropiere de Kusadasi. Templul lui Apollo din Didim este considerat un alt must-see al acestei zone. 

Ruinele sale poarta o incarcatura istorica deosebita, caci templul a fost ridicat in anul 300 i.Hr, iar baza constructiei, alaturi de cateva fragmente de coloane care inca troneaza impozant, cu siguranta te vor impresiona.

Ruinele Mausoleului din Halicarnas, considerat una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, se afla la aproximativ 1 kilometru nord de centrul orasului si se numara printre cele mai vizitate monumente antice din aceasta peninsula. 

Amyntas Rock Tombs sau mormintele de piatra din Fethiye, pastrate intr-o forma absolut spectaculoasa, reprezinta un alt obiectiv de mare interes pentru turistii care isi fac vacantele in zona Marii Egee, mai exact in apropierea punctului de intalnire al acesteia cu Marea Mediterana. 

Mormintele de piatra din Fethiye

Tururile de o zi sau excursiile optionale care includ vizitarea mai multor obiective sunt foarte des intalnite in statiunile turcesti si te ajuta sa bifezi intr-un mod organizat mai multe atractii importante intr-o singura zi. 

Tot in aceasta categorie de activitati intra si tururile safari sau tururile de calarie, organizate in majoritatea statiunilor mari si foarte apreciate de catre turistii dornici de distractie. Parcul National Dilek din apropiere de Kusadasi este unul dintre locurile in care se desfasoara si astfel de plimbari, in timp ce in zona Bodrum poti face un tur de rafting pe raul Dalaman. 

Plajele din statiunile turcesti de la Marea Egee

Plajele de pe coasta turceasca a Marii Egee sunt, la randul lor, unul dintre motivele pentru care turistii aleg aceasta zona, caci, sa fim seriosi…de ce ai vrea sa-ti rezervi o vacanta la mare daca nu ai de gand sa implici marea in poveste? 

Long Beach din Kusadasi este cea mai mare plaja din zona acestei statiuni (15 kilometri lungime), careia i se adauga plaje cunoscute precum Ladies Beach (plaja principala din centrul statiunii) si plaja Pamucak

Ladies Beach Kusadasi

Plaja Altiknum este cea mai cunoscuta plaja din statiunea Didim, alaturi de plaja Akbuk, putin mai indepartata de centru, dar si de golfurile Manastir, Cennet sau Dalyanaki

Gumbet Beach, Yahsi Beach, Kumbahce Beach, Yalikavak, Aspat, Kudur si Gumusluk sunt plaje apreciate din zona Bodrum, iar in ceea ce priveste statiunea Marmaris, cele mai bune plaje sunt in cele din Icmeler, respectiv Turunc (ambele cu Blue Flag). Tot in apropiere de Marmaris mai sunt si Cleopatra Beach sau Kumlubuk, foarte apreciate de catre turisti si chiar de catre localnici. 

Plaja Aspat, Bodrum

O alta plaja premiata Blue Flag si cu nisip adus din Egipt, Sahara este cea mai cunoscuta plaja din micuta statiune Gocek, din apropiere de Fethiye, plaja care apartine de D-Resort Gocek

Calis Beach si Kumburnu Beach se remarca in zona statiunii Fethiye. 

Laguna Albastra si plajele sale din statiunea Oludeniz  reprezinta unul dintre cele mai frumoase locuri de pe intreaga coasta si, chiar daca este cea mai indepartata dintre statiunile acestei parti, merita efortul unui drum pana aici, fie ca vorbim de calatoria cu avionul, fie chiar si de drumul cu masina. 

Laguna Albastra, Oludeniz

Paragliding-ul (zborul in tandem cu parapanta) este considerat a fi una dintre cele mai de interes activitati turistice din Oludeniz, tocmai pentru ca zborul are loc deasupra Lagunei Albastre. 

Poti afla mai multe despre ce anume presupune acest sport din articolul: Zborul cu parapanta in Oludeniz, Turcia. Ce sa ai in vedere daca te tenteaza sa incerci aceasta experienta

Croazierele pe mare sunt o alta atractie pentru cei care si fac vacanta pe litoralul turcesc al Marii Egee, iar cele mai multe dintre statiunile turcesti de pe aceasta coasta au in vecinatate micute insule si chiar insule grecesti care pot fi vizitate usor, alaturi de golfuri superbe cu apa turcoaz, unde se practica scuba diving sau snorkeling. 

Centrele animate ale celor mai cunoscute orase-statiune de pe coasta Marii Egee

Zonele de centru ale oraselor-statiune Kusadasi, Bodrum sau Marmaris – practic cele mai animate locuri din aceasta parte a Marii Egee, care includ foarte multe restaurante, cluburi, pub-uri, centre hammam (bai turcesti) si varietate in ceea ce priveste optiunile pentru shopping, reprezinta atractii principale ale coastei si sunt un adevarat magnet pentru turisti. 

Kusadasi este una dintre cele mai accesibile si mai vizitate statiuni de pe coasta Marii Egee, iar centrul sau e deosebit de atractiv, gratie multitudinii de activitati pe care le poti face aici. 

Printre cele mai apreciate sunt sesiunile de shopping in marele bazar, experientele culinare la restaurantele sau la gheretele de street food din zona animata, alaturi de alte atractii din apropiere, precum Pigeon Island. Ti-am pregatit aici si unele dintre cele mai bune oferte de cazare in Kusadasi

Bodrum, unul dintre locurile in care intalnesti mai mult lux comparativ cu alte statiuni de pe coasta (in special in zona de nord – cu precadere in mica statiune Turkbuku), reprezinta o alta atractie pentru cei care isi fac vacantele in aceasta parte a Turciei. 

Pe langa zona portului din Bodrum, aici exista obiective precum Mausoleul din Halicarnas, Insula Iepurilor, Castelul Sf. Petru, Poarta Myndos, alaturi de o gama intreaga de alte activitati si atractii, cat sa nu ai sanse prea mari sa te plictisesti.  

Daca esti interesat de o vacanta aici, gasesti pe site-ul nostru cele mai bune oferte de cazare la hoteluri din Bodrum

Marmaris are trei zone turistice principale, respectiv Marmaris City, Turunc si Icmeler, iar prima dintre acestea este cea mai animata, mai ales din punct de vedere al vietii de noapte (in zona marinei). Bar Street este locul preferat de distractie al turistilor dornici de petreceri pana in zori de zi. 

In Marmaris poti face shopping intr-o zona bine organizata si poti vizita mai multe obiective istorice precum Castelul din Marmaris sau Muzeul de Arheologie. Gasesti aici oferte tentate de cazare la hoteluri in zona Marmaris

Fethiye este o alta statiune destul de animata de pe coasta turceasa a Marii Egee, usor diferita ca si vibe fata de celelalte, insa cu multe obiective de vizitat in centru si in vecinatate.

In Fethiye sunt mai prezente pub-urile la capitolul distractie de noapte, iar in ceea ce priveste shopping-ul, si aici ai zone de bazar si piete cu produse locale, care sa-ti anime sederea. 

Aquapark-uri importante din statiunile turcesti de la Marea Egee 

Parcurile acvatice, in special cele din zona Kusadasi, dar si cele din Bodrum sau Marmaris sunt o alta alternativa de distractie pentru turistii care aleg sa-si faca vacanta in aceasta zona si asta pentru ca astfel de locuri le permit vizitatorilor sa ia oricand o pauza de la plaja si sa se distreze inconjurati de apa intr-un mod mai animat si presarat cu momente de adrenalina. 

Adaland si Aqua Fantasy sunt cele mai mai vizitate si cele mai mari parcuri acvatice din apropierea statiunii Kusadasi. 

Adaland se afla la circa 8 kilometri de centrul statiunii si are o capacitate de 5000 de persoane, in timp ce Aqua Fantasy se afla putin mai departe, la 11 kilometri de centrul Kusadasi si are aceeasi capacitate de vizitatori/zi. 

Bodrum Aquapark se afla de asemenea la dispozitia turistilor care sunt cazati in apropiere de Bodrum si este localizat in zona Bitez. 

Acest parc acvatic se afla in zona turistica Bitez si ofera o gama variata de tobogane si diferite alte atractii cu apa.

Atlantis Water Park, localizat pe plaja din Marmaris City, este unul dintre cele 3 parcuri acvatice din aceasta zona. 

Te poti distra aici pe tobogane, in diferite piscine si poti sa-ti testezi aptitudinile la minigolf. Una dintre cele mai apreciate atractii de la Atlantis Water Park este piscina cu valuri. Parcul acvatic are doua restaurante si doua baruri. 

In concluzie, coasta turceasca a Marii Egee este o zona extrem de ofertanta la capitolul activitati si obiective turistice, pentru ca indiferent de statiunea in care alegi sa te cazezi, ai foarte multe lucruri de facut. 

Exista si multe statiuni linistite sau resorturi potrivite familiilor si celor care cauta exclusiv relaxare, insa daca ti-ai propus sa explorezi locuri noi, este imposibil sa te plictisesti la malul Marii Egee din Turcia.

Alte articole care te mai pot interesa

>
Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro