Ce poti sa faci de Paste pe litoralul bulgaresc 19 March 2026 Bulgaria Postat de travel planner Una dintre cele mai placute si totodata lipsite de aglomeratie perioade in care poti sa descoperi litoralul bulgaresc este perioada Pastelui, cand unele dintre cele mai apreciate hoteluri de la vecini se redeschid pentru a intampina turistii. Daca pe timp de vara, statiunile de pe litoralul bulgaresc pot fi mai aglomerate si mai animate, in perioada Pastelui atmosfera este cu mult mai linistita si autentica, ceea ce inseamna ca poti explora in tihna obiective, fie acestea orase vechi, cetati, biserici sau diferite atractii naturale. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Atractii de vizitat in nordul litoralului bulgarescAtractii de vizitat in sudul litoralului bulgarescExperiente culinare si traditii de Paste in Bulgaria In 2026, Pastele pica pe 12 aprilie, ceea ce inseamna ca desi apa marii va fi rece pentru baie, temperaturile de afara ar trebui sa fie placute pentru plimbari pe faleza, prin parcuri naturale, pentru vizite culturale, gastronomie locala si momente de relaxare. In continuare, vom explora cateva dintre cele mai interesante lucruri pe care le poti face pe litoralul bulgaresc de Paste, impartite intre nordul si sudul litoralului, doua zone care ofera experiente diverse, pentru toate preferintele. Atractii de vizitat in nordul litoralului bulgaresc Daca ai optat pentru o vacanta intr-una dintre statiunile nordice ale litoralului bulgaresc, precum Kavarna, Balchik, Albena, Kranevo, Nisipurile de Aur si altele, e bine sa stii ca la distante rezonabile pornind de la hotel, poti vizita o serie de obiective cat se poate de interesante. Incepem cu Stancile de la Tyulenovo, localizate la 39 kilometri distanta de Vama Veche, o adevarata incantare pentru cei care adora peisajele dramatice. Arcul de stanca de la Tyulenovo este poate cel mai impresionant si potrivit cadru pentru fotografii, insa iti vom spune de la inceput ca zona nu este potrivita pentru familiile cu copii mici, pentru ca malul este inalt si stancos, iar cei veniti sa admire peisajul sunt indemnati sa exploreze zona cu precautie. Golful si plaja Bolata pot fi vizitate usor in apropiere, chiar daca vremea nu va fi neaparat cea mai potrivita pentru baie in mare. Privelistea, forma perfecta de semicerc a plajei, fundalul de argila rosiatica, toate aceste elemente reprezinta motive pentru care ai putea face o oprire si aici. Capul Kaliakra este una dintre cele mai cunoscute atractii naturale din aceasta parte a litoralului bulgaresc. Se afla la 57 kilometri departare de Vama Veche si la 35 kilometri de Balchik, si reprezinta un promontoriu stancos care gazduieste ruinele unei cetati, un mic muzeu amenajat intr-o pestera, o veche unitate militara bulgareasca si un restaurant. La intrare se achita o taxa de circa 3 euro/persoana. Castelul Reginei Maria din Balchik este poate cel mai popular obiectiv din nordul litoralului bulgaresc. Aici poti explora un intreg complex arhitectural: castelul + alte 6 vile, un paraclis ortodox, o gradina botanica fascinanta, care gazduieste aproximativ 2000 de specii de plante. Daca ai in plan sa vizitezi castelul la interior, e bine sa stii ca trebuie sa achiti atat biletul pentru acest obiectiv, cat si pe cel pentru gradina botanica (15 leva/7,74 euro/adult + 15 leva/7,74 euro/adult). Exista si pachete speciale de intrare pentru familii. Rezervatia Naturala Baltata este un soi de oaza verde a statiunii Albena si poate fi vizitata usor cata vreme intentionezi sa te cazezi in aceasta zona. Rezervatia se afla la circa 12 kilometri de Balchik, are o suprafata de 2 kilometri patrati si gazduieste peste 260 de specii de plante si peste 180 de specii de pasari. Poate fi un loc bun pentru drumetii lejere sau plimbari cu bicicleta intr-un cadru natural de exceptie. Parcul Natural Nisipurile de Aur poate fi si mai potrivit pentru drumetii, cu atat mai mult cu cat aici exista 5 trasee turistice, marcate prin culori diferite, in functie de nivelul de dificultate. Dintre toate, cel mai usor este traseul portocaliu, iar cel mai lung este traseul rosu, care traverseaza parcul de la nord la sud. Parcul Natural Nisipurile de Aur se intinde pe o suprafata de 13.2 kilometri patrati, iar cel mai inalt varf al sau (Chiplak Tepe) masoara 269 metri. Manastirea Aladzha este localizata in cadrul Parcului Natural Nisipurile de Aur. De altfel, majoritatea traseelor din parc pornesc de aici. Manastirea se afla intre Varna si Kranevo si este cea mai cunoscuta manastire sapata in stanca de pe litoralul bulgaresc, cu incaperi asezate pe doua niveluri. In partea inferioara se afla biserica manastirii, alaturi de camerele calugarilor, iar in partea superioara gasesti capela. Intrarea pentru adulti este 2.5 euro/persoana. Varna, cel mai mare oras de coasta din Bulgaria, detine o multitudine de obiective interesante si relativ usor de vizitat daca te-ai cazat intr-una dintre statiunile apropiate. Printre cele mai importante enumeram Catedrala Adormirea Maicii Domnului (cea mai mare catedrala ortodoxa din zona litoralului bulgaresc), Muzeul Arheologic Varna (unde poti vedea cea mai veche comoara de aur din intreaga lume), Termele Romane, Parcul Gradina Marii, dar si alte obiective cat se poate de potrivite pentru familiile cu copii: Delfinariul din Varna, Gradina Zoologica, Acvariul din Varna, Parcul de distractii. Palatul Euxinograd este localizat la 7 kilometri departare de Varna, aproape de micuta statiune Sfintii Constantin si Elena. La interior poti admira mobilier de epoca, seminee de marmura si decoratiuni extrem de pretentioase (inclusiv tapet de matase tesut cu fir de aur), iar la exterior te asteapta o gradina superba, amenajata de peisagisti francezi. Foarte important de retinut este faptul ca Palatul Euxinograd poate fi vizitat doar cu rezervare pe mail, la adresa euxinograde@government.bg, specificand data, numarul de persoane si numele acestora. Vei primi mai apoi o confirmare, iar tururile sunt organizate de 3 ori/zi, la orele 09.00, 12.00 si 15.00. Tariful de acces este de aproximativ 6 euro/persoana. Padurea de Piatra din zona Varna reprezinta o alta atractie naturala deosebita. Se afla la 22 kilometri distanta de centrul orasului si este alcatuita din mai multe grupuri de coloane/formatiuni de roca naturala, cu inaltimi intre 1-7 metri. Foarte curios este faptul ca inca nu se cunoaste cu exactitate felul in care aceste roci s-au format, fiind totusi cert ca formatiunile nu sunt facute de mana omului 🙂 Intrarea costa in jur de 2,5 euro/persoana, insa obiectivul nu este prea bine amenajat in scop turistic. Capul Emine este un alt promontoriu cu peisaje superbe, situat intre Varna si Burgas si in sudul statiunii Obzor, fiind folosit oarecum ca reper in delimitarea nordului de sudul litoralului bulgaresc. Zona Capului Emine este inconjurata de natura salbatica si este vizitata in special de catre turistii care cauta peisaje inedite. Cu toate acestea, e bine sa stii ca drumul de acces (mai ales ultima portiune) nu se afla in cele mai bune conditii. Se recomanda sa vii aici cu o masina cu garda inalta si sa conduci prudent, reducand pe cat posibil viteza. HINT: Destul de aproape de Capul Emine se afla si plaja Irakli, foarte lunga si formata din nisip fin. Plaja gazduieste si gura de varsare a raului Vaya in Marea Neagra si poate fi potrivita pentru plimbarile relaxante la malul marii. Atractii de vizitat in sudul litoralului bulgaresc Ajungem si in partea de sud a litoralului vecin, unde cei care au optat pentru cazare in statiuni precum Sunny Beach, Nessebar, Pomorie, Sozopol si altele au la indemana o serie de obiective incantatoare. In linii generale, putem spune ca orasele vechi din aceasta zona, traditiile locale si atmosfera cu accente mediteraneene fac aceasta parte a litoralului bulgaresc foarte interesanta pentru o escapada de Paste. Orasul vechi Nessebar este o atractie in sine, fiind inclus in patrimoniul mondial UNESCO si gazduind o serie de monumente istorice de exceptie: Moara de vant din Nessebar (simbol al orasului), zidurile vechii cetati, Muzeul de Arheologie (intrare aproximativ 4,60 euro/adult), Muzeul Etnografic (intrare aproximativ 3 euro/adult), Amfiteatrul din Nessebar si nu in ultimul rand, bisericile din Nessebar (Biserica Sfantul Stefan, Biserica Hristos Pantocrator, Biserica Sfantului Salvator, Biserica Sfantul Ioan Botezatorul, Biserica Sfanta Sofia, Biserica Sfanta Parascheva sau Biserica Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril). HINT: de la Muzeul de Arheologie Nessebar poti achizitiona diferite tipuri de bilete pentru mai multe obiective incluse intr-un singur tur. Orasul Burgas isi intampina vizitatorii cu aleile sale pietonale din centrul vechi, cu Gramofonul (un monument marcat de o legenda interesanta), cu Parcul Gradina Marii, dar si cu alte atractii celebre precum Digul din Burgas (sau Pierul), Aquae Calidae – Thermopolis (ruine ale bailor romane vechi de aproape 2000 de ani), Gradina Zoologica Burgas sau Lacul Atanasovsko. Insula Sfanta Anastasia este localizata intre Burgas si Sozopol si poate fi vizitata prin intermediul excursiilor cu barca. Turistii pot lua o mica ambarcatiune din portul turistic al Burgasului, iar plimbarea pe mare dureaza in jur de 30 de minute. Pe insula pot fi vizitate Manastirea Adormirii Maicii Domnului, un muzeu, Lekarna (Casa de vindecare, unde poti savura o cana de ceai si poti cumpara diferite ierburi si plante aromatice), restaurantul si casa de oaspeti. Castelul Ravadinovo, aflat la 33 kilometri departare de Burgas, este o alta atractie importanta din sudul litoralului bulgaresc, mai ales pentru familiile cu copii, dar si pentru acei turisti dornici sa admire peisaje de basm. Proiectul a luat nastere in 1996, asadar, nu vorbim despre un obiectiv cu cine stie ce incarcatura istorica. Totusi, Castelul Ravadinovo s-a bucurat de o popularitate fantastica, fiind concepul sub forma unui mic parc de distractii care include, pe langa cladirea principala a castelului, si un parc, o mica gradina zoologica, mai multe lacuri, un centru de echitatie, alaturi de alte atractii. Biletele au un pret ceva mai piperat (aproximativ 30 euro/adulti, 20-25 euro/copii), insa turistii care au vizitat acest loc in ultimii ani s-au declarat incantati de experienta. Orasul vechi Sozopol se afla la 39 de kilometri distanta de Burgas si reprezinta unul dintre cele mai boeme si autentice locuri pe care le-ai putea vizita in sudul litoralului bulgaresc. Aici ai posibilitatea sa admiri case cu o istorie de peste 100 de ani, construite in stil traditional, din piatra si din lemn (printre cele mai cunoscute se numara Casa Kurtidi, Casa Kreanoolu, Casa Joan si Casa Marieta Stefanova), dar si ruine ale unor vechi capele si biserici, muzee, fragmente de ziduri ale vechii cetati. Poti face o oprire si la Biserica Sf. Chiril si Metodiu, unde sunt pastrate moastele Sf. Ioan Botezatorul. HINT: La sud de Sozopol (circa 30 kilometri distanta) se afla si plaja Ropotamo, o plaja salbatica deosebit de frumoasa, care margineste Rezervatia Naturala Ropotamo (una dintre cele mai vechi rezervatii de acest tip din Bulgaria, cu o suprafata de aproximativ 1000 de hectare). In aceasta rezervatie ai posibilitatea sa admiri nuferi albi si galbeni, peste 250 specii de pasari, peste 100 de plante rare, ambifieni, lilieci, si alte diferite mamifere. Operatorii locali organizeaza excursii in aceasta zona, asadar iti recomandam sa te interesezi din timp cum poti planui o experienta aici. Experiente culinare si traditii de Paste in Bulgaria Vecinii bulgari au un procent de circa 82% din populatie de religie crestin ortodoxa, iar Pastele este considerat, la fel ca in cazul romanilor, o sarbatoare religioasa deosebit de importanta. Pastele in Bulgaria se sarbatoreste, asadar, in aceeasi perioada cu cel din Romania, iar multe dintre obiceiuri si traditii sunt similare cu cele de la noi. In unele zone ale Bulgariei, se pastreaza inca obiceiul ca primul ou vopsit (de culoare rosie) sa fie folosit pentru a face o cruce pe fruntea copiilor mici (se crede ca acest obicei le va aduce micutilor sanatate si noroc tot anul). In alte zone ale acestei tarii, se mai practica acel obicei conform caruia un ou vopsit rosu in joia mare sa fie dus la biserica, sfintit, si ulterior ingropat in vie, gestul semnificand lasarea necazurilor in trecut. De Paste, pe mesele bulgarilor isi fac loc clasicele oua rosii, drobul de miel, ciorba de miel, salata verde de primavara, kozunak (paine dulce asemanatoare cozonacului) si banitsa. In unele zone, mielul de Paste se prepara cu spanac sau in stil kapama (cu morcovi, cartofi, ceapa, patrunjel, rosii), gatit lent la cuptor. Te-ar putea interesa si: Mancaruri traditionale bulgaresti. Care sunt preparatele pe care trebuie sa le incerci cand mergi in vacanta Cele mai multe dintre hotelurile de pe litoral care gazduiesc turisti de Paste au regim de cazare all inclusive, in cadrul caruia este organizata si o masa festiva de Paste, cu preparate traditionale. In plus, majoritatea hotelierilor organizeaza diferite evenimente, ateliere cu tematica de Paste pentru copii, asadar, te vei putea bucura de spiritul de sarbatoare din plin, chiar in locul in care urmeaza sa te cazezi. Daca vrei sa stii mai multe despre felul in care este celebrata aceasta sarbatoare la vecinii bulgari, iti recomandam sa citesti si: Cum decurg Sarbatorile Pascale la bulgari si 10 motive pentru a petrece Pastele in Bulgaria Iar daca ai in plan sa testezi si alte restaurante si preparate, exceptandu-le pe cele de la hotel, de-a lungul coastei Marii Negre din Bulgaria vei intalni numeroase restaurante apreciate, care combina bucataria traditionala bulgareasca cu influente mediteraneene si preparate internationale. Incepand cu restaurante elegante de tip fine dining din Varna, pana la taverne pescaresti din orasele istorice precum Nessebar sau Sozopol, litoralul bulgaresc ofera optiuni pentru aproape orice tip de turist, iar mai jos ti-am pregatit o scurta selectie de restaurante bine cotate pe care le-ai putea incerca: Restaurante de incercat in nordul litoralului bulgaresc: Ferma de midii Dalboka (in zona Kavarna), Veroni (Balchik), First Line (Kranevo), Staria Chinar Restaurant (Varna), Captain Cook (Varna), Happy Bar&Grill (Varna), Chuchura Restaurant (Varna). Restaurante de incercat in sudul litoralului bulgaresc: Emona (Nessebar), Neptun (Nessebar), White Rose (Nessebar), Restaurant Levant (Ravda), Sveti Nikola Bistro (Pomorie), Omara atelier gastronomique (Pomorie), Happy Bar & Grill (Burgas), Dock 5 (Burgas), Barracuda (Sozopol). In loc de concluzie Litoralul bulgaresc poate fi o surpriza cu adevarat placuta in perioada Pastelui, gratie distantei mici fata de Romania, a hotelurilor cu oferte bune pentru aceasta scurta vacanta si a combinatiei echilibrate intre natura, istorie si gastronomie. Fie ca optezi pentru o experienta in partea de nord a litoralului, mai apropiata de casa, fie pentru o vacanta in zona de sud, ai toate sansele sa descoperi o regiune plina de farmec, care merita explorata si dincolo de sezonul estival.